Toshio a simţit un tentacul apucând furtunul pentru aer. Strângea tare de această dată.

„Sigur, Akki, prietene”, a mormăit băiatul, trăgând de tentacul. „O să mă duc acasă de îndată ce mă lasă universul ăsta.“

Furtunul cu aer s-a închis şi el nu mai putea face nimic. O ceaţă densă i-a umplut masca. Pe când simţea că îşi pierde cunoştinţa, Toshio a avut impresia că vede echipa de salvare venind, dar nu putea fi sigur dacă era adevărat sau o halucinaţie. Nu s-ar fi aşteptat să conducă Keepiru atacul, de exemplu, sau ca finul să fie atât de feroce, să nu-i pese de tentaculele arzătoare.

În cele din urmă, a hotărât că era un vis. Fulgerele laserului erau prea luminoase, tonurile saserului prea clare. Şi echipa venea spre el cu flamuri fluturând în vânt după ea, ca un detaşament de cavalerie pe care cele cinci secole de când vorbea anglica îl făcuseră pe om să-l asocieze cu imaginea salvării.

2

GALACTICI

Pe o navă din mijlocul unei flote, trecea o fază de negare.

Crucişătoare gigantice ieşeau răspândindu-se dintr-o deschizătură în spaţiu, căzând spre punctul strălucitor al unui soare roşiatic greu de descris. Unul câte unul, ieşeau din crăpătura luminoasă. Cu ele venea lumina stelară refractată din punctul lor de plecare, la sute de parseci distanţă.

Erau reguli care ar fi trebuit să împiedice acest lucru. Tunelul era o cale anormală de a trece dintr-o parte în alta. Era nevoie de o voinţă puternică pentru a respinge natura şi a crea o asemenea deschizătură în spaţiu.

Episiarchul, în respingerea lui revoltată a Ceea ce este, crease trecerea pentru stăpânii săi Tandu. Deschizătura era menţinută prin forţa neclintită a orgoliului său – prin refuzul său de a face vreo concesie Realităţii.

După ce a trecut şi ultima navă, Episiarchul s-a lăsat înadins distrat, iar deschizătura s-a închis cu violenţă, dar fără zgomot. După câteva clipe, doar instrumentele mai puteau arăta ce se întâmplase. Afrontul adus fizicii parcă nici nu avusese loc.

Episiarchul adusese armada Tandu la steaua-ţintă cu mult timp înaintea altor flote, acelea care aveau să se confrunte cu galacticii Tandu pentru dreptul de a captura nava pământeană. Tandu au trimis impulsuri de laudă spre centrii de plăcere ai Episiarchului. El a urlat şi a clătinat din capul său mare, acoperit cu blană, în semn de recunoştinţă.

Pentru Tandu, un mod ciudat şi periculos de a călători s-a dovedit încă o dată că merită riscurile asumate. Era bine să ajungi pe câmpul de luptă înaintea inamicului. Momentele câştigate aveau să le dea un avantaj tactic.

Episiarchul nu-şi dorea decât lucruri pe care să le nege. Misiunea lui odată îndeplinită, s-a întors în camera iluziilor sale, să transforme o înlănţuire nesfârşită de realităţi-surogat, până când Stăpânii vor avea iar nevoie de indignarea lui. Forma sa lăbărţatăşi amorfă s-a rostogolit, eliberată din plasa senzorială, şi s-a îndepărtat anevoie, escortată de gardieni prudenţi.

Când drumul a fost liber, a intrat Acceptorul şi s-a căţărat, cu picioarele sale ca fusele, în locul lui din reţea.

Pentru câtva timp a evaluat Realitatea, apoi a acceptat-o, îmbrăţişând-o. Acceptorul a sondat, a atins şi a mângâiat noua zonă din spaţiu cu simţurile sale prelungite. A scos un ţipăt cântat de plăcere.

— Aşa o scurgere! a anunţat vesel Acceptorul. Auzisem că aceia pe care-i urmărim erau sofonţi neglijenţi, dar iradiază chiar şi când cercetează zona pentru a detecta pericolele! S-au ascuns pe a doua planetă. Doar încet-încet îşi condensează marginile scuturilor psihice pentru a-mi ascunde poziţia lor exactă. Cine le-au fost stăpânii de i-au învăţat aşa bine pe delfinii ăştia să fie victime?

— Stăpânii lor sunt oamenii, ei înşişi neterminaţi, a răspuns Conducătorul Urmăritorilor Tandu. Vocea lui forma o succesiune ritmică de clinchete şi clicuri scoase de articulaţiile picioarelor sale de călugăriţă. Pământenii sunt stricaţi de credinţe greşite şi de ruşinea propriei abandonări. Zgomotul a trei secole va înceta când vor fi mâncaţi. Atunci bucuria vânătorului nostru va fi tot atât de mare ca a ta, când vezi cu ochii tăi un loc sau un lucru nou.

— Mare bucurie, într-adevăr, a încuviinţat Acceptorul.

