- Doar un câine care părea sănătos. Oameni, nu.
- Şi eu am văzut un câine. Le povesti despre Bateman şi Kojak. După aceea, le zise: Eu mă îndreptam către coastă, dar faptul că în partea aceea nu mai sunt oameni îmi cam taie entuziasmul.
- Regret, spuse Harold, deşi tonul lui lăsa să se ghicească cu totul altceva. Apoi se ridică în picioare şi i se adresă lui Fran: Eşti gata, Fran?
Ea privi către Stu, ezită, apoi se ridică.
- Gata, ne întoarcem la minunata cură motociclistică de dietă. Îţi mulţumim pentru că ne-ai dat informaţii, domnule Redman, chiar dacă ştirile n-au fost prea grozave.
- Doar un moment, spuse Stu ridicându-se şi el în picioare.
Rămase un moment în cumpănă, întrebându-se încă o dată dacă erau oamenii potriviţi. Pe fată se putea bizui, în schimb băiatul, la cei şaptesprezece ani ai lui, suferea de o formă gravă a bolii îi-urăsc-aproape-pe-toţi. Dar oare mai existau atâţia oameni ca să ai de unde alege? Stu considera că nu.
- Cred că şi voi şi eu căutăm oameni. Aş vrea să merg împreună cu voi, dacă sunteţi de acord.
- Nu, îi răspunse Harold instantaneu.
Fran se uita de la unul la celălalt, tulburată:
- Am putea să...
- Nu te amesteca. Eu zic nu.
- Şi eu n-am dreptul la un vot?
- Ce se întâmplă cu tine? Nu-ţi dai seama că el nu-şi doreşte decât un singur lucru? Dumnezeule, Fran!
- Dacă apare vreun necaz, e mai bine să fim trei decât doi, spuse Stu, iar de unul singur, nici nu merită discutat.
- Nu, repetă Harold, iar mâna i se apropie de patul pistolului.
- Ba da, interveni Fran. Suntem bucuroşi dacă mergeţi împreună cu noi, domnule Redraan.
Harold se întoarse către ea, furios şi jignit. Stu se crispă, gândind că nu era exclus s-o lovească, apoi băiatul se calmă din nou.
- De fapt, acestea sunt adevăratele tale sentimente, nu? Nu aşteptai decât un pretext oarecare, ca să scapi de mine, acum am înţeles. Era atât de supărat, încât în ochi îi apăruseră lacrimi, ceea ce-i sporea furia. Dacă aşa vrei tu, foarte bine. Mergi mai departe alături de el. Am terminat cu tine.
Porni hotărât către locul unde-şi parcase Honda.
Frannie îi aruncă o privire lui Stu, apoi se întoarse la Harold.
- O clipă, spuse Stu. Rămâi aici, te rog.
- Să nu-l jigneşti, pledă Fran. Te rog.
Stu se îndreptă spre Harold, care încălecase pe Honda şi se străduia să-i aprindă motorul. În furia lui, acţionase acceleraţia până la capăt şi înecase motorul, ceea ce era spre binele lui, după părerea lui Stu. Dacă ar fi reuşit să pornească cu o asemenea acceleraţie, motocicleta s-ar fi ridicat pe roata din spate, ca la circ, aruncându-l pe bătrânul Harold într-un copac, care s-ar fi prăvălit apoi peste el.
- Nu te apropia de mine! ţipă Harold supărat, ducând din nou mâna spre armă.
Stu îşi puse o mână peste mâna lui Harold, ca şi cum ar fi jucat fripta, iar cealaltă mână pe braţul lui. Harold îşi ţinea ochii larg deschişi, iar lui Stu îi trecu prin minte că lipsea foarte puţin ca să devină violent. Nu era doar gelos din cauza fetei, asta fusese din partea lui o apreciere simplistă a situaţiei. Acum era vorba şi de demnitatea lui personală şi de postura lui nouă de protector al fetei. Dumnezeu ştie ce fel de avorton fusese înainte să se petreacă evenimentele, cu burta lui marc, cizmele ascuţite şi modul arogant de a vorbi. Noua imagine pe care şi-o crease nu putea ascunde că nu era decât un avorton şi că nu va reuşi să schimbe niciodată această situaţie. Ar fi reacţionat în acelaşi fel şi faţă de Bateman şi faţă de un puşti de doisprezece ani. În orice situaţie de triunghi, el s-ar fi considerat pe poziţia cea mai de jos.
- Harold, spuse el, aproape de urechea acestuia.
- Dă-mi drumul.
Trupul lui masiv părea acum uşor; din cauza tensiunii prin care trecea, părea să vibreze ca o coardă întinsă la limită.
- Harold, tu te culci cu ea?
Corpul lui Harold se cutremură, iar Stu ghici că răspunsul era negativ.
- Nu-i treaba ta!
- Aşa este. Vreau doar să fac lumină în situaţia noastră. Ea nu este a mea, Harold. Ea nu-şi aparţine decât ei înseşi. Eu n-am de gând să încerc să ţi-o smulg. Îmi pare rău că sunt nevoit să vorbesc atât de deschis, dar pentru noi este cel mai bine dacă ştim pe ce stăm. Acum suntem doi şi unu, iar dacă tu pleci, rămânem tot doi şi unu. Câştigul este zero.
Harold nu spuse nimic, dar mâna lui tremurătoare nu mai opunea aceeaşi rezistenţă.
- Voi fi cât se poate de direct, continuă Stu. vorbind în continuare foarte aproape de urechea lui Harold (care era plină de ceară maronie) şi străduindu-se să-i vorbească foarte, foarte calm. Ştii şi tu la fel de bine ca şi mine că un bărbat nu trebuie să violeze o femeie. Dacă ştie ce are de făcut cu mâna.
- Asta-i... Harold se linse pe buze şi aruncă o privire la marginea drumului, unde Fran rămăsese în picioare, cu braţele încrucişate, chiar dedesubtul sânilor, urmărindu-i cu îngrijorare. Mi se pare cam dezgustător.
- Poate să fie sau nu, dar dacă un bărbat îi dă târcoale unei femei care nu-l vrea la pat, respectivul are totuşi de ales. Eu aleg mâna de fiecare dată. Presupun că şi tu procedezi la fel, de vreme ce ea se află încă alături de tine, de bunăvoie. Eu n-am vrut decât să avem o discuţie cinstită, între patru ochi. Eu nu mă aflu aici ca să te alung, procedând ca un bătăuş oarecare ieşit să danseze la bâlci.
Mâna lui Harold care ţinea arma se relaxă.
- Vorbeşti serios? Eu... promiţi că n-ai să vorbeşti?
Stu făcu semn afirmativ.
