Băiatul îl studie calm, cu ochii săi pe jumătate sălbăticiţi, apoi se apăsă cu totul pe pârghie, ridicându-şi picioarele de la pământ.

Capacul se ridică ceva mai sus decât prima oară, destul pentru ca Larry să-şi vâre mâinile dedesubt. În timp ce se chinuia să apuce cât mai bine, îi trecu prin minte că, dacă băiatul mai avea aversiune faţă de el, acum era cea mai bună ocazie să şi-o arate. Dacă Joe se ridica de pe pârghie, placa se prăbuşea şi-i reteza toate degetele, în afară de cele mari. Larry constată că şi Nadine era conştientă de acest fapt. Dacă până atunci studiase una dintre motociclete, acum se întorsese şi urmărea atent scena, cu trupul încordat. Ochii ei negri se plimbau de la Larry, care se sprijinea pe un genunchi, la Joe, care-l urmărea pe Larry, apăsând bara. Ochii lui de culoarea apei marine rămâneau impenetrabili. Iar Larry nu reuşea încă să găsească un punct de sprijin.

- Ai nevoie de ajutor? îl întrebă Nadine, a cărei voce, de obicei calmă, căpătase acum tonuri acute.

Transpiraţia îi intra sub pleoape şi încercă să scape de usturime, clipind des. Fără succes. Simţea în nări mirosul benzinei.

- Cred că ne descurcăm, îi spuse Larry, uitându-se ţintă la ea.

Peste câteva clipe, reuşi să-şi ancoreze degetele într-un canal îngust de pe partea din spate a plăcii. Îşi adună întreaga forţă şi ridică placa până reuşi s-o răstoarne, cu un zgomot surd, peste suprafaţa acoperită cu asfalt. Auzi oftatul de uşurare al Nadinei şi zăngănitul răngii pe pavaj. Se şterse pe frunte şi i se adresă băiatului:

- Ai făcut o treabă minunată, Joe. Dacă lăsai chestia aia să cadă, ar fi trebuit să-mi petrec tot restul zilelor trăgându-mi fermoarul cu dinţii. Îţi mulţumesc.

Nu se aştepta la vreun răspuns (decât poate la un urlet nedesluşit, aruncat de Joe în timp ce s-ar fi întors la motociclete), dar acesta pronunţă chinuit, cu voce ruginită:

- Cu plăcele.

Larry şi Nadine avură un schimb rapid de priviri. Femeia părea încântată şi surprinsă, totuşi avea aerul că se aşteptase - deşi Larry n-ar fi putut preciza ce anume îi sugera aceasta. Era o expresie ce-i amintea ceva, însă îi era imposibil să-şi definească cu exactitate ce.

- Joe, zise el, ai zis cumva "cu plăcere"?

Joe îi confirmă printr-un semn viguros din cap:

- Cu plăcele. Cu plăcele.

Nadine îi zâmbi şi-şi întinse braţele către el.

- Bine, Joe. Foarte, foarte bine.

Joe se apropie de ea şi se lăsă îmbrăţişat. Apoi se întoarse la motocicletele lui, mormăind şi chicotind pentru sine.

- Ştie să vorbească, zise Larry.

- Am bănuit că nu este mut, răspunse Nadine. Dar mă bucur foarte mult să constat că poate fi recuperat. Cred că era nevoie să fim doi. Două jumătăţi. El... vai, nu ştiu.

Larry observă că se înroşise în obraji şi crezu că înţelege de ce. Începuse să introducă furtunul din cauciuc în deschizătura rezervorului şi înţelese, pe neaşteptate, că gestul lui putea fi interpretat drept pantomimă simbolică (şi grosolană). Îşi înălţă iute privirile. Nadine se întoarse, dar nu înainte ca el să remarce cu câtă încordare îl urmărea şi cum i se coloraseră obrajii.

Teama aceea rea îi urcă spre gât şi strigă:

- Pentru numele lui Dumnezeu, Nadine, fii atentă!

Ea se concentrase asupra comenzilor de mână, nu se uita pe unde merge şi înainta şovăitor cu Honda direct spre trunchiul unui pin, cu o viteză de vreo opt kilometri pe oră. Atunci îşi ridică privirea şi scoase un mic ţipăt de spaimă. Coti brusc şi căzu de pe motocicletă. Motorul Hondei se opri.

