Sau aşa i se păru lui Larry.

- O casă, Joe? O căsuţă cu veranda susţinută de nişte stâlpi?

I se păru că vede o licărire în ochii lui Joe.

- Încetează, Larry! strigă Nadine.

- Un leagăn, Joe? Un leagăn făcut dintr-un cauciuc?

Deodată, Joe se zvârcoli în braţele Nadinei, îşi trase degetul din gură. Nadine încercă să-l ţină, dar Joe se smulse.

- Leagănul! strigă Joe exaltat. Leagănul! Leagănul! Arătă cu degetul întâi spre Nadine, apoi spre Larry. Ea! Tu! Mulţi!

- Mulţi? îl iscodi Larry, dar Joe se potolise din nou.

Lucy Swann era uluită.

- Leagănul, spuse ea. Şi eu mi-aduc aminte de un leagăn. I se adresă lui Larry. Oare de ce avem aceleaşi vise cu toţii? Oare ne transmite cineva ceva anume?

- Nu ştiu. Dar tu n-ai avut asemenea vise? o întrebă el pe Nadine.

- Eu nu visez, îi răspunse ea tăios, pentru a-şi coborî apoi imediat privirile.

Minţi. Dar oare din ce cauză? gândi Larry.

- Nadine, dacă tu..., începu el.

- Ţi-am spus doar că nu visez! strigă Nadine ascuţit, aproape isteric. De ce nu mă laşi în pace? Trebuie neapărat să mă necăjeşti?

Se ridică în picioare şi plecă de lângă foc, aproape în fugă.

Lucy se uită nesigur în urma ei, apoi se ridică şi ea.

- Mă duc după ea.

- Da, n-ai face rău. Joe, rămâi cu mine, okay?

- Kay, spuse Joe, începând să desfacă încuietorile cutiei în care se afla chitara.

După zece minute, Lucy şi Nadine se întoarseră. Larry îşi dădu seama că plânseseră amândouă, dar acum păreau împăcate.

- Îmi pare rău, se scuză Nadine. Mi se întâmplă din cauză că sunt tot timpul nervoasă. Răbufnesc în cele mai neaşteptate momente.

- Nu face nimic.

Subiectul n-a mai fost reluat. Îl ascultară în schimb pe Joe interpretându-şi repertoriul. Începuse să cânte cu adevărat foarte bine, iar printre ţipete şi mormăituri se auzeau şi fragmente de versuri pronunţate corect.

În cele din urmă adormiră, Larry într-o parte, Nadine în partea opusă, iar Joe şi Lucy între ei.

Lui Larry i se arătă în vis mai întâi Omul Întunecat, pe o înălţime, apoi bătrâna negresă, în veranda ei. Doar că în acest al doilea vis ştia că omul cel negru vine - călcând cu paşi mari peste porumb, croindu-şi drum cu coasa lui strâmbă, arborând teribilul lui rânjet imobil, care parcă îi fusese lipit pe faţă - şi se apropie tot mai mult.

Larry se trezi în miez de noapte, cu respiraţia tăiată, încremenit de spaimă. Ceilalţi dormeau ca nişte pietre. Într-un fel sau altul, bănuise în vis felul cum avea să se termine. Omul Întunecat nu venise cu mâna goală. Pe braţele lui, purtat ca o ofrandă printre tulpinile de porumb, se afla trupul descompus al Ritei Blakemoor; cadavrul era acum ţeapăn şi umflat, cu pielea smulsă de marmote şi de nevăstuici. O acuzaţie mută ce urma să-i fie azvârlită la picioare pentru ca să-i cunoască şi ceilalţi vinovăţia, să se afle fără vorbe că el, Larry, nu era un băiat de treabă, că-i lipsea ceva, că era păgubos şi profitor.

Într-un târziu îl fură din nou somnul şi dormi fără vise până a doua zi la ora 7, când se sculă ţeapăn, îngheţat, flămând şi simţind nevoia stringentă să meargă la toaletă.

- Vai, Doamne, rosti Nadine inexpresiv.

Larry îi adresă o privire, constatând că disperarea ei era atât de mare că nu mai lăsa loc şi lacrimilor. Obrajii îi erau palizi, iar ochii ei frumoşi se înneguraseră şi-şi pierduseră strălucirea.

Era ora 7.15, în ziua de 19 iulie, iar umbrele erau foarte lungi. Călătoriseră, nu făcuseră decât pauze de câte cinci minute, iar prânzul, pe care îl luaseră la Randolph, nu durase decât o jumătate de oră. Nici unul dintre ei nu se plânsese, deşi, după şase ore petrecute pe motocicletă, Larry amorţise şi simţea dureri şi înţepături în tot corpul.

Acum se înşiraseră cu toţii înaintea unui gard din fier forjat. Dedesubtul şi în spatele lor se întindea Stovington, care nu se schimbase prea mult faţă de cum îl ştia Stu Redman din ultimele zile pe care le petrecuse în Centrul Epidemiologic. Dincolo de gard şi de peluza ce fusese bine îngrijită odinioară, dar care acum se sălbăticise şi era presărată cu beţe şi frunze aduse de furtuni, se afla instituţia însăşi; pe lângă parter şi cele două etaje, o parte a ei se afla îngropată sub pământ, presupuse Larry.

Locul se înfăţişa pustiu, tăcut şi gol.

În mijlocul gazonului se afla un indicator, pe care se putea citi:

CENTRUL DE CONTROL EPIDEMIOLOGIC

STOVINGTON

INSTITUŢIE GUVERNAMENTALĂ!

VIZITATORII TREBUIE SĂ SE PREZINTE LA BIROUL DE RECEPŢIE

Lângă acesta se afla un al doilea anunţ, pe care-l cercetară cu mult mai mult interes:

US 7 SPRE RUTLAND

US 4 SPRE SCHUYLERVILLE

US 29 SPRE 1-87

1-87 SUD SPRE 1-90

1-90 VEST

TOŢI CEI DE AICI SUNT MORŢI

PORNIM CĂTRE VEST SPRE NEBRASKA

VENIŢI PE URMELE NOASTRE

FIŢI ATENŢI VOM LĂSA ŞI ALTE MESAJE

HAROLD EMERY LAUDER

FRANCES GOLDSMITH