Îi puse să întindă faţa ei roşie de masă de cealaltă parte a mărului, iar cele două femei, Olivia şi June, pregătiră masa, în timp ce bărbaţii se duseră să culeagă nişte porumb. Îl fierseră cât ai clipi din ochi şi adăugară, căci bătrâna nu avea, unt, margarină şi sare.

Se discută foarte puţin în timpul mesei - se auzeau, în schimb, plescăituri şi mici exclamaţii de plăcere. Îi făcea bine să vadă oameni înfulecând sănătos, iar oaspeţii ei nu erau dintre cei care se codesc la mâncare. Considera că meritase cu prisosinţă drumul până la ferma Richardson şi confruntarea cu nevăstuicile. Nu că ar fi fost hămesiţi, dar după o lună întreagă când n-ai mâncat decât alimente din conservă, ai o poftă teribilă de mâncare proaspătă, gătită special. Ea însăşi mancă pe săturate - trei porţii de friptură, un ştiulete de porumb şi o bucăţică de plăcintă cu căpşunc şi rubarbă.

Curând îşi turnară cafea şi se aşezară comod şi atunci şoferul, un om plăcut, cu figura deschisă, pe nume Ralph Brentner, i se adresă astfel:

- A fost o masă pe cinste, doamnă dragă. De mult nu mi-a mai mers mâncarea la suflet atât de bine. Se cuvine să mulţumim.

Ceilalţi murmurară aprobativ. Nick zâmbi şi făcu un semn din cap.

Fetiţa o întrebă:

- Pot să vin să mă aşez la tine în poală, bunicuţo?

- Cred că eşti prea grea, scumpo, spuse Olivia Walker, femeia mai în vârstă.

- Nici vorbă, interveni Abagail. Ziua în care n-oi mai fi în stare să ţin puţin un copil în poală va fi şi cea din urmă zi a mea. Vino la mine, Gina.

Ralph o purtă pe sus şi i-o aşeza în braţe.

- Când nu mai poţi s-o ţii, îmi spui.

Îi gâdilă Ginei obrajii cu pana de la pălărie. Fetiţa îşi ridică mânuţele şi chicoti.

- Nu mă gâdila, Ralph! Nu care cumva să îndrăzneşti să mă gâdili!

- N-ai nici o teamă, o asigură Ralph, înduioşat. Am mâncat cam mult şi nu prea-mi arde de joacă.

Ralph se aşeză pe locul lui.

- Ce-ai păţit la picior, Gina? se interesă Abagail.

- Mi l-am rupt când am căzut din pod, răspunse Gina. Dick mi-a pus piciorul în gips. Ralph zice că Dick mi-a salvat viaţa.

Îi trimise o bezea bărbatului cu ochelari, care se îmbujoră puţin, tuşi şi zâmbi.

Nick, Tom Cullen şi Ralph îl întâlniseră pe Dick Ellis după ce traversaseră aproximativ jumătate din Kansas, mergând pe marginea drumului, cu un rucsac în spate şi cu un alpenştoc în mână. Era de meserie medic veterinar. Ziua următoare, trecând prin orăşelul Lindsborg, se opriseră să prânzească şi auziseră nişte ţipete stinse venind din zona sudică a oraşului. Dacă vântul ar fi bătut în direcţie opusă, n-ar fi auzit nicicum apelurile acelea.

- Mila Domnului, observă Abby cu mulţumire, mângâind părul fetiţei.

Gina rămăsese singură de trei săptămâni. Cu o zi sau două înainte, se jucase în podul unchiului ei, podeaua din lemn putred cedase, iar ea căzuse de la o înălţime de zece metri peste căpiţa de fân de dedesubt. În cădere, rostogolindu-se de pe căpiţă, se alesese cu o fractură. În primă instanţă, Dick Ellis nu-i dădu prea multe şanse. Îi administră un anestezic local, ca să-i poată aşeza piciorul la loc; pierduse atât de mult din greutate, iar starea ei fizică generală era atât de proastă, încât se temuse că o anestezie generală i-ar fi putut fi fatală (cuvintele cele mai tari ale conversaţiei erau pronunţate pe litere, ca să nu fie înţelese de Gina McCone, care se juca fără grijă cu nasturii lui Mother Abagail). Gina îşi recăpătase tonusul cu o viteză care-i mirase pe toţi. Fetiţa se ataşase imediat de Ralph şi de pălăria lui fercheşă. Vorbind pe un ton scăzut şi sfios, Ellis îşi exprimă opinia că problema ei se datora în mare măsură singurătăţii zdrobitoare prin care trecuse.

- Fireşte, se arătă Abagail de acord. Dacă n-o auzeaţi, s-ar fi stins curând.

Gina căscă. Ochii ei erau mari şi obosiţi.

- Am s-o duc la culcare, spuse Olivia Walker.

- În cămăruţa de la capătul holului, o sfătui Abby. Poţi să dormi cu ea, dacă vrei. Cealaltă fată... cum ziceai că te cheamă, draga mea? Numele tău mi-a ieşit din minte.

- June Brinkmeyer, spuse roşcata.

