FRAN ŞI LARRY stăteau la masa din bucătărie, sorbind din cafele. La parter, Leo exersa la chitara pe care Larry îl ajutase să şi-o aleagă de la magazinul Earthly Sounds. Era o Gibson de 600 de dolari, vişinie, lustruită manual. Tot atunci îi venise ideea să-i ia băiatului şi un picup acţionat pe baterii şi o duzină de albume de folk şi blues. Acum Leo stătea cu Lucy şi interpreta incredibil de bine "Backwater Blues" al lui Dave van Ronk.

Ploua de cinci zile şi cerul s-a înnegrit ca noaptea... În seara asta iese cu bucluc, iese cu bucluc în baltă.

Prin arcada dinspre salon, se vedea Stu, aşezat în fotoliul lui preferat, cu jurnalul lui Harold deschis în poală. De la ora 4 după-amiază, nu-şi schimbase poziţia. Acum era ora 9 şi se lăsase întunericul. Refuzase masa de seară. În clipa când Frannie îşi ridicase privirea spre el, tocmai întorcea o filă.

La parter, Leo sfârşise "Backwater blues" şi se lăsase linişte.

- Cântă bine, nu-i aşa? întrebă Fran.

- Mai bine decât aş putea eu cânta vreodată, spuse Larry, luând o gură de cafea.

Pe neaşteptate, de jos urcară sunetele unei melodii familiare, o succesiune de acorduri rapide ce se îndepărtau de la normele bluesului, care-l făcu pe Larry să rămână cu ceaşca în aer. Apoi se auzi vocea lui Leo, coborâtă şi insinuantă, peste ritmul lent şi fierbinte:

Hei, dragă, am trecut în seara asta pe aici

Nu ca să mă iau la harţă,

Nu vreau decât să-mi spui, dacă poţi,

Spunc-mi doar o dată şi voi înţelege,

Dragă, poţi să-l înţelegi pe iubitul tău?

El e un om drept,

Dragă, poţi să-l înţelegi pe iubitul tău?

Larry vărsă nişte cafea din ceaşcă.

- O-la-la, făcu Fran şi se ridică să aducă o cârpă.

- Şterg eu, se oferi Larry. Mi-a tremurat mâna involuntar.

- O, stai liniştit. Fran şterse imediat pata. Îmi aduc şi eu aminte de cântecul ăsta. A fost un mare succes, chiar înainte să izbucnească gripa. Probabil că Leo a găsit discul la un magazin din centru.

- Posibil.

- Cum îl chema pe tipul care interpreta melodia?

- Nu-mi mai aduc aminte. Melodiile pop apăreau şi dispăreau în prea mare viteză.

- Da, dar asta îmi sună foarte familiar, spuse ea, storcând cârpa în chiuvetă. Aşa se întâmplă întotdeauna, numele îţi stă pe vârful limbii, dar nu poţi să-l pronunţi, nu?

- Mda, făcu Larry.

Stu închise caietul cu un uşor pocnet şi veni în bucătărie; spre uşurarea lui, Larry constată că Fran îşi concentrează întreaga atenţie asupra lui Stu. Ochii ei se îndreptară mai întâi spre arma de la şoldul lui. O purta în permanenţă de când fusese ales şerif şi făcea o mulţime de glume despre cum o să se împuşte ci în picior. Fran nu considera prea amuzant genul acesta de bancuri.

- Ce părere ai? întrebă Larry.

Se vedea pe figura lui Stu cât de profund tulburat era. Puse caietul pe masă şi se aşeză şi el. Fran se pregăti să-i aducă şi lui o ceaşcă de cafea, dar el făcu semn din cap că nu vrea şi-şi puse mâna pe braţul ei.

- Nu, îţi mulţumesc, draga mea. Se uită spre Larry într-un fel absent, distrat. L-am citit în întregime şi simt că m-a luat durerea de cap. Nu sunt obişnuit să citesc aşa de mult. Ultima carte la care, tot aşa, m-am aşezat şi am citit-o de la cap la coadă a fost o poveste cu nişte iepuri. Watership Down, Am cumpărat-o pentru un nepot de-al meu şi răsfoind-o am început s-o citesc...

Se întrerupse, părând sa fi căzut pe gânduri.

- Şi eu am citit-o, spuse Larry. Minunată carte.

- Păi era cu iepurii ăia, continuă Stu, care o duceau nemaipomenit de bine. Erau mari şi bine hrăniţi şi locuiau cu toţii la un loc. Cu toate astea, se întâmpla ceva rău acolo, însă nici unul dintre ei nu ştia exact ce. Ca şi cum nici n-ar li vrut să ştie. Numai că... numai că, vezi tu, mai era şi un fermier...

Larry îi luă vorba din gură:

- Fermierul îi lăsa în voia lor ca să poată lua câte un urecheat, de câte ori avea chef de o tocăniţă. Sau poate că-i vindea. Oricum, ştia să profite de pe urma micii lui crescătorii de iepuri.

- Mda. Printre iepuri era unul, Silverweed, care compunea poeme despre sârma strălucitoare - capcana fermierului, presupun. Capcana îi prindea şi-i sugruma. Silverweed făcea poezii pe tema asta. Clătină din cap încet şi obosit. Harold m-a făcut să-mi amintesc de asta. De iepuraşul Silverweed.

- Harold e bolnav, spuse Fran.

- Mda. Stu îşi aprinse o ţigară. Şi periculos.

- Ce să facem? Să-l arestăm?

Stu bătu cu mâna în jurnal.

- Harold şi femeia aceea, Nadine Cross, plănuiesc să dea o lovitură, ca să fie bine primiţi când vor pleca în vest. Dar aici nu scrie ce anume.

- În orice caz, menţionează tot felul de oameni pe care nu-i prea înghite, replică Larry.

- Credeţi că ar fi bine să-l arestăm? întrebă Fran din nou.

- Pur şi simplu nu ştiu. Aş vrea să discutăm mai întâi şi cu ceilalţi din comitet. Ce avem mâine pe ordinea de zi, Larry?

- Şedinţa va avea două părţi, afacerile publice şi apoi cele ale comitetului. Brad vrea să ne vorbească despre Echipa lui de Scos din Priză. Al Bundcll vrea să prezinte un raport preliminar al Comitetului Juridic. Ia să vedem... George Richardson despre orele de consultaţie de la Dakota Ridge, apoi Chad Norris. După aceea, ei pleacă şi rămâne doar comitetul.

- Dacă-l convingem pe Al Bundell să mai rămână şi după aceea să vorbim despre afacerea asta cu Harold, oare putem fi convinşi că o să-şi ţină gura?

- Sunt sigură că da.

- Ce n-aş da să fi fost şi Judele aici, spuse Stu ursuz. M-am legat mult de omul ăsta.

Rămaseră tăcuţi câteva clipe, gândindu-se la Jude şi întrebându-se pe unde se afla în seara aceea. De jos se auzea vocea lui Leo, cânta "Sister Kate" în maniera lui Tom Rush.

- Întrucât doar Al se află aici, o să încercăm să ne descurcăm şi aşa. Oricum, nu văd decât două posibilităţi. Trebuie să-i scoatem din circulaţie pe Harold şi Nadine. Dar nu vreau să-i vâr la puşcărie, fir-ar ai naibii să fie.

- Şi a doua posibilitate? întrebă Larry.

- Exilul.

Răspunsese Frannie.