- Te rog să nu mă omori, îi şopti Trashcan. Te implor.
- Dacă eşti în stare să înlături VW-ul în mai puţin dă cinşpe minute, poate că te cruţ. Sper că mă crezi, nu?
- Da, îl asigură Trash.
Dar apucase să se uite adânc în ochii aceia ce licăreau nefiresc şi nu-i dădea crezare defel.
Porniră pe jos spre locul cu pricina, Trashcan Man mergând înaintea lui The Kid, nesigur, ca şi cum ar fi avut picioare din cauciuc. The Kid păşea mărunt şi afectat, haina din piele scârţâind moale la fiecare mişcare. Pe buzele lui de păpuşă se ivise un zâmbet vag, aproape dulce.
Ultimele licăriri ale apusului dispăruseră aproape cu totul înainte ca ei să ajungă la locul unde şoseaua era gâtuită. Microbuzul VW zăcea pe o parte, iar corpurile celor trei sau patru ocupanţi, încâlceala de mâini şi picioare era dificil de distins în lumina scăzută. The Kid trecu dincolo de maşină şi se opri pe marginea şoselei, cercetând locul pe unde se strecuraseră cu zece ore în urmă. Una dintre urmele de cauciuc se mai vedea încă, în schimb cealaltă dispăruse o dată cu o bucată din taluz.
- Nici vorbă, se pronunţă The Kid. Pe-aici nu mai trecem în nici un caz, dacă nu facem puţin loc. Ascultă-mă pe mine, că ştiu.
Lui Trashcan Man îi trecu prin minte, pentru o clipă doar, să se repeadă la partenerul lui şi să încerce să-l împingă în prăpastie. Apoi The Kid se întoarse spre el. Îşi trăsese revolverele şi le ţinea îndreptate spre Trashcan.
- Ia ascultă, Trashy. Te treceau nişte gânduri necurate. Nu-ncerca să mă duci. Citesc în tine ca-ntr-o carte deschisă.
Trashcan scutură din cap, protestând.
- Nu care cumva să faci vreo greşeală cu mine, Trashy. E ultimul lucru din lume pă care să-l încerci. Ia, treci la microbuzu' ăla şi împinge-l! Ai cinşpe minute.
Pe fâşia dintre cele două sensuri era parcat un Austin. The Kid deschise uşa din dreapta a maşinii, aruncă afară cu nepăsare cadavrul umflat al unei adolescente (în primă instanţă smulsese braţul fetei din umăr şi-l aruncase cât colo, cu aerul absent al cuiva care tocmai a terminat de ros un copan de curcan) şi se aşeză pe scaun, rămânând cu picioarele pe asfalt. Gesticulă vesel cu revolverele spre silueta cocârjată şi tremurândă a lui Trashcan Man.
- Timpul trece, amice. Îşi lăsă capul pe spate şi începu să cânte: Hei... iată-l pă Johnny cu puţa-n mână, băiatu' cu un coi a plecat la răz-BOI... aşa, Trashy, băiatule, sulă bleagă ce eşti, pune-ţi spinarea la bătaie, n-au mai rămas dăcât douăşpe minute... iupai-dia, iupai-da, haide, mumie împuţită, bagă osu'...
Trash se propti în microbuz. Îşi încordă picioarele şi împinse. Maşina se clinti poate cu vreo cinci centimetri spre prăpastie. În inima lui, speranţa - această buruiană de nestârpit a sufletului omenesc - începuse iarăşi să înflorească. The Kid era iraţional şi impulsiv; Carley Yates şi ceilalţi prieteni ai lui de la crâşma cu biliard i-ar fi hărăzit apelativul de şobolan de latrină. Cu toate acestea, dacă reuşea într-adevăr să înlăture microbuzul şi să facă loc pentru nepreţuitul cupeu al lui The Kid, nebunul avea poate să-i cruţe viaţa.
Poate.
Îşi lăsă fruntea în jos, apucă marginea caroseriei VW-ului şi împinse din răsputeri. Durerea izbucni în braţul lui de curând rănit şi-şi dădu seama că pielea nouă şi fragilă avea să plesnească acuş-acuş. Şi atunci durerea va fi fără margini.
Microbuzul se mai clinti zece centimetri. Sudoarea picura din sprâncenele lui Trashcan şi i se scurgea în ochi, înţepându-l ca uleiul cald de maşină.
- Hei... iată-l pă Johnny cu puţa-n mână, băiatu' cu un coi a plecat la răz-BOI! fredona The Kid. Păi, iupai-dia, iupai-d...
Cântecul se frânse ca o creangă uscată. Trashcan Man tresări, neliniştit. The Kid se ridicase de pe scaunul Austinului. Stătea pe jumătate întors de la Trash, scrutând peste benzile şoselei ce duceau spre răsărit. Dincolo de ele se ridica o coastă stâncoasă, cu tufăriş des, care acoperea jumătate din bolta cerească.