Larry fugi spre ea, cu sufletul la gură.

- Ai păţit ceva? Nadine? Eşti...

Nadine se ridică încet de jos, cercetându-şi zgârieturile de pe mâini.

- Da, sunt întreagă. Ce proastă am fost, să nu mă uit pe unde merg. Am stricat motocicleta?

- Dă-o-ncolo de motocicletă afurisită, vino să mă uit la mâinile tale!

Scoase din buzunarul pantalonilor o sticlă din plastic cu Bactine spray şi-i dădu pe mâini.

- Tremuri, remarcă ea.

- Lasă-l încolo de tremurat! i-o reteză el, mai dur decât ar fi intenţionat. Uite ce-i, mai bine mergem în continuare pe biciclete. E prea periculos...

- Nici respiratul nu este inofensiv, îi răspunse ea calm. Dar cred că e mai bine dacă Joe merge cu tine, cel puţin la început.

- N-o să vrea...

- Ba cred că da, spuse Nadine, privindu-l în faţă. Şi mai cred că şi tu vrei.

- Bine, acuma gata, ne oprim. S-a făcut întuneric, aproape că nu se mai vede.

- Mai încerc o dată. Oare nu se spune că, dacă un cal te aruncă din şa, trebuie să te urci imediat la loc?

Joe apăru agale, mestecând afine adunate într-o cască de motociclist. Găsise nişte tufişuri de afin sălbatic în spatele magazinului şi culesese, în timp ce Nadine învăţa să meargă pe motocicletă.

- Ba da, recunoscu Larry, învins. Dar am să te rog să fii atentă pe unde mergi.

- Da, domnule. Am înţeles, domnule.

Îl salută, apoi îi zâmbi. Avea un zâmbet minunat, care-i lumina întregul chip. Larry îi răspunse şi el cu un surâs; nu era nimic altceva de făcut. Când zâmbea Nadine, până şi Joe îi răspundea cu un zâmbet.

De astă dată, se învârti de două ori în jurul parcării, apoi ieşi în şosea; intră în curbă puţin prea strâns, şi lui Larry i se făcu din nou inima cât un purice. Dar ea se ajută inteligent de picior, aşa cum o învăţase, şi dispăru curând din vedere. O mai văzu încă trecând cu grijă în treapta a doua şi doar o auzi trecând într-a treia, după ce ajunsese dincolo de prima înălţime a drumului. Motorul motocicletei se auzi din ce în ce mai slab, până se pierdu cu totul. Larry rămase fără astâmpăr în liniştea amurgului, pălmuindu-se din când în când absent după un ţânţar.

Joe trecu din nou prin dreptul lui, mânjit cu albastru pe gură.

- Cu plăcele, zise el, rânjind.

Larry izbuti să-i răspundă cu un zâmbet chinuit. Dacă nu se întorcea curând, avea să plece după ca. Imagini negre, cu Nadine zăcând cu gâtul frânt pe fundul unui şanţ, îi dansau înaintea ochilor.

Tocmai se apropiase de cealaltă motocicletă, cântărind dacă să-l ia sau nu pe Joe cu el, când urechea surprinse din nou vuietul îndepărtat, transformându-se rapid în zgomotul rotund şi regulat al unui motor Honda în viteza a patra. Se relaxă... oarecum, înţelese, cu tristeţe, că nu va fi niciodată absolut liniştit, cât timp o va şti călărind pe monstrul acela.

Curând o văzu şi pe Nadine, care aprinsese farul. Opri chiar lângă el şi stinse motorul.

- Destul de bine, ce părere ai?

- Tocmai mă pregăteam să pornesc după tine. Am crezut că ai avut un accident.

- Într-un fel, am avut. Văzând că Larry se schimbase la faţă, se grăbi să adauge: am mers prea încet când am întors şi am uitat să debreiez. Motorul s-a oprit.

- Aha. Pentru seara asta ajunge, nu?

- Da, se arătă ca de acord. Mă doare şi spatele.