- Las-o puţin mai uşor, East Texas. Hai să vedem care sunt implicaţiile acestei situaţii.
- Să le ia naiba de implicaţii! Ce implicaţii să mai căutăm, când femeia asta bătrână o să umble zi şi noapte, până va muri, extenuată?
- Ea nu este o bătrână oarecare. Este Mother Abagail, iar aici putem s-o considerăm un fel de Papă. Iar dacă Papa hotărăşte că trebuie să rrjeargă la Ierusalim, te pui în calea lui. dacă eşti un bun catolic?
- Ei, fir-ar să fie, nu-i totuna, iar asta o ştii şi tu!
- Ba da, chiar este acelaşi lucru. Chiar este. Cel puţin ăsta va fi sentimentul oamenilor din Free Zone. Stu, ai fi dispus să declari, cu mâna pe inimă, că nu Dumnezeu i-a spus să plece în pustiu?
- Nu-uu... Însă...
Nick, care scrisese până atunci, îi întinse hârtia lui Stu, care descifră cu greu câteva cuvinte. Scrisul lui Nick era de obicei impecabil, dar de această dată scrisese în grabă, poate chiar cu nerăbdare.
"Stu, asta nu schimbă nimic, cu excepţia faptului că va afecta, din câte cred, moralul din Free Zone. Dar nici asta nu sunt sigur că se va petrece. Oamenii nu se vor risipi din cauza plecării ei. Pe de altă parte, mai înseamnă că nu suntem obligaţi să avem o explicaţie cu ea chiar acum. Şi poate că este preferabil."
- Simt că înnebunesc, replică Stu. Câteodată vorbim despre ca ea şi cum ar fi un obstacol pe care trebuie să-l ocolim, pentru că ne împiedică să mergem mai departe. Alteori vorbeşti despre ea ca şi cum ar fi Papa, fiind scutită, prin urmare, să facă vreun gest greşit, oricât s-ar strădui. Dar se întâmplă că eu ţin cu adevărat la ea. Acum tu ce-ai vrea, Nicky? Să dea cineva la toamnă peste trupul său, într-unul dintre canioanele acelea de la vestul oraşului? Vrei s-o lăsăm acolo, ca sa ajungă... o hrană sfântă pentru ciori?
- Stu, îl luă Glen cu binişorul. Ea singură a hotărât să plece.
- Vai, fir-ar să fie, ce porcărie! spuse Stu.
Până la prânz, ştirea dispariţiei lui Mother Abagail se răspândise în întreaga comunitate. După cum prevăzuse Nick, sentimentul general era mai degrabă de resemnare şi tristeţe, şi nu de nelinişte. Părerea unanimă a comunităţii era că femeia plecase să se "roage pentru călăuzire", ca să-i poată ajuta, la rândul ei, să aleagă calea cea dreaptă pe care s-o urmeze la adunarea din ziua de 18.
- N-aş vrea să comit vreo blasfemie spunând că ar fi Dumnezeu, declară Glen în timpul prânzului improvizat în parc, dar mi se pare că este un fel de Dumnezeu-prin-procură. Puterea credinţei oricărei societăţi poate fi măsurată prin simpla constatare a slăbirii acelei credinţe atunci când obiectul ei empiric dispare.
- M-a cam depăşit, nu vrei să-mi explici încă o dată?
- Atunci când Moise distruge viţelul de aur, israeliţii încetează să-l mai venereze. Când apele inundă templul lui Baal, poporul ajunge la concluzia că Baal nu era oricum un zeu prea grozav. În schimb Isus şi-a luat o pauză de două mii de ani, cu toate acestea oamenii nu numai că-i urmează învăţăturile, dar trăiesc şi mor cu credinţa că El se va întoarce cândva, neschimbat. La fel este privită şi Mother Abagail în Free Zone. Oamenii sunt perfect convinşi că ea se va întoarce. Ai stat de vorbă cu ei?
- Mda, recunoscu Stu. Pur şi simplu nu-mi vine să cred ce se întâmplă. O bătrână cutreieră munţii şi toţi stau şi se întreabă dacă va sosi cu cele Zece Porunci săpate în tablele din piatră până să înceapă adunarea.
- Poate că le va aduce, replică Glen ursuz. Oricum, nu chiar toată lumea stă cu braţele încrucişate. Ralph Brentner îşi smulge părul din cap.
