— Vedem noi cum acţionăm. Nu ştiu încă. Sper să meargă.
Acuzatul zâmbi. Lester hârâi puternic şi Carl Lee râse, uitându-se la fratele lui.
— Am crezut că dumneata i-ai telefonat să vină, dar el jură că nu.
Jake zâmbi încurcat, dar nu zise nimic. Lester minţea cu multă seninătate, lucru care îl ajutase foarte mult în timpul procesului său.
— Iartă-mă, Jake.
— Lasă scuzele. N-avem timp de ele acum.
În faţa închisorii, la umbra unui copac, stătea un reporter aşteptând să se întâmple ceva.
— Iertaţi-mă, domnule, nu cumva sunteţi domnul Brigance?
— Cine întreabă?
— Sunt Richard Flay de la The Jackson Daily. Dumneavoastră sunteţi Jake Brigance…
— Da.
— Fostul avocat al domnului Hailey, nu-i aşa?
— Nu. Actualul avocat al domnului Hailey.
— Am crezut că l-a angajat pe Bo Marsharfsky. De fapt, de-asta sunt aici. Am auzit că vine în după-amiaza aceasta.
— Dacă-l vezi, spune-i c-a sosit prea târziu.
Lester dormi adânc pe canapeaua din biroul lui Ozzie. Dispecerul îl trezi la ora patru duminică dimineaţa şi, după ce bău o ceaşcă de cafea, plecă la Chicago. Sâmbătă noaptea îl sunase, împreună cu Carl Lee, pe Cat, să-i spună despre hotărârea luată. Cat păru indiferent şi ocupat. Îi spusese că-l va informa pe Marsharfsky. Nu adusese în niciun fel vorba despre bani.
20
Cam pe când Lester părăsea oraşul, Jake coborî pe alee, în halat, pentru a lua ziarele din cutia poştală. Clanton se afla cam la o oră, spre sud, faţă de Memphis, la trei faţă de Jackson, la nord, şi la patruzeci şi cinci de minute de Tupelo. Toate aceste oraşe aveau ziare cu ediţii duminicale voluminoase, iar Jake se abonase la fiecare. Acum se bucura că luase această hotărâre, pentru că soţia lui avea să găsească multe materiale pentru albumul ei cu tăieturi din ziare. Le împrăştie în faţa lui şi începu să le răsfoiască. În cotidianul din Jackson, nu era nimic. Sperase ca Richard Flay să fi scris ceva, şi acum îşi reproşa că nu stătuse mai mult cu el, când îl întâlnise în faţa închisorii. Nu găsi nimic nici în ziarul din Memphis, nici în cel din Tupelo. Schimbarea avusese loc mult prea târziu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aşa că Jake se cam aştepta la acest lucru. Poate luni să apară ceva. Se săturase să se tot ascundă şi să se simtă umilit. Dar va trebui să stea în banca lui până va apărea ştirea că fusese reangajat în cazul Hailey. Cu siguranţă, Carl Lee îl sunase pe Marsharfsky, sau pe codoşul ăla, să-i anunţe. Era curios ce reacţie va avea „marele” avocat. Probabil că va scrie un articol la ziar, apoi îl va suna pe Sullivan, să-i dea noutatea. Vestea se va împrăştia rapid printre toţi asociaţii acestuia, care se vor strânge în marea lor sală de şedinţe şi îl vor face pe Brigance cu ou şi cu oţet, pentru lipsa lui de etică profesională. Vor găsi chiar articole de lege în care se incriminau astfel de fapte. Oricum, el îi va scrie lui Sullivan o scrisoare prin care să-l anunţe. Lui Buckley, însă, nu-i va trimite nimic. Cu siguranţă că va fi şocat după ce va vedea ziarele. Ajungea o scrisoare către judecătorul Noose, cu o copie pentru procuror. Nu-i va face onoarea de a i se adresa personal.
După o mică ezitare, Jake formă numărul lui Lucien. Era puţin trecut de şapte. Asistenta-îngrijitoare-paznic îi răspunse la telefon.
— Sallie?
— Da.
— Jake la telefon. Lucien s-a trezit?
— Un moment, zise ea, întorcându-se, în pat, către Lucien şi înmânându-i receptorul.
— Alo?
— Lucien, sunt eu, Jake.
— Mda, ce vrei?
— Am noutăţi. Carl Lee m-a reangajat, ieri. Cazul e din nou al meu.
— Care caz?
— Al lui Hailey.
— Aaaa, „răzbunătorul vigilent”! Da?
— De ieri. Avem de lucru.
— Când e procesul? Parcă prin iulie, nu?
— Da, pe douăzeci şi doi.
— E destul de curând. Ce trebuie să facem mai întâi?
— Să găsim un psihiatru ieftin care să zică, acolo, ceva.
— Cunosc eu omul potrivit, spuse Lucien.
— Bun. Pune-te pe treabă. Te sun peste vreo două zile.
Carla se sculă la o oră normală şi îl găsi pe soţul ei în bucătărie cu ziarele împrăştiate peste tot. Făcu o cafea şi se aşeză la masă, în faţa lui, fără să scoată niciun cuvânt. El îi zâmbi şi îşi continuă lectura.
— La ce oră te-ai trezit? întrebă ea.
— La cinci şi jumătate.
