Mâna bărbatului se lăsă pe umărul ei şi o strânse tare, obligând-o să tacă. În ciuda întunericului, văzu că atitudinea lui se schimbase şi avea ochii măriţi. Buzele i se mişcau, fără să scoată nici un sunet.

- Larry? Ce...

- Când a coborât, mormăi Larry. S-a dus jos să aducă un tirbuşon sau aşa ceva.

- Ce?

Se întoarse foarte încet spre ea, ca şi cum capul i s-ar fi rotit pe o articulaţie ruginită.

- Ştii, s-ar putea să existe o cale de rezolvare pentru toate. Nu garantez, pentru că nu m-am uitat în carte, dar... prea se leagă toate... Harold îţi citeşte jurnalul, şi nu numai că află o mulţime de lucruri, dar îi vine şi o idee. Ba probabil a fost foarte gelos pe faptul că tu ai avut acest gând înaintea lui. Există vreun scriitor bun să nu fi ţinut un jurnal?

- Adică vrei să spui că şi Harold are un jurnal?

- Când a coborât în pivniţă, în ziua în care m-am dus cu vinul, mă uitam prin salonul lui. Îmi spusese că are de gând să aducă nişte mobilă cu crom şi piele şi încercam să-mi imaginez cum avea să arate noul interior. Atunci am observat o cărămidă care nu stătea prea bine fixată în cămin...

- DA! strigă ea, atât de tare, încât îl făcu să tresară. În ziua în care m-am strecurat înăuntru... şi a apărut Nadinc Cross... m-am aşezat pe cămin... mi-aduc aminte de piatra aceea care se clătina. Îşi ridică iarăşi privirile spre Larry. S-a întâmplat încă o dată. Ca şi cum cineva ne-ar fi luat de mână şi ne-ar fi condus spre locul respectiv...

- Doar o coincidenţă, spuse el, nu foarte sigur.

- Oare? Am fost amândoi acasă la Harold. Am remarcat amândoi cărămida. Şi amândoi ne aflăm acum aici. Numeşti asta coincidenţă?

- Nu ştiu.

- Ce era sub piatra aceea?

- Un registru, spuse el încet. Cel puţin aşa scria pe copertă. Nu m-am uitat înăuntru. În momentul respectiv, m-am gândit că putea la fel de bine să fi aparţinut fostului stăpân al casei ca şi lui Harold. Dar dacă ar fi fost aşa, n-ar fi dat şi Harold peste el? Noi amândoi am băgat de seamă cărămida aceea. Să spunem că a găsit şi el caietul. Chiar dacă persoana care a locuit acolo înainte de gripă I-ar fi umplut de mici secrete - sumele cu care a înşelat fiscul, fantezii sexuale legate de fiică-sa, cine mai ştie ce alte chestii - secretele respective nu ar fi fost şi ale lui Harold. Înţelegi?

- Da, dar...

- Nu-l întrerupe pe inspectorul Underwood tocmai când elucidează misterul, codană fluşturatică ce eşti. Prin urmare, dacă acele secrete nu erau şi ale lui Harold, de ce ar mai fi pus caietul la locul lui, sub cărămidă? Tocmai pentru că erau secretele lui. Acolo se alia chiar jurnalul lui Harold.

- Crezi că se află tot acolo?

- Poate. Cred că am face bine să verificăm.

- Acum?

- Mâine. El face parte din Comitetul pentru înhumări, iar Nadine a început să muncească după-amiezele la uzina electrică.

- Foarte bine. Eşti de părere că ar trebui să stau de vorbă cu Stu?

- Hai să mai aşteptăm. Nu are nici un rost să agităm spiritele, până nu ştim exact dacă e ceva important. Poate a dispărut caietul. Sau nu conţine decât o listă cu treburi de făcut. Poate să fie plin de lucruri nevinovate. Sau poate este planul lui de ascensiune politică. Nu-i exclus să fie cifrat.

- La asta nu m-am gândit. Dar cum procedăm, dacă este... ceva important?

- Atunci va trebui să discutăm în Comitetul Zonei Libere. Iată încă un motiv ca să acţionăm repede. Ne întâlnim pe 2 septembrie. Comitetul va rezolva totul.

- Oare?

- Da, cred că da, răspunse Larry, deşi avea în minte şi cele spuse de Leo despre comitet.

Coborî, lăsându-se să alunece de pe marginea chioşcului.

- Mă simt mult mai bine. Îţi mulţumesc că eşti alături de mine, Larry.

- Unde ne întâlnim?

- În părculeţul de vizavi de casa lui Harold. Ce părere ai, mâine, la ora 1?

- Minunat, răspunse Larry. Ne vedem acolo.

Frannie se întoarse acasă simţindu-şi inima mai uşoară, după multe săptămâni. După cum zisese Larry, alternativele erau foarte limpezi. Caietul putea arăta că temerile lor sunt neîntemeiate. Dar dacă se dovedea altceva...

Foarte bine, atunci decizia va aparţine comitetului. După cum îi amintise Larry, se întruneau în seara zilei de 2, în apartamentul lui Nick şi Ralph, aproape de capătul lui Baseline Road.

Când ajunse acasă, îl găsi pe Stu în dormitor, cu un creion-marker în mână, având înainte-i un volum gros, legat în piele. Titlul, tipărit cu foiţă aurie pe copertă, suna astfel: O introducere în Codul Penal din Colorado.

- Grea carte, spuse ea, sărutându-l pe gură.

- Fir-ar a naibii. Stu aruncă volumul, care ateriză cu zgomot tocmai pe măsuţa de toaletă. Al Bundell mi-a adus-o. El şi Comitetul lui Juridic şi-au luat treaba foarte în serios, Fran. Doreşte să discute cu noi poimâine, când ne întâlnim în şedinţa comitetului. Tu pe unde-ai umblat, frumoasă doamnă?

- Am stat de vorbă cu Larry Underwood.

O cercetă atent.

- Fran... nu cumva ai plâns?

- Ba da, îi mărturisi ea, înfruntându-i privirea, dar acum mi-e bine. Mult mai bine.

- Din cauza copilului?

- Nu.

- Atunci, de ce?

- O să-ţi spun mâine seară. Am să-ţi povestesc tot ce se întâmplă în ceea ce mă încăpăţânez să consider mintea mea. Până atunci, fără întrebări. Bine?

- E ceva grav?

- Stu, nici eu nu ştiu.

O privi vreme îndelungată, apoi spuse:

- Prea bine, Frannie. Te iubesc.

- Ştiu. Şi eu te iubesc.

- Mergem în pat?