Îşi amintea curajul nebunesc de care dăduse dovadă Keepiru când îl scosese dintre alge. Atunci nu suferea de febra salvării. Finul îşi controlase perfect armura.
Mă crede un copil, a realizat Toshio cu amărăciune. Nu-i de mirare că nu vrea să mă asculte acum.
Totuşi, îi oferea o soluţie. Băiatul şi-a muşcat buza de jos, dorindu-şi cu ardoare să existe o altă opţiune. Dacă îi salva viaţa lui Keepiru, asta l-ar fi umilit din cale-afară. Nu era uşor să decidă ce să facă, mândria îi fusese atât de rănită.
Înjurând zdravăn, a mărit viteza şi a reglat sania în poziţie de coborâre. A deschis hidrofoanele la maximum, şi-a înghiţit saliva şi a strigat într-o trinară stricată.
*Copil se îneacă – copil în pericol!*
*Copil se îneacă – copil pe moarte*
*Copil de om – trebuie salvare*
*Copil de om – vino şi fă tot ce poţi!*
A repetat apelul din nou şi din nou, fluierând cu buzele uscate de ruşine. Poezioara asta o învăţau toţi copiii din Calafia. Orice copil trecut de nouă ani o folosea de obicei pentru a ruga să fie dus pe altă insulă ca să scape de ridiculizare. Erau şi moduri mai demne în care un adult putea să ceară ajutor.
Dar Keepiru nu îl auzea pe niciunul!
Cu urechile arzându-i, a repetat apelul.
Normal, nu toţi puştii calafieni se descurcau bine cu delfinii. Doar un sfert din populaţia umană a planetei lucra cu creaturile marine. Adulţii erau aceia care învăţaseră să comunice cel mai bine cu delfinii. Toshio presupusese întotdeauna că va fi unul dintre ei.
Acum se terminase totul. Dacă se va întoarce pe Streaker, va trebui să se ascundă în cabina lui… cel puţin în cele câteva zile sau săptămâni de care ar fi avut nevoie învingătorii din bătălia pentru Kithrup să coboare pe planetă şi să-i ia pe toţi prizonieri.
Pe ecranul sonarului, o altă linie neclară de energie statică se apropia dinspre vest. Toshio a coborât cu sania la adâncime mai mare. Nu că-i păsa. A continuat să fluiere, deşi îi venea să plângă.
#unde – unde – unde e copil – unde e copil? unde #
Delfină primitivă! În apropiere! Toshio aproape că a uitat de ruşine. A apucat funia rămasă acolo, după ce îi dăduse drumul lui Brookida, şi a continuat să fluiere.
O săgeată cenuşie a trecut în viteză pe lângă el. Toshio şi-a îndoit genunchii şi a luat frânghia în ambele mâini. Ştia că Keepiru avea să dea roată dedesubt şi apoi să iasă în partea cealaltă. Când a văzut primul reflex cenuşiu ţâşnind în sus, băiatul s-a aruncat din sanie.
Corpul delfinului, asemănător cu un glonţ, s-a răsucit într-o încercare disperată de a evita coliziunea. Toshio a ţipat când l-a izbit coada cetaceului peste piept. Dar era mai mult un ţipăt de bucurie decât de durere. Cronometrase corect!
Pe când Keepiru se răsucea din nou, Toshio s-a aruncat în spate, lăsându-l pe delfin să treacă între el şi frânghie cu toată voinţa unui sugrumător.
— Te-am prins! a strigat el.
În acea clipă, replica a lovit.
Cicloidul l-a apucat în gheare şi l-a tras. Resturi de epave l-au lovit în timp ce forţa de sucţiune îi azvârlea corpul dintr-o parte în alta, parcă aliată cu delfinul nebun.
De această dată, lui Toshio nu-i era deloc frică de val. Voia să lupte pe viaţă şi pe moarte. Adrenalina îi curgea prin vene, arzătoare ca un şuvoi fierbinte. Îi plăcea să-i salveze viaţa lui Keepiru, dar aplicându-i o pedeapsă fizică pentru toate acele săptămâni de umilire.
