- Să vedem cine ajunge primul, propuse ea, zâmbind.

Ziua de 1 septembrie, o zi cenuşie şi ploioasă, din cele pe care vrei să le uiţi imediat, avea să se dovedească memorabilă pentru toţi locuitorii din Free Zone. Pentru că a fost ziua în care North Boulder a avut din nou curent electric... la început, pentru scurtă vreme.

Cu zece minute înaintea prânzului, în camera de comandă a uzinei electrice, Brad Kitchner aruncă o ultimă privire în spatele lui, unde se aflau Stu, Nick, Ralph şi Jack Jackson. Brad le zâmbi nervos şi spuse:

- Sfântă Mărie, cerem îndurare să te milostiveşti de a noastră lucrare.

Apăsă cu putere două comutatoare uriaşe. În hala imensă, cavernoasă, de sub ei, intrară în funcţiune două generatoare. Cei cinci bărbaţi se apropiară de peretele din sticlă polarizată şi priviră în jos, unde aşteptau aproape o sută de femei şi bărbaţi, purtând, fără excepţie, ochelari de protecţie, aşa cum ordonase Brad.

- Daca se întâmplă ceva, prefer să o păţească doi, nu cincizeci şi doi, le mărturisise Brad mai devreme.

Şuieratul generatoarelor se înteţi.

Nick îi făcu semn cu cotul lui Stu, arătându-i tavanul biroului; Stu se uită şi începu să zâmbească. În spatele panourilor translucide, luminile fluorescente începuseră să pâlpâie palid. Turaţia generatoarelor creştea tot mai mult, până ce ajunse la un prag unde se stabiliză. Mulţimea muncitorilor adunaţi izbucni spontan în aplauze, deşi pentru unii era un chin; mâinile lor suferiseră cumplit din cauza orelor nesfârşite şi chinuitoare cât înfăşuraseră liţă pe turbine.

Lumina fluorescentă ajunsese la intensitatea ei normală.

Nick trăia acum sentimente opuse celor pe care le avusese la Shoyo, atunci când lumina se oprise - nu de coborâre într-un mormânt, ci de înviere.

Cele două generatoare asigurau curentul electric pentru o mică secţiune din North Boulder, respectiv în zona North Street. Existau în partea aceea oameni care nu ştiau nimic despre test şi mulţi o luaseră la sănătoasa, ca şi cum pe urmele lor ar fi pornit toţi diavolii iadului.

Pe televizoare apăru zăpada caracteristică, iar paraziţii şuierau de mama focului. Într-o casă de pe Spruce Street intră în acţiune un mixer, pus să bată un amestec de brânză cu ouă care se închegase de mult. Supraturat curând, motorul mixerului se arse. Într-un garaj pustiu porni un ferăstrău de putere, suflând rumeguşul din propriile-i măruntaie. Radiatoarele se încălziră la roşu. Marvin Gaye începu să cânte din difuzoarele unui magazin de discuri specializat în vânzarea de vechi succese, având firma Wax Museum. Cuvintele, susţinute de un ritm disco vioi, păreau un vis renăscut: "Să dansăm... să strigăm... să ne bucurăm, asta-i totul... să dansăm... să strigăm..."

Un transformator de forţă de pe Maple Street sări în aer; din el ţâşni o spectaculoasă spirală de scântei purpurii, care se risipiră pe iarba umedă, stingându-se apoi.

La uzina electrică, unul dintre generatoare începu să ţiuie pe ton tot mai înalt şi mai disperat, apoi scoase fum. Oamenii se retraseră, gata să intre în panică. Tot locul se umplu de mirosul dulce-greţos al ozonului. Se declanşă şi ţipătul strident al unei sonerii.

- Turaţie prea mare! urlă Brad. Nenorocitul a depăşit pragul maxim! Suprasarcină!

Se năpusti la celălalt capăt al camerei şi se grăbi să aducă cele două comutatoare în poziţie iniţială. Şuieratul generatoarelor începu să se stingă, dar nu înainte ca jos să se producă o bufnitură puternică şi să se işte ţipete, estompate de geamul protector.

- Doamne Dumnezeule, exclamă Ralph. Unul a luat foc.

Deasupra capetelor lor, lumina din tuburile fluorescente se concentră în câteva nuclee de lumină albă şi palidă, pentru ca apoi să dispară complet. Brad deschise iute uşa camerei de comandă şi ieşi pe platformă. Vocea lui stârni ecouri surde în imensul spaţiu deschis.

- Puneţi spuma pe el! Grăbiţi-vă!

Jetul mai multor extinctoare cu spumă fu îndreptat spre generatoare şi focul se stinse. Mirosul de ozon stăruia încă. Ieşiră şi ceilalţi, îngrămădindu-se pe platformă, alături de Brad.

Stu îi puse o mână pe umăr.

- Îmi pare rău că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, îl consolă el.

Brad se întoarse spre el, zâmbind:

- Să-ţi pară rău? Pentru ce?

- Păi, pentru că a luat foc, nu? interveni Jack.

- Păi sigur că a luat foc, fir-ar al naibii! Şi pe undeva, în zona North Street, un transformator a sărit în aer şi s-a făcut fărâme. Am uitat, afurisit să fie, am uitat! Oamenii s-au îmbolnăvit, au murit, dar nu s-a obosit nimeni să închidă aparatele electrice înainte de asta! Peste tot în Boulder există televizoare, sobe electrice şi pături electrice. Cererea de curent a fost uriaşă. Generatoarele astea sunt concepute de aşa manieră încât să intervină automat atunci când apare un dezechilibru de sarcini. Cel de jos a încercat să le compenseze pe toate celelalte, care erau închise, înţelegeţi? Brad le dădea explicaţii, în culmea entuziasmului. Gary! Aţi auzit de incendiul de la Gary, Indiana?

