Cine ne-a salvat atunci când ne-a cuprins slăbiciunea ? întrebă lupul rânjind, ajuns acum la doar o palmă de ca, cu respiraţia amintind de un abator în plină funcţiune.
Chiar eu, scânci lupul, apropiindu-se chiar şi mai mult, cu botul rânjit respirând moarte, cu ochii roşii şi trufaşi.
O, cazi la pământ şi laudă-mi numele, eu sunt cel care aduce apă în deşert, laudă-mi numele, eu sunt slujitorul bun şi credincios care aduce apă în deşert, iar numele meu este totuna cu al Stăpânului meu...
Lupul îşi deschise gura mare, pregătindu-se s-o înghită.
- ... numele Meu, murmură ca. Lăudat fie numele Meu, lăudat fie Domnul, de la care se revarsă toate binecuvântările, lăudaţi-L, voi, fiinţe de pe pământ...
Îşi înălţă fruntea şi se uită în jur, înmărmurită. Biblia căzuse pe podea. Prin fereastra dinspre răsărit se vedea lumina zorilor.
- Vai, Doamne! strigă ca cu voce mare şi tremurată.
Cine a scos apă din piatră, atunci când am fost însetaţi?
Asta era? Asta era, Doamne? Din cauza asta i se lăsaseră vălurile peste ochi, făcând-o oarbă la lucrurile pe care ar fi trebuit să le vadă?
Lacrimi amare începură să-i cadă din ochi; se ridică încet în picioare, înfrângându-şi durerile, şi se apropie de fereastră. Simţi acele mari şi boante ale artritei înfigându-i-sc în încheieturile de la şold şi genunchi.
Se uită afară, ştiind de acum ce avea de făcut.
Se întoarse la şifonier şi-şi trase cămaşa de noapte din bumbac peste cap. O lăsă să cadă pe podea. Rămăsese dezbrăcată, dezvăluind un trup atât de brăzdat de riduri, încât ar fi putut la fel de bine să fie albia marelui fluviu al timpului.
- Facă-se voia Ta, spuse ea, începând să se îmbrace.
Peste o oră mergea încet spre vest, pe Mapleton Avenue, în direcţia codrilor şi a defileurilor înguste de dincolo de oraş.
Stu se afla la uzina electrică împreună cu Nick, când Glen se năpusti înăuntru şi, fără nici un preambul, declară:
- Mother Abagail. A dispărut.
Nick îi aruncă o privire pătrunzătoare.
- Ce tot spui acolo? întrebă Stu, trăgându-l în acelaşi timp pe Glen departe de echipa care înfăşura sârmă de cupru pe una dintre turbinele arse.
Glen clătină din cap. Venise până aici pe bicicletă, cale de şapte kilometri, şi încă încerca să-şi tragă sufletul.
- M-am dus la ea ca să-i povestesc despre şedinţa de ieri seară şi să-i pun banda, dacă ar fi dorit s-o asculte. Aş fi vrut să ştie şi ea povestea cu Tom, deoarece eram neliniştit... observaţiile pe care le-a făcut Frannie mi-au tulburat somnul. Am preferat să mă duc devreme, pentru că ştiam de la Ralph că astăzi urmează să sosească două grupuri, pe care ea avea să le întâmpine, aşa cum îi place să facă de obicei. Am ajuns la ea pe la 8.30. Am bătut la uşă şi, văzând că nu răspunde, am intrat. Mi-am zis că, dacă o găsesc dormind, plec... dar am vrut să mă conving că... nu a murit, sau cine mai ştie ce... fiind atât de bătrână.
Nick urmărea cu mare atenţie mişcarea buzelor lui Glen.
- Dar ea nu mai era acasă. Iar pe pernă am găsit asta.
Le întinse un şerveţel de hârtie, pe care se putea distinge următorul mesaj, scris cu litere mari, de o mână care tremura:
Acum trebuie să plec pentru o vreme. Am păcătuit şi mi-am închipuit că ştiu ce se petrece în Mintea lui Dumnezeu. Păcatul meu se cheamă TRUFIE, iar El vrea să-mi găsesc din nou locul în lucrarea Lui.
Voi fi curând iarăşi alături de voi, dacă aşa va fi voia Domnului.
Abby Freemantle
- Bată-mă să mă bată, exclamă Stu. Şi acum ce facem? Tu ce părere ai, Nick?
Nick luă biletul şi-l citi încă o dată. Apoi i-l înapoie lui Glen. Înverşunarea i se ştersese de pe chip, lăsând loc unei simple tristeţi.
- Poate ar trebui să facem adunarea chiar în această seară, zise Glen.
Nick clătină din cap. Îşi scoase notesul, scrise ceva, rupse foaia şi i-o întinse lui Glen. Stu citi textul peste umărul acestuia.
"Omul propune, Dumnezeu dispune. Mother A. ţinea mult la vorba aeeasta şi o spunea adesea. Glen, chiar tu însuţi ai susţinut că ea se ghidează după cu totul alte principii; poate fi vorba de Dumnezeu, de mintea sau de iluziile ci. Ce putem face? Ea a plecat. Asta nu mai poate fi schimbat."
- Dar panica..., începu Stu.
- Desigur, lumea va fi tulburată, continuă Glen. Nick, nu crezi că ar fi bine cel puţin să chemăm comitetul şi să discutăm?
Nick notă: "La ce bun? De ce să ţinem o şedinţă care nu poate ajunge la nici un rezultat?"
-- Păi, am putea organiza o echipă care s-o caute. Foarte departe n-a putut ajunge.
Nick trase un cerc dublu în jurul propoziţiei Omul propune, Dumnezeu dispune. Dedesubt scrise: "Şi dacă ai găsi-o, cum îţi propui s-o aduci înapoi? În lanţuri?"
- Isuse, nici vorbă! Dar nu putem s-o lăsăm aşa, Nick! I-a venit ideea asta aiurea că l-a jignit pe Dumnezeu. Ce ne facem dacă i-a trecut prin cap să plece în pustietate, cum procedau tipii ăia din Vechiul Testament?
Nick scrise: "Sunt aproape convins că tocmai asta a făcut."
- Acum începi şi tu?
Glen îşi puse mâna pe braţul lui Stu.