Delfinul se zvârcolea panicat. În timp ce valul se rostogolea pe lângă ei, Keepiru a lansat apelul de bază pentru aer. Disperat, Keepiru urca la suprafaţă.
S-au apropiat unul de altul, iar Toshio a fost cât pe ce să fie aruncat în aer de jetul ieşit din orificiul respirator al lui Keepiru. Delfinul a început o serie de salturi, răsucindu-se în loc ca să-l dea jos pe călăreţul nedorit.
De fiecare dată când se cufundau în apă, Toshio încerca să-l strige.
— Eşti conştient, spunea el, gâfâind. Să te ia naiba, Keepiru… eşti… eşti pilotul unei nave interstelare!
Ştia că trebuie să-l înduplece în trinară, dar n-avea rost să încerce acum, când viaţa lui atârna de un fir de aţă.
— Tu, creier cât un bob de mazăre… simbol falic! ţipa Toshio pe când apa se închidea peste el. Tu, peşte supraevaluat! Mă omori, nenorocitule… Mâncaţii au pus stăpânire pe Calafia până acum, pentru că voi, finii, nu vă puteţi ţine gura! N-ar fi trebuit să vă ducem niciodată în spaţiu!
Cuvintele erau duşmănoase. Dispreţuitoare. În sfârşit, Keepiru părea să le fi auzit. A ieşit la suprafaţă ca un taur furios. Toshio nu s-a mai putut ţine şi a fost aruncat departe, ca o păpuşă de cârpă, căzând apoi în mare ca un pietroi.
În patruzeci de generaţii de elevaţie a delfinilor, se cunoşteau doar optsprezece cazuri în care un fin atacase un om cu intenţia să-l ucidă. În fiecare dintre ele, toţi finii înrudiţi cu făptaşul fuseseră sterilizaţi. Totuşi, Toshio se aştepta să fie zdrobit în orice clipă. Nu-i păsa. Îşi dăduse în sfârşit seama care era cauza depresiei sale. Îi venise în minte în timp ce se lupta cu Keepiru.
Nu imposibilitatea de a se întoarce acasă îl duruse în ultimele câteva săptămâni. Era alt lucru la care nu voise să se gândească nici măcar o dată de la bătălia de lângă Morgran.
Extratereştrii… Galacticii de orice specie şi filosofie care urmăreau nava Streaker… nu-şi vor da osteneala să captureze o navă cu echipaj alcătuit din delfini.
Cel puţin una dintre rasele extraterestre îi permisese lui Streaker să se ascundă. Sau îşi închipuiau, în mod greşit, că echipajul reuşise să transmită secretul descoperirii sale pe Pământ. Oricum, următorul pas logic pentru una dintre rasele galactice amorale sau feroce ar fi constrângerea.
Poate că Pământul ar fi în stare să se apere. Probabil şi Omnivarium şi Hermes. Tymbrimienii aveau să apere coloniile de pe Canaan.
Dar locuri precum Calafia sau Atlast trebuie să fi fost cucerite până acum. Erau ostatici acum, cei din familia lui şi toţi cunoscuţii săi. Iar Toshio şi-a dat seama că dădea vina pe delfini.
O altă replică urma să se producă din clipă în clipă. Dar lui Toshio nu-i păsa.
Resturi de tot felul pluteau peste tot în apropiere. La nu mai mult de un kilometru distanţă, Toshio vedea movila de metal. Părea să fie aceeaşi. Nu putea fi sigur dacă mai erau delfini eşuaţi pe ţărm sau nu.
Ceva ce părea o bucată mare dintr-o epavă a trecut pe lângă el. I-a luat o clipă să-şi dea seama că era Keepiru.
Toshio s-a oprit în timp ce îşi deschidea viziera.