- Bravo lui. Se uită la Glen de aproape şi-l întrebă: Dar tu, chcliosule? Tu pe ce parte joci?
- Aş prefera să nu mă mai porecleşti. Este un obicei de-a dreptul nedemn. Dar am să-ţi povestesc... deşi mi se pare puţin comic. Bătrânu' East Texas se dovedeşte a fi mult mai imun la Spiritul evanghelic pe care ea l-a răspândit în comunitate decât bătrânu' şi agnosticul urs sociolog. Cred că se va întoarce. Nu ştiu de ce, asta cred şi pace. Care-i părerea lui Frannie?
- Habar n-am. N-am văzut-o în dimineaţa asta. N-ar fi exclus să fie cu Mother Abagail, mâncând lăcuste şi miere de albine sălbatice. Privi în direcţia munţilor Flatiron, ale căror culmi se înălţau în ceaţa albastră a începutului după-amiezei. Doamne, Glen, sper că bătrâna doamnă n-a păţit nimic rău.
Fran nici măcar nu ştia că Mother Abagail plecase. Îşi petrecuse dimineaţa în bibliotecă, citind cărţi despre grădinărit. De altfel, nu era singura interesată să înveţe lucruri noi. Văzu două sau trei persoane cu volume despre grădinărit, un tânăr ochelarist de vreo douăzeci şi cinci de ani sorbind o carte intitulată Şapte surse independente de energie pentru casa dumneavoastră, şi o blondă frumoasă, cam de paisprezece ani, cu un volum broşat hărtănit, intitulat 600 de reţete simple.
Părăsi biblioteca pe la prânz şi o porni agale pe Walnut Street. La jumătatea drumului spre casă, o întâlni pe Shirley Hammett, femeia mai în vârstă care călătorise cu Dayna, Susan şi Patty Kroger. Shirley se schimbase mult şi părea alt om; acum arăta ca o doamnă energică, impunătoare şi frumoasă. Se opri şi o salută pe Fran:
- Când crezi că se va întoarce? Am întrebat pe toată lumea. Dacă oraşul ăsta ar avea un ziar, aş lansa întrebarea asta la rubrica Sondajul Popular. Ca pe vremuri: "Ce părere aveţi despre poziţia senatorului Bunghole în legătură cu epuizarea rezervelor de ţiţei?" Şi alte întrebări de acelaşi fel.
- Când se va întoarce cine anume?
- Mother Abagail, bineînţeles. Pe unde-ai stat până acum, în cămară?
- Ce-i cu toată povestea asta? se alarmă Frannie. Ce s-a întâmplat?
- Asta-i tot. Nimeni nu ştie cu exactitate.
Shirley îi povesti lui Fran tot ce se petrecuse cât stătuse ea în bibliotecă.
- Şi a plecat... pur şi simplu? se interesă Frannie, încruntată.
- Da. Dar se va întoarce, bineînţeles, adăugă Shirley cu încredere. Aşa scrie şi în bilet.
- "Dacă asa va fi voia Domnului"?
- Asta nu-i decât un fel de a vorbi, sunt sigură, zise Shirley, privind-o pe Fran cu o urmă de răceală.
- Păi... sper să fie aşa. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat de veste, Shirley. Mai ai dureri de cap?
- O, nu. Mi-au trecut de tot. Am să votez cu tine, Fran.
- Hmmm?
Mintea ei era departe, cântărind informaţia pe care tocmai o primise şi, pentru o clipă, nu înţelese la ce făcea Shirley aluzie.
- Pentru comitetul permanent!
- Ah. Îţi mulţumesc. Nu sunt prea sigură că-mi doresc cu adevărat funcţia asta.
- Ai să te descurci foarte bine. Atât tu, cât şi Susy. Acum trebuie să plec, Fran. La revedere.
Se despărţiră. Fran se grăbi să ajungă acasă, nerăbdătoare să vadă dacă Stu nu ştia cumva mai multe. Venind la timp atât de scurt după întâlnirea avută cu doar o seară în urmă, dispariţia bătrânei o umplu de un soi de teamă superstiţioasă. Nu-i făcea plăcere că hotărârile lor majore - cum era aceea de a trimite oameni în vest - nu puteau fi supuse judecăţii lui Mother Abagail. Prin plecarea bătrânei, Fran simţea că asupra umerilor ei apasă o responsabilitate prea mare.
