- Nu cred că ai căderea să emiţi asemenea judecăţi, domnule.
- Ba cred că am. Eu vin de acolo.
Acum arătau amândoi uluiţi. Uluiţi şi năuciţi.
- Ai ştiut de existenţa lui? întrebă Frannie, vădit afectată. Te-ai dus ca să verifici?
- Nu, n-a fost aşa. Eu...
- Eşti un mincinos!
Vocea lui Harold căpătase tonuri acute şi stridente.
Fran văzu un fulger alarmant de mânie în ochii lui Redman, care apoi reveniră la blândeţea lor obişnuită.
- Nu. Nu sunt.
- Ba eu îţi spun că eşti! Nu eşti decât un...
- Harold, taci din gură!
Harold îi aruncă o privire rănită.
- Frannie, cum poţi tu să crezi...
- Cum poţi tu să fii atât de nepoliticos şi duşmănos? îi replică ea supărată. Cel puţin ascultă ce-are de zis, Harold!
- Nu am încredere în el.
Mi se pare cinstit, gândi Stu, asta înseamnă că suntem chit.
- Cum poţi să n-ai încredere într-un om pe care de-abia l-ai întălnit? Zău, Harold, te comporţi de-a dreptul dezgustător!
- Haideţi să vă spun de unde ştiu, le propuse Stu calm.
Relată o versiune abreviată a întâmplărilor ce debutaseră o dată cu accidentul provocat de Campion la pompele de benzină ale lui Hap. Le povesti în câteva cuvinte evadarea lui de la Stovington, acum o săptămână. Harold îşi privea ţintă mâinile cu care smulgea bucăţi de muşchi şi le fragmenta. În schimb, faţa tinerei se transforma încetul cu încetul într-o mască tragică, iar lui Stu i se făcu milă de ea. Plecase alături de băiat (care, trebuie recunoscut, avusese o idee foarte bună), sperând cu disperare că se mai păstrase ceva din vechea ordine. Ei bine, aşteptările ei se dovedeau zadarnice. Lovitura părea amarnică, judecând după privire.
- Nu a scăpat nici Atlanta? Epidemia le-a distrus pe amândouă? întrebă ca.
- Da, confirmă Stu, iar ea izbucni în lacrimi.
Ar fi vrut s-o consoleze, dar băiatului nu i-ar fi convenit. Harold îi aruncă o privire neliniştită lui Fran, apoi privi din nou în jos, la grămăjoara de muşchi. Stu îi întinse fetei batista. Abătută, ca îi mulţumi, fără să-şi ridice privirile. Harold se uită din nou ursuz spre el, cu ochii unui băieţel lacom, care vrea tot borcanul cu dulciuri doar pentru el. O să aibă o mare surpriză, se gândi Stu, când va constata că o fată nu este un borcan cu dulciuri.
Când lacrimile se potoliseră, Fran îi declară:
- Consider că Harold şi cu mine trebuie să-ţi mulţumim. Ne-ai salvat cel puţin de la o călătorie lungă şi de o dezamăgire la capătul ei.
- Vrei să spui că-l crezi? Aşa, pur şi simplu? El îţi vinde o poveste mare de tot, iar tu... o cumperi?
- Harold, de ce ne-ar minţi? Cu ce scop?
- Păi, de unde să ştiu eu ce este în mintea lui? întrebă Harold cu brutalitate. Să ucidă, poate. Sau să violeze.
- Eu nu cred în viol, interveni Stu cu blândeţe. Poate ştii tu ceva despre chestia asta ce eu nu ştiu.
- Staţi, zise Fran. Harold, nu vrei să încerci să nu te mai porţi atât de îngrozitor?
- Îngrozitor? strigă Harold. Eu care vreau să am grijă de tine... de noi... ce ţi se pare atât de îngrozitor?
- Uitaţi-vă, spuse Stu, ridicându-şi mâneca. În apropierea cotului avea mai multe urme de ac pe cale de vindecare şi ultimele semne ale unei vânătăi aproape trecute. Mi-au făcut tot felul de injecţii.
- Poate că te droghezi, spuse Harold.
Stu îşi trase mâneca în jos, fără să răspundă. Era vorba de fată, bineînţeles. Se obişnuise cu ideea că este proprietatea lui. Ei, pe unele fete le puteai transforma într-o proprietate, pe altele, nu. Iar ea părea să facă parte din cea de a doua categorie. Era înaltă, frumoasă şi avea un aer foarte proaspăt. Ochii ei închişi la culoare şi părul accentuau impresia de neajutorare şi lipsă de experienţă. Cu mare uşurinţă treceai cu vederea ridul acela foarte discret (linia eu-vreau, aşa o numea mama lui Stu) dintre sprâncene, care devenea atât de pronunţat atunci când era scoasă din sărite, îndemânarea şi viteza mâinilor ei şi chiar felul hotărât în care-şi înlătura părul de pe frunte.
- Şi acum ce facem? întrebă ea, ignorând cu totul ultima intervenţie a lui Harold în discuţie.
- Mergem mai departe, oricum, zise Harold, iar când ea îi aruncă o privire, cu acea cută între sprâncene, el adăugă cu grabă: Ei, oricum trebuie să mergem undeva. Probabil că spune adevărul, dar am putea să mai verificăm o dată. Şi hotărâm ce vom face abia după aceea.
Fran se uită către Stu cu privirea aceea care spune eu-nu-vreau-să-ţi-rănesc-sentimentele-dar...
Stu ridică din umeri.
- Okay? insistă Harold.
- Presupun că nu contează, răspunse Frannie, culegând o floare de păpădie şi suflându-i puful.
- N-aţi văzut pe absolut nimeni de-a lungul drumului pe unde aţi venit? se interesă Stu.