- Păi, poţi dormi cu mine, June, dacă nu te deranjează. Patul nu este destul de mare pentru două persoane, şi nu cred că ţi-ar plăcea să dormi cu o legătură de beţe uscate ca mine, nici dacă patul ar fi încăpător, dar este o saltea, pusă la păstrare în podul casei, care ar fi taman bună, dacă nu cumva au intrat gândacii în ea. Sper să vrea unul dintre bărbaţii ăştia să ţi-o coboare, nu?

- Desigur, se oferi Ralph.

Olivia o duse pe Gina în pat, căci între timp adormise. Întunericul se lăsa asupra bucătăriei, unde domnea o animaţie cum nu mai fusese de mulţi ani încoace. Gemând, Mother Abagail se ridică în picioare şi aprinse trei lămpi cu gaz, una pe masă, una pe sobă (un model Blackwood, din fontă, care acum se răcea, ticăind încet) şi una pe pervazul ferestrei din verandă. Întunericul se trase puţin înapoi.

- Poate că tot obiceiurile vechi sunt cele mai bune, spuse Dick deodată şi toţi îşi îndreptară privirile spre el.

El tuşi şi se înroşi din nou, dar Abagail începu să chicotească.

- Vreau să spun, continuă Dick puţin defensiv, că asta e prima masă gătită... ei bine, din 30 iunie şi până acum, cred. Adică din ziua în care s-a oprit curentul electric. Iar atunci am gătit chiar eu. Ceea ce fac eu nu prea poate fi numit gătit. Nevastă-mea, acum... era o gospodină extraordinară. Ea...

Îşi lăsă propoziţia neterminată.

- A adormit buştean, le spuse Olivia întorcându-se în bucătărie. Era extrem de obosită.

- Pâinea o coci în casă? o întrebă Dick pe Mother Abagail.

- Sigur că da, dintotdeauna. Însă asta nu e pâine făcută cu drojdie, pentru că drojdia s-a stricat. Dar merge şi aşa.

- Mă dau în vânt după pâinea asta, îi mărturisi el simplu. Helen... soţia mea... făcea pâine de două ori pe zi. În ultima vreme, mi se pare că este singurul lucru după care tânjeam. Dacă-mi dai trei felii de pâine şi nişte gem de căpşune, pot să mor fericit.

- Tom Cullen e obosit, declară Tom pe neaşteptate. Oboseală să-ţi cadă ochii.

Căscă de-i trosniră fălcile.

- Poţi să-ţi faci culcuşul în grajd, îi spuse Abagail. Miroase puţin a mucegai, dar este uscat.

O vreme, ascultară freamătul continuu al ploii, care începuse să cadă de mai mult de o oră. Dacă era singură, ar fi fost un zgomot dezolant. Acum însă, într-o asemenea companie, acelaşi zgomot era un acompaniament plăcut, discret, care-i făcea să se simtă mai apropiaţi. Apa şiroia prin jgheaburile din tablă galvanizată şi cădea în butoiul pentru apă de ploaie pe care Abby îl mai păstra încă lângă un perete al casei. Ecoul tunetului venea de foarte departe, de deasupra Iowei.

- Presupun că aveţi echipament de tabără? îi întrebă ea.

- Avem tot ce ne trebuie, o asigură Ralph, ridicându-se în picioare. Ne vom descurca. Haide, Tom.

- Nu vreţi să mai rămâneţi puţin amândoi, tu şi Nick? zise Abagail.

În tot acest răstimp, ea-l observase pe Nick, aşezat la masă, în partea opusă balansoarului. Îşi spunea că într-o încăpere unde sunt atâţia oameni, vorbind şi mişcându-se, prezenţa unui surdomut, în mod normal, abia dacă s-ar face simţilă. Ceea ce nu era cazul cu Nick. El stătea perfect nemişcat şi urmărea conversaţia, iar pe figura lui se citeau reacţii la tot ce se spunea. Avea o figură deschisă şi inteligentă, dar în pofida tinereţii lui, grijile prin care trecuse lăsaseră urme. De mai multe ori, pe măsură ce dialogul se desfăşura, îi văzu pe ceilalţi aruncându-i priviri, ca şi cum Nick ar fi trebuit să confirme sau să infirme spusele lor. Erau cu toţii conştienţi de prezenţa lui. Apoi, îl văzuse privind - cu o mină îngrijorată - de mai multe ori pe fereastră, în beznă.

- Puteţi să-mi aduceţi salteaua aceea? întrebă June calm.

- Nick şi cu mine o vom aduce, spuse Ralph, ridicându-se în picioare.

- Nu vreau să dorm singur în grajdul din spate, spuse Tom. Doamne, nu!

- Vin şi eu cu tine, îl linişti Dick, ridicându-se în picioare. Aprindem lampa Coleman şi ne facem culcuşul. Mulţumesc încă o dată, doamnă. Nici nu pot să-ţi spun cât de mult bine mi-au făcut toate astea.

Ceilalţi îi mulţumiră şi ei. Nick şi Ralph aduseră salteaua, în care se dovedi că nu existau insecte. Tom şi Dick plecară spre grajd, unde peste scurt timp se aprinse lanterna Coleman. Curând, Nick, Ralph şi Mother Abagail rămaseră singuri în bucătărie.