- Ce mă-sa a fost asta? şopti The Kid.
- N-am auzit ni...
Clipă în care auzi şi el. De cealaltă parte a şoselei cădea o mică avalanşă de pietricele şi bolovani. Ca prin farmec, îşi aduse aminte cu limpezime tot visul; simţi că-i îngheaţă sângele în vine şi i se usucă gura.
- Cine-i acolo? ţipă The Kid. Fă bine şi răspunde-mi! Răspunde, fir-ai să fii, dacă nu, trag!
Răspunsul nu întârzie, într-adevăr, însă sunetul respectiv nu era omenesc. Un urlet sfâşie noaptea ca o sirenă dogită, mai întâi înălţându-se, apoi coborând şi transformându-se într-un mârâit gutural.
- Isuse Dumnezeule! spuse The Kid, cu voce subţire, dintr-o dată.
Coborând panta de pe cealaltă parte a şoselei şi traversând banda mediană, se apropia o haită de lupi, lupi cenuşii şi supli de pădure, cu ochi roşii, cu fălcile căscate şi băloase. Erau peste douăzeci de fiare. Într-o criză de teroare, Trashcan se scăpă din nou pe el.
The Kid se retrase în spatele portbagajului Austinului, îşi ridică revolverele şi începu să tragă. Din ţevi ţâşniră flăcări; sunetul împuşcăturilor se răsfrânse de nenumărate ori din pereţii munţilor, ca şi cum s-ar fi dezlănţuit o adevărată canonadă de artilerie. Trashcan Man ţipă în gura mare şi-şi înfipse arătătoarele în urechi. Briza înserării zdrenţui norişorii fierbinţi de fum. Adulmecă aroma iute a corditei, care-i înţepa nările.
Lupii veneau către ei în pas iute, netulburaţi. Ochii fiarelor... Trashcan Man constată că nu-şi poate dezlipi privirile de ale lor. Nu, ochii lor nu păreau ai unor lupi obişnuiţi; de asta nu se îndoia câtuşi de puţin. Erau de fapt ochii Stăpânului lor, socoti el. Ai Stăpânului lor, care era şi Stăpânul lui. Deodată, îşi aduse aminte de rugăciune şi nu se mai temu deloc. Îşi trase degetele din urechi. Nu băgă în seama pata udă de pe pantaloni. Se trezi zâmbind.
The Kid îşi golise ambele revolvere, reuşind să doboare trei lupi. Îşi puse armele în teacă fără să încerce să le încarce iarăşi, apoi se răsuci spre vest. Nu făcu mai mult de zece paşi şi se opri în loc. Alte fiare veneau tăcut, apărând şi dispărând printre epavele întunecate ale maşinilor încremenite, ca nişte petice iluzorii de negură. Una dintre ele îşi înălţă botul la cer şi începu să urle. Îl urmă a doua, apoi a treia, pentru ca în cele din urmă să se stârnească un adevărat cor. Acum se apropiau din nou.
The Kid se retrase, încercând să-şi încarce unul dintre revolvere, dar cartuşele se risipiră printre degetele lui amorţite. Pe neaşteptate, renunţă. Arma se rostogoli zuruind pe şosea. Ca la un semnal, lupii se năpustiră spre el.
The Kid începu să ţipe ascuţit, se întoarse şi alergă la Austin. În plină fugă, cel de-al doilea revolver ieşi din toc şi se rostogoli pe asfalt. Cu un mârâit profund şi ameninţător, lupul aflat cel mai aproape de el făcu un salt exact în clipa în care The Kid se adăpostea în maşină şi trântea uşa în urma lui.
Scăpase ca prin minune. Animalul se izbi de portieră şi sări înapoi, mârâind mai departe, rotindu-şi sinistru ochii roşii în toate direcţiile. I se alăturară şi ceilalţi şi, curând, Austinul era înconjurat de întreaga haită. Faţa celui din interior se vedea ca o lună mică şi albă.
Atunci, unul dintre lupi se apropie de Trashcan Man, ţinându-şi capul triunghiular aplecat în jos, cu ochii lucind ca nişte lămpi de furtună.
Îmi dau şi viaţa pentru...
Trash îi ieşi în întâmpinare calm şi fără teamă. Îşi întinse mâna arsă, iar fiara îl linse. Apoi se ghemui la picioarele lui, încolăcindu-şi coada flocoasă şi stufoasă pe spate.
The Kid se holba la scenă cu gura căscată.
Privindu-l drept în ochi, Trashcan Man îi zâmbi şi-l sfidă, ridicând degetul mijlociu în sus.
Ambele degete mijlocii.
Şi-i strigă:
- Să te fut! Eşti în găleată! Mă auzi? POŢI SĂ CREZI CHESTIA ASTA, CĂCĂCIOSULE? ÎN GĂLEATĂ! NU-MI SPUNE NIMIC, CĂ ŞTIU IO MAI BINE!
