Adică Harold Lauder o iubeşte pe Frances Goldsmith. În mijlocul unei inimi. Cu săgeată.

După părerea mea, sergent, individul era îndrăgostit.

- Minunat pentru tine, Harold, rosti Larry, părăsind şura.

Magazinul de motociclete din Wells se dovedi a fi o reprezentanţă Honda şi, după felul cum erau aliniate în vitrină, Larry trase concluzia că lipseau două motociclete. Dar se mândri şi mai tare cu o a doua descoperire - un ambalaj de ciocolată făcut ghem, în apropierea coşurilor de gunoi. Provenind de la o ciocolată Payday. Din câte se putea deduce, persoana în cauză - Harold Lauder cel bolnav de amor, probabil - îşi terminase batonul de ciocolată în timp ce decidea care anume motociclete îi vor face fericiţi pe el şi pe stăpâna inimii lui. Strânsese ambalajul în pumn şi-l aruncase spre coşul de gunoi. Şi ratase.

Nadine fu de părere că deducţiile erau corecte, în schimb nu se lăsă transportată de ele, ca Larry. Prefera să cerceteze celelalte motociclete, dornică să pornească la drum. Joe se aşezase pe treptele din faţa sălii de prezentare, cânta la Gibsonul lui cu douăsprezece coarde şi zbiera mulţumit.

- Ascultă-mă, îi spuse Larry, e ora 5, Nadine. Sub nici un motiv nu putem pleca mai devreme de mâine.

- Dar au mai rămas trei ore bune de lumină! Nu putem să stăm cu braţele încrucişate! E posibil să-i pierdem, din cauza asta!

- Nu face nimic dacă nu-i mai găsim. Harold Lauder a lăsat o dată instrucţiuni în urma lui, până şi despre şoselele pe care aveau de gând să meargă. Iar dacă pleacă mai departe, probabil va proceda la fel.

- Dar...

- Ştiu că eşti nerăbdătoare, îi spuse, punându-şi mâinile pe umerii ei. Simţi cum i se stârneşte vechea nervozitate şi se sili să-şi păstreze controlul. Tu nu te-ai mai suit niciodată pe o motocicletă.

- Dar pe bicicletă ştiu să merg, totuşi. Şi ştiu şi cum să folosesc un ambreiaj, ţi-am zis. Te rog, Larry. Dacă nu irosim vremea, putem să facem popas în New Hampshire diseară, iar până mâine noapte am şi străbătut jumătate din drum. Cred...

- Nu este deloc ca o bicicletă, fir-ar să fie! izbucni el.

Melodia de pe chitară se frânse. Îl văzu pe Joe cum îi priveşte peste umăr, cu ochii îngustaţi şi, dintr-o dată, neîncrezători. Aoleo! mereu îmi ies lucrurile pe dos, gândi Larry. Chestia asta îl supără şi mai tare.

Nadine îi spuse cu blândeţe:

- Mă doare.

Se uită şi constată că degetele i se îngropaseră în carnea fragedă a umerilor ei; supărarea lui se topi, luându-i locul ruşinea.

- Îmi pare rău, se scuză el.

Joe îl fixa în continuare şi Larry înţelese că pierduse jumătate din terenul pe care reuşise să-l câştige în faţa băiatului. Poate chiar mai mult. Între timp, Nadine spusese ceva.

- Cum?

- Te rugam să-mi spui de ce nu este ca o bicicletă.

Primul impuls a fost să-i strige: Dacă tot ştii atât de multe, du-te şi încearcă singură să mergi. Ai să constaţi dac-o să-ţi facă plăcere să te uiţi la lume cu capul sucit la spate. Se abţinu la timp, gândindu-se că nu pierduse teren numai în ceea ce-l privea pe băiat. Pierduse şi o parte a încrederii în el însuşi. Reuşise probabil să iasă de cealaltă parte, dar o dată cu el venise şi o parte din vechiul şi copilărosul Larry, parte care continua să-l urmărească aidoma unei umbre, redusă la dimensiuni minime în soarele amiezii, dar nu complet anihilată.

- Motocicleta e mai grea, începu el. Dacă te dezechilibrezi, n-o poţi reechilibra la fel de uşor ca pe o bicicletă. Modelul acesta, 360, ajunge la vreo sută şaizeci de kilograme. Vei controla această greutate suplimentară extrem de repede, dar ai nevoie totuşi de o perioadă de acomodare. Într-o maşină obişnuită, acţionezi schimbătorul de viteze cu mâna şi acceleraţia cu piciorul. Pe motocicletă este invers: schimbarea de viteze se face cu piciorul, iar acceleraţia cu mâna, şi asta îţi cere mult timp ca să te adaptezi. În loc de o frână, ai două. Cu piciorul drept frânezi roata din spate, cu mâna dreaptă roata din faţă. Dacă uiţi şi foloseşti frâna de mână, este posibil să zbori peste ghidon. Şi mai trebuie să te obişnuieşti şi cu pasagerul din spate.

- Joe? Dar mi-am închipuit că va merge cu tine!