— Acum trebuie să percepi detaliile, i-a ordonat Urmăritorul. În curând ne vom bate cu ereticii. Trebuie să le spun celorlalţi clienţi ce sarcini au.

Acceptorul s-a întors în reţeaua sa când aplecat Urmăritorul şi şi-a deschis simţurile acestui nou petic de realitate. Totul era bine. A transmis rapoarte cu ce a văzut, iar Stăpânii şi-au deplasat navele în consecinţă, dar, cu zona cea mai întinsă a minţii sale, aprecia… accepta… micuţul soare roşu, fiecare din micile lui planete, minunata aşteptare a unui loc ce avea să devină în curând un câmp de bătălie.

Peste scurt timp, a simţit celelalte flote de război intrând în sistem, fiecare în modul său specific. Fiecare a ocupat o poziţie un pic inferioară, forţate de sosirea mai timpurie a navelor Tandu.

Acceptorul a perceput pofta de luptă a clienţilor războinici şi calculele reci ale celor mai în vârstă. A dezmierdat suprafaţa lucioasă a scuturilor mentale îndreptate împotriva lui şi s-a întrebat ce se întâmpla înăuntrul lor. A apreciat francheţea altor luptători, care îşi trimiteau sfidători gândurile în exterior, provocându-l pe cel ce le asculta prin transmiterea dispreţului lor.

Şi asta îi evoca Acceptorului meditaţii violente la propria anihilare, tocmai când cele două mari flote s-a ciocnit şi explozii luminoase au împânzit spaţiul.

Acceptorul a privit totul cu bucurie. Cum ar fi putut cineva să nu fie vesel când universul conţinea asemenea minuni?

3

TAKKATA-JIM

Sus, la babordul sălii sferice de comandă al lui Streaker, o operatoare psi se zbătea în armura ei. Înotătoarele sale agitau apa şi ea striga în trinară:

*Capetele negre ale calamarului cu opt braţe ne găsesc aici!*

*Acum se pregătesc de luptă*

Raportul operatoarei a confirmat descoperirea făcută de senzorul cu neutrino acum câteva minute. Era o litanie de veşti proaste spuse în versuri, ca într-o transă.

*Urlă şi înnebunesc de dorinţa…

Să învingăşi să ia prizonieri…*

De la altă staţie a venit un buletin mai calm într-o anglică având accent de delfin.

— Avem un trafic de gravitoni din ce în ce mai congestionat, secundule Takkata-Jim. Distorsiunile gravitaţionale confirmă că o mare bătălie e pe cale să înceapă nu departe de planet-tă.

Secundul navei Streaker a ascultat raportul în tăcere, lăsându-se în voia curenţilor care circulau în sala de comandă. Un jet de bule au ieşit din orificiul său respirator când a inhalat un pic din lichidul special care umplea puntea navei.

— Am luat cunoştinţă, a spus el în cele din urmă. Sub apă, vocea îi era un bâzâit înfundat. Consoanele ieşeau prost pronunţate. Cât de departe este cel mai apropiat contact?

— Cinci Unităţi Astronomice, domnule. N-ar putea ajunge aici în mai puţin de o oră, nici dacă ar merge cu viteză maximă.

— Hmm. Foarte bine, atunci. Rămânem în stare galbenă. Continuă-ţi obssservaţiile, Akeakemai.

Secundul era neobişnuit de mare pentru un neo-fin, cu trupul îndesat şi musculos, în timp ce majoritatea celorlalţi erau zvelţi şi agili. Coloritul cenuşiu neuniform şi dinţii zimţaţi erau semne ale descendenţei dintr-o ramură subrasială Stenos, deosebindu-l atât pe el, cât şi pe câţiva alţii de majoritatea delfinilor Tursiops.

Fiinţa umană de lângă Takkata-Jim a rămas impasibilă la auzul veştilor rele. Asta doar confirma lucrul de care se temuseră.

— Mai bine îl anunţăm pe căpitan, a spus Ignacio Metz.

Cuvintele îi erau amplificate în apa tulbure de masca de pe faţă. Bule ieşeau şi se îndepărtau de omul înalt, cu păr cărunt şi rar.

— L-am avertizat pe Creideiki că asta o să se întâmple dacă încercăm să-i evităm pe Galactici. Sper doar să fie rezonabil acum că întoarcerea acasă a devenit imposibilă.

Takkata-Jim şi-a deschis şi şi-a închis orificiul de hrănire pe diagonală, dând din cap înţelegător.

— Da, doctore Metz. Acum până şi Creideiki trebuie să admită că ai avut dreptate. Suntem încolţiţi, iar căpitanul nu are altă soluţie decât să asculte de tine.

Metz a dat din cap, mulţumit.

— Dar echipa lui Hikahi? I s-a spus?

— Le-am şi ordonat să se întoarcă. Chiar şi sania poate să reprezinte un risc prea mare. Dacă Mâncaţii sunt deja pe orbită, poate au posibilitatea să o detecteze.

— Extratereştrii… l-a corectat Metz, pe un ton de profesor. Termenul de „Mâncat” nu e prea politicos.