O mică creatură având aspect de pasăre s-a apropiat de ea dintr-o parte. Krat a luat o prună-de-mare de pe tava pe care i-a oferit-o. A muşcat-o şi a savurat zeama care i se scurgea pe limbăşi mustăţi. Micul Forski a pus jos tava şi a început să cânte o baladă sentimentală despre bucuriile bătăliei.

Avianul Forski fusese elevat la înţelepciune deplină, bineînţeles. Ar fi fost împotriva Codului Elevaţiei să faci mai puţin pentru o rasă protejată. Dar, cu toate că puteau să vorbeascăşi să zboare cu nave spaţiale, din mintea lor fusese eliminată ambiţia de a fi independenţi. Erau prea folositori ca servitori şi animatori ca să fie destinaţi la altceva în afară de specializarea în acest domeniu. Adaptabilitatea ar putea interacţiona cu felul graţios în care îndeplineau asemenea activităţi.

Unul dintre ecranele mai mici s-a înnegrit brusc. Un distrugător din ariergarda Soro fusese distrus.

Krat abia a observat. Consolidarea nu fusese costisitoare până acum.

Sala de comandă era împărţită în secţiuni ca nişte felii de tort. Din centru, Krat se putea uita la fiecare parte de pe canapeaua ei de comandă. Membrii echipajului forfoteau prin jur, fiecare aparţinând uneia din rasele protejate de Soro, fiecare grăbindu-se să-i facă pe plac conform specializării sale.

Din sectoarele pentru navigaţie, luptăşi detectare, se constata în sfârşit o încetinire a ritmului bătăliei. Însă la planificare, regina constata o activitate mai intensă, căci personalul evalua desfăşurarea luptei, inclusiv noua alianţă dintre forţele Abdicatorilor şi Transcendorilor.

Un subofiţer Paha şi-a scos capul din sectorul de detecţie. Pe sub pleoapele coborâte, Krat s-a uitat la el cum se repezea la un automat, înşfăca o ceaşcă aburindă de amoklah şi se întorcea grăbit la postul său.

Rasei Paha i se permisese o mai mare diversitate rasială decât celei Forski, pentru a-şi spori valoarea ca luptători ritualici. Asta îi făcuse mai puţin maleabili decât îi convenea ei, dar acesta era preţul pe care trebuia să-l plătească pentru a avea luptători buni. Krat a hotărât să ignore incidentul. L-a ascultat pe micul Forski cântând despre următoarea victorie – despre gloria cu care se va acoperi Krat când îi va lua prizonieri pe pământeni şi le va smulge în sfârşit secretele.

S-au auzit claxoane sunând strident. Micul Forski a sărit în aer, alarmat, şi a fugit spre cubicului său.

Deodată au apărut peste tot cei din rasa Paha care fugeau şi ei.

— Incursiune Tandu! a strigat ofiţerul tactician. Două până la douăsprezece nave au apărut în mijlocul vostru! Faceţi manevrele de retragere! Repede!

Nava-amiral a rezistat până a făcut şi ea o întoarcere bruscă pentru a evita o salvă de rachete. Pe ecranele lui Krat a apărut un punct albastru pulsatil de primejdie – temerarul crucişător Tandu care se materializase în mijlocul flotei sale – şi deschisese chiar acum focul asupra navelor Soro!

La naiba cu indicatorii lor de probabilitate! Krat ştia că nimeni nu se putea deplasa atât de repede ca Tandu, pentru că nicio altă specie nu era dispusă să-şi asume atâtea riscuri!

Gheara de împerechere a lui Krat tremura de iritare. Navele ei Soro aveau aşa mult de furcă să evite rachetele că nimeni nu mai trăgea asupra inamicului!

— Proştilor! a şuierat Krat în comunicator. Navele şase şi zece, menţineţi-vă pe poziţii şi deschideţi focul spre drăcovenia aia!

Apoi, înainte să-i ajungă cuvintele la secunzi, înainte ca vreun Soro să riposteze cu foc, înspăimântătoarea navă Tandu a început să se dezintegreze de la sine! Cu o clipă înainte era acolo, feroce şi mortală, năpustindu-se asupra unor inamici numeroşi, dar neputincioşi, iar în următoarea, distrugătorul fusiform era înconjurat de un nimb strălucitor de scântei incolore. Scutul său s-a îndoit şi crucişătorul a căzut vertical ca un turn din beţe de chibrituri care se prăbuşeşte.

Cu o străfulgerare intensă, nava Tandu a dispărut, lăsând în urmă un nor de aburi scârboşi. Prin scuturile propriei nave, Krat simţea un urlet parapsihic îngrozitor.

Am avut noroc, şi-a dat seama Krat când zgomotul psi s-a stins încet. Nu fără motiv evitau alte rase metodele Tandu. Dar dacă nava aceea mai rezista câteva clipe…

Nu înregistraseră nicio pierdere, iar Krat a realizat că tot echipajul îşi făcuse bine treaba. Unii dintre ei erau totuşi lenţi şi aceştia trebuiau pedepsiţi…

I-a făcut semn tacticianului-şef un Paha înalt, solid. Războinicul s-a îndreptat spre ea. A încercat să-şi menţină o postură mândră, dar tuburile sale plecate indicau căştia la ce trebuie să se aştepte. Krat a tunat adânc în gâtlej.