- Mi-ar face plăcere să-l pot lua, îi răspunse Larry. Dar în clipa de faţă nu cred că ar accepta el. Tu ce părere ai?

Nadine îl scrută atent pe Joe.

- Nu, zise ea, oftând. S-ar putea să se teamă şi să nu vrea să meargă nici măcar cu mine.

- Dacă acceptă, tu răspunzi de el. Iar eu răspund de amândoi. N-aş vrea să vă văd căzuţi.

- Ţi s-a întâmplat cumva asta chiar ţie, Larry? Erai cu cineva?

- Da, am fost, recunoscu Larry, şi am şi căzut. Dar în momentul respectiv doamna cu care mergeam murise.

- A avut un accident de motocicletă?

Figura Nadinei rămăsese perfect imobilă.

- Nu. Ceea ce s-a petrecut a fost şaptezeci la sută accident şi treizeci la sută sinucidere, aş zice. Tot ceea ce avea ea nevoie să primească din partea mea... prietenie, înţelegere, ajutor... nu primea suficient. Era foarte emoţionat, tâmplele i se zbăteau puternic, i se pusese un nod în piept şi aproape plângea. O chema Rita. Rita Blakemoor. Aş vrea să mă descurc mai bine alături de tine, asta-i tot. Alături de tine şi de Joe.

- Larry, de ce nu mi-ai spus până acum?

- Pentru că-mi face rău să vorbesc despre asta, îi răspunse el simplu. Îmi face foarte rău.

Acesta era adevărul, însă nu întregul adevăr. Mai erau şi visele. Se surprinse întrebându-se dacă şi Nadine avea vise rele - cu o noapte în urmă, când se trezise pentru o clipă, ea se frământa şi murmura ceva. Dar nu pomenise nimic despre asta. Şi Joe. Avea oare şi Joe coşmaruri? Ei bine, indiferent ce fel de vise aveau ei, neînfricatul inspector Underwood de la Scotland Yard se temea de vise... Iar dacă Nadine cădea de pe motocicletă, ele ar fi putut să-i revină.

- Atunci, plecăm mâine, spuse ea. Iar tu ai să mă înveţi să merg în seara asta.

Dar mai întâi se punea problema să umple cu benzină rezervoarele celor două motociclete alese de Larry. Reprezentanţa avea o pompă, însă în lipsa curentului electric, ea nu putea fi pusă în funcţiune. Descoperi încă un ambalaj de ciocolată lângă placa ce acoperea rezervorul subteran şi deduse că fusese ridicată de curând de inventivul Harold Lauder. Indiferent că era îndrăgostit până peste cap şi mare amator de Payday, Harold îşi câştigase, încă de pe acum, mult respect din partea lui Larry şi chiar simpatie. Larry îşi crease chiar şi o imagine mintală a lui Harold. Probabil în jur de treizeci şi cinci de ani, eventual fermier, înalt şi bronzat, tras la faţă, nu foarte inteligent, dar foarte îndemânatic. Surâse. Alcătuirea unei imagini mintale a unei persoane pe care n-ai văzut-o niciodată este un joc prostesc, pentru că întotdeauna se dovedeşte că nu există nici o legătură între această imagine şi realitate. Toată lumea cunoaşte istoria cu disc-jockeyul de o sută cincizeci de kilograme şi voce ca un fir de subţire.

În timp ce Nadine pregătea o cină rece, Larry scotoci prin împrejurimile reprezentanţei. Pe una dintre laturile clădirii găsi un tomberon mare, din oţel, de care se sprijinea o rangă, iar pe capac, încolăcită, o bucată de furtun de cauciuc.

Iar te-am prins, Harold! Aruncă-ţi o privire, sergent Briggs. Omul nostru a tras nişte benzină din rezervorul subteran, ca să poată porni. Mă surprinde că n-a luat furtunul cu el.

Poate că şi-a tăiat o bucată şi a lăsat doar restul, inspectore Underwood... Îmi cer scuze, dar după aceea a pus-o la gunoi.

Pe toţi zeii, sergent, ai dreptate. Am să te propun spre avansare.

Luă ranga şi furtunul şi le aduse la placa ce acoperea rezervorul.

- Joe, poţi să vii un minut, ca să mă ajuţi?

Băiatul, care mânca biscuiţi cu brânză, îi aruncă o privire bănuitoare.

- Hai, du-te, nu ţi se întâmplă nimic, îl sfătui Nadine calm.

Joe se apropie, târşâindu-şi puţin picioarele.

Larry vârî pârghia în fanta capacului.

- Apasă cu toată greutatea, să vedem dacă reuşim să-l ridicăm, îi zise el.

Pentru o clipă, crezu că băiatul fie nu înţelesese, fie nu voia să se execute. Apoi apucă ranga şi-o împinse în jos. Braţele lui subţiri erau înzestrate cu acel soi de muşchi piperniciţi, dar puternici, pe care aparent îi au toţi muncitorii proveniţi din familii sărace. Placa se mişcă puţin, însă nu suficient pentru ca Larry să-şi poată strecura degetele dedesubtul ei.

- Lasă-te cu totul peste rangă, îl sfătui el.