Chiar în casa în care mama-Nadine locuia acum.

- Nu vrei să mergem la pescuit, băiete? îi propuse Larry pe neaşteptate.

- Nu e peşte, răspunse Leo. Îl cercetă pe Larry cu ochii lui stranii, verzi ca apa mării. Îl cunoşti pe domnul Ellis?

- Cum să nu.

- El zice că putem bea apa când se întorc peştii. O bem fără să... Scoase o fluierătură şi-şi flutură degetele înaintea ochilor. ...Înţelegi tu.

- Fără să o fierbem?

- Da.

Toc-toc-toc.

- Îmi place de Dick. De el şi de Laurie. Întotdeauna îmi dau ceva de mâncare. El se teme că ei doi n-or să fie în stare, dar eu zic că da.

- Ce anume?

- Să aibă un copil. Dick crede că poate e prea bătrân. Dar eu cred că nu.

Larry tocmai se pregătea să întrebe cum de ajunseseră Leo şi Dick să discute acel subiect, apoi se abţinu. Răspunsul era de la sine înţeles: nu discutaseră. Dick n-ar fi stat de vorbă cu un puşti despre o problemă atât de intimă cum este făcutul unui copil. Leo... ştia, pur şi simplu.

Toc-toc-toc.

Da, Leo ştia anumite lucruri... sau le intuia. Nu voise să intre în casă la Harold, iar despre Nadine spusese ceva anume... nu mai ştia ce anume... dar Larry îşi adusese aminte de discuţia aceea şi fusese extrem de neliniştit sa afle că Nadine se mutase la Harold. Băiatul se purta ca şi cum ar fi fost în stare de transă, ca şi cum...

(...toc-toc-toc.)

Larry urmări mingea de ping-pong sărind în sus şi-n jos şi, străfulgerat de un gând, se uită la faţa băiatului. Ochii lui erau întunecaţi şi plecaţi cine ştie unde. Sunetul monoton al maşinii de tăiat iarba venea de departe, având efectul unui narcotic. Ziua era plăcută şi caldă. Iar Leo căzu acum iarăşi în transă, ca şi cum ar fi citit gândul lui Larry şi ar fi reacţionat la el.

Leo se dusese să vadă elefantul.

Larry îi spuse pe un ton normal de conversaţie:

- Da, cred că pot să aibă un copil. Dick nu are mai mult de cincizeci şi cinci de ani, după cum arată. Cary Grant a avut un urmaş chiar înainte să împlinească şaptezeci de ani.

- Cine-i Cary Grant? se interesă Leo.

Mingea sărea în sus şi-n jos, în sus şi-n jos.

(Notorious. La nord prin nord-vest.)

- Nu-l ştii? îl întrebă pe Joe.

- A fost actor, îi răspunse Leo. A jucat în Notorious. Şi în Nord-vest.

(Nord prin nord-vest.)

- Nord prin nord-vest, vreau să spun, încuviinţă Leo.

Ochii lui nu se dezlipeau de mingea albă.

- Chiar aşa, spuse Larry. Ce mai face mama-Nadine, Leo?

- Ea îmi spune Joe. Pentru ea, eu sunt Joe.

- Ah.

Un fior rece urca încet pe spinarea lui Larry.

- E rău de ei.

- Rău?

- E rău de amândoi.

- De Nadine şi...

(Harold?)

- Da, el.

- Nu sunt fericiţi?

- I-a păcălit. Cred că el are neapărată nevoie de ei.

- El?

- El.

Cuvântul vibră în aerul nemişcat al verii.

Toc-toc-toc.

- Vor pleca spre vest, continuă Leo.

- Isuse, murmură Larry.

Acum îi era foarte frig. Vechea teamă puse stăpânire pe el. Oare dorea să afle mai mult de atât? Avea sentimentul că urmăreşte deschiderea uşii unui cavou dintr-un cimitir încremenit, că se iveşte o mână...

Poate să fie ce-o fi, nu vreau să mai aud, nu vreau să ştiu.

- Mama-Nadine vrea să creadă că este vina ta, spuse Leo. Îşi zice că tu ai alungat-o la Harold. Dar ea a aşteptat dinadins. A aşteptat până ce tu ai iubit-o pe mama-Lucy prea tare, a aşteptat până ce-a fost sigură. Ca şi cum el i-ar fi şters partea aceea din creier care ştie să deosebească binele de rău. Încetul cu încetul, el îi şterge porţiunea aceea. Iar când va dispărea cu totul, ea va fi la fel de nebună ca toţi ceilalţi din vest. Poate chiar mai nebună.

- Leo..., şopti Larry, iar Leo răspunse pe dată:

- Ea îmi spune Joe. Eu sunt Joe pentru ea.