A început să vorbească, dar în emoţia momentului, comandantul Soro a simţit o presiune săgetătoare pe dinăuntru. Krat a mormăit şi s-a zvârcolit, iar ofiţerul Paha şi-a luat picioarele la spinare în timp ce ea gâfâia pe perna de vletoor. În cele din urmă, a urlat şi s-a mai uşurat. După o clipă, s-a aplecat să recupereze oul pe care îl făcuse.

L-a ridicat, iar pedepsele şi bătăliile i-au dispărut momentan din minte. Dintr-un instinct străvechi, anterior elevaţiei speciei sale de către timida rasă Hui, acum două milioane de ani, a reacţionat la mirosul feromonilor şi a lins mizeria de la naştere din fisurile micuţe cu aer de pe suprafaţa oului cu aspect de piele.

Krat a mai lins de câteva ori de plăcere. A legănat încet oul dintr-un străvechi instinct matern, rămas intact după atâta vreme.

7

TOSHIO

Era, bineînţeles, şi o navă acolo. În toate visele sale, de la vârsta de cinci ani, apăreau nave. Mai întâi, vase din plastilină şi carton care navigau prin strâmtorile şi arhipelagurile Calafiei, iar mai târziu, nave spaţiale. Toshio visase nave de tot felul, inclusiv pe cele ale puternicilor stăpâni galactici, pe care spera să le vadă într-o zi.

Acum visase o şalupă.

Micuţa colonie de oameni şi delfini din lumea lui de acasă îl trimisese pe mare cu Akki pe o barcă cu furchet, iar insigna sa de la Academia Calafiană strălucea în soarele lui Alph. Începuse o zi plăcută.

Numai că se întunecase repede şi cerul din jurul său avea culoarea apei. Marea cea verde se înfuriase, apoi devenise neagră, pe urmă se prefăcuse în vid şi, deodată, au apărut stele peste tot.

Îşi făcea griji în privinţa aerului. Nici el, nici Akki nu aveau costume. Era greu să respiri în vid!

Era cât pe ce să se întoarcă acasă când i-a văzut urmărindu-l. Galactici, cu capete de toate formele şi culorile – cu braţe lungi, sinuoase sau gheare micuţe, apucătoare, sau mai rău – vâslind spre el în ritm constant. Provele zvelte ale bărcilor lor scânteiau ca stelele.

— Ce vreţi? le-a strigat el, vâslind cu putere ca să se îndepărteze de ei. (Dar nu avea barca motor când pornise?)

— Cine e stăpânul tău? strigau şi ei într-o mie de limbi diferite. E Acela de lângă tine?

— Akki e un fin! Finii sunt clienţii noştri! Noi i-am elevat şi apoi i-am eliberat!

— Atunci sunt liberi, au răspuns Galacticii, apropiindu-se. Dar pe voi cine v-a elevat? Cine v-a eliberat?

— Nu ştiu! a ţipat el. Poate am făcut-o noi înşine!

Lovea apa mai tare în timp ce Galacticii râdeau.

Se chinuia să respire în vid.

Deodată, a zărit flota în faţa lui. Navele păreau mai mari decât lunile – mai mari ca stelele. Erau întunecate şi tăcute, iar aspectul lor părea să-i intimideze până şi pe Galactici.

Şi prima din sferele străvechi a început să se deschidă. Atunci şi-a dat seama Toshio că Akki plecase. Şi barca lui dispăruse. Extratereştrii plecaseră.

Îi venea să ţipe, dar aerul era foarte preţios.

O fluierătură pătrunzătoare l-a trezit din leşin; pentru o clipă, s-a simţit dureros de dezorientat. S-a ridicat brusc în capul oaselor şi a simţit sania săltând sub el, din nefericire. În timp ce ochii săi zăreau ceva ca prin ceaţă la orizont, o briză tăioasă îi sufla în faţă. Mirosul sărat de pe Kithrup îi înţepa nările.

— Era şi timpul, Căţărătorule-de-scări. Ne-ai speriat de moarte.

Toshio a şovăit, apoi a văzut-o pe Hikahi plutind lângă el, cercetându-l cu un ochi.

— Eşti bine, micuţule Ochi-Ageri?

— Îhî… da. Aşa cred.

— Atunci mai bine te-ai apuca să-ţi repari furtunul. A trebuit să-l crestăm ca să-ţi dăm aer.

Toshio şi-a atins tăietura făcută parcă de un cuţit. A observat că mâinile îi erau bandajate cu grijă.

— A mai fost şi altcineva rănit? a întrebat el în timp ce îşi pipăia buzunarul de la coapsă, căutându-şi trusa cu scule.

— Câteva arsuri uşoare. Ne-a plăcut lupta după ce am aflat că tu eşti bine. Mulţumesc că ne-ai spus de Ssassia. N-am fi căutat niciodată acolo jos dacă nu ai fi fost prins şi nu ne-ai fi zis. O scot de acolo acum.