Îi făcură semn că da.

- De ştiut nu vom şti niciodată cu siguranţă, dar putem bănui că s-a întâmplat şi acolo ceea ce s-a petrecut aici, tocmai din cauză că alimentarea cu energie electrică nu s-a întrerupt suficient de repede. În circumstanţe favorabile, e suficientă şi o pătură electrică în care apare un scurtcircuit, tot aşa cum vaca doamnei O'Leary a doborât lampa aceea la Chicago. Maşinăria asta genială a încercat să le ajute pe celelalte. Prin urmare, s-a ars. Tot răul spre bine că s-a întâmplat acum, aşa gândesc cu... puteţi să mă credeţi pe cuvânt.

- Dacă zici tu, îi răspunse Ralph plin de îndoială.

- Trebuie să bobinăm din nou, dar numai un singur motor, de data asta. Ieşim la capăt, sunt sigur. Dar... Brad începu să pocnească din degete printr-un gest reflex, semn că judecă adânc. Nu putem da din nou drumul la curent până ce nu suntem siguri. Putem să formăm încă o echipă? Ne-ar trebui vreo doisprezece oameni.

- Sigur că da, cred că putem, răspunse Stu. Dar pentru ce?

- Formăm o Echipă de Scos din Priză. Avem nevoie de o ceată care să străbată din casă în casă tot oraşul şi să închidă toate aparatele electrice în funcţiune. Nu putem da din nou drumul la curent înainte să facem şi treaba asta. Gândeşte-te, nu avem nici măcar pompieri, încheie Brad, cu un hohot de râs ce suna puţin dement.

- În schimb avem un comitet al Free Zone care se întruneşte mâine seară, replică Stu. Vii acolo şi explici de ce ai nevoie de echipă, şi-ţi primeşti oamenii. Dar eşti convins că instalaţia nu va intra iarăşi în stare de suprasarcină?

- Sunt absolut sigur. Nici astăzi nu s-ar fi întâmplat, dacă n-ar fi fost atâtea lucruri lăsate în priză. Dacă tot veni vorba, ar trebui să meargă cineva în North Boulder şi să vadă dacă nu cumva se mistuie în flăcări.

Nimeni nu ştia foarte sigur dacă Brad glumea sau vorbea serios. După cum s-a dovedit, se stârniseră mai multe mici incendii, majoritatea provocate de aparatura pentru încălzit. Nici unul însă nu se întinse, din cauza ploii care nu încetase. În orice caz, oamenii din Free Zone aveau să-şi aducă aminte mai târziu de 1 septembrie drept ziua în care curentul electric a fost repus în funcţiune - chiar şi dacă numai pentru treizeci de secunde.

O oră mai târziu, Fran intra pedalând pe bicicletă în Eben G. Fine Park, chiar vizavi de casa lui Harold. În capătul nordic al parcului, dincolo de mesele pentru picnic, curgea clipocind molcom Boulder Slream. Ploaia măruntă a dimineţii se transformase acum într-o perdea de picături fine.

Se uită înjur, căutându-l pe Larry, nu-l găsi şi-şi parcă bicicleta. Porni prin iarba încărcată de rouă spre leagăne, când auzi o voce:

- Aici, Frannie.

Tresări mirată şi se uită în direcţia clădirii în care se găseau toaletele pentru femei şi bărbaţi. O siluetă înaltă se desprinse din umbra scurtului pasaj trecând prin centrul construcţiei şi, pentru o clipă, o cuprinse teama...

Persoana ieşi apoi la lumină: era Larry, în jeanşi decoloraţi şi o cămaşă kaki. Fran se linişti.

- Te-am speriat?

- Da, puţin. Se aşeză într-un leagăn, iar bătăile inimii i se potoliră, încetul cu încetul. La început n-am văzut decât o umbră, pândind din întuneric...

- Îmi pare rău, dar mi-am făcut socoteala că este mai sigur, chiar dacă de acasă de la Harold nu există câmp liber de vedere spre locul acesta. Constat că şi tu ai venit pe bicicletă.

- Nu face atâta zgomot.

- Pe a mea am lăsat-o în adăpostul de acolo.

Făcu semn spre o construcţie cu pereţi deschişi, cu acoperişul jos, din apropierea terenului de joacă.

Frannie îşi strecură bicicleta printre leagăne şi tobogan, intrând cu ea în adăpost. Înăuntru domnea o duhoare mucegăită şi fetidă. Locul fusese probabil punctul de întâlnire al puştilor prea mici sau prea drogaţi ca să poată conduce. Pe jos era plin de sticle goale de bere şi mucuri de ţigări. Într-un colţ zăcea aruncată o pereche de chiloţi mototolită şi într-altul se vedeau urmele unui mic foc. Îşi lăsă bicicleta lângă a lui Larry şi ieşi repede afară. Printre umbrele dinăuntru, în nări cu mirosul pătrunzător al amorului de mult consumat, nu-i era deloc greu să-şi imagineze că Omul Întunecat se află chiar în spatele ei, cu umeraşul cel strâmb în mână.

- Ca la Holiday Inn, nu? comentă Larry sec.

- Nu mi-au plăcut niciodată locurile de genul ăsta, spuse Fran, cutremurându-se uşor. Indiferent cum se soldează toată chestia, Larry, vreau să-i mărturisesc totul lui Stu în seara aceasta.

Larry încuviinţă din cap.