- Trebuie să mă duc la spital. Laurie, Dick, am nevoie de voi.

Doar n-ai de gând să ne laşi singuri cu mumia asta! ar fi vrut Larry să-i spună, dar reuşi să se abţină.

Cei trei se pregătiră de plecare, iar Lucy le aduse hainele. Temperatura coborâse la doar 15 grade în seara aceea, iar mersul pe motocicletă doar în cămaşă ar fi fost destul de neplăcut.

- Putem s-o ajutăm cu ceva? întrebă Larry în şoaptă.

- Lucy ştie cum funcţionează sistemul de perfuzie, spuse George. Altceva nu e de făcut. Vedeţi...

Nu continuă. Vedeau, desigur. Starea în care se găsea trupul întins pe pat nu avea nevoie de explicaţii.

- Noapte bună, Larry, noapte bună, Lucy, spuse Dick.

Larry se întoarse la fereastră. Toţi cei de afară se ridicaseră în picioare şi aşteptau. Era vie? Murise? Pe moarte? Poate că se vindecase, graţie puterii lui Dumnezeu? Spusese ceva?

Lucy îl luă de mijloc, făcându-l să tresară.

- Te iubesc, declară ca.

O luă în braţe şi o ţinu strâns. Apoi îşi lăsă capul în jos şi începu să tremure, incapabil să se stăpânească.

- Te iubesc, repetă ea calm. Nu te teme. Asta te va linişti. Nu te abţine, Larry.

Plângea. Lacrimile erau fierbinţi şi tari ca nişte gloanţe.

- Lucy...

- Şşş-

Mâinile ei îl mângâiau pe spate, pe gât, aducându-i alinarea de care simţea atâta nevoie.

- Lucy, o, Dumnezeule, cum se vor sfârşi toate astea? strigă el lipit de gâtul femeii.

Ea îl strângea cu toată forţa, neştiind, neştiind încă, iar Mother Abagail, în comă, respira tot mai greu, încercând să reziste.

George parcurse strada la pas, transmiţând mereu acelaşi mesaj: da, este în viaţă, încă. Pronosticul este prost. Nu, nu a spus nimic, şi nici şanse prea mari nu există. Ar fi mai bine să mergeţi acasă. Dacă se întâmplă ceva, o să aflaţi.

Când ajunseră la colţul străzii accelerară şi se îndreptară spre spital. Eşapamentul motocicletelor lor bubui şi pârâi, stârnind ecouri printre clădiri, până ce zgomotul se stinse în depărtare.

Oamenii nu plecară acasă. Rămaseră o vreme în picioare, reînnodând conversaţiile şi întorcând fiecare vorbă a lui George pe toate feţele. Pronostic, oare ce-o mai fi şi asta? Comă. Moartea creierului. Dacă-i murise creierul, înseamnă că nu mai exista nici o şansă. Te puteai aştepta din partea unei persoane cu creierul distrus să vorbească tot atât cât din partea unei conserve de mazăre. Păi, poate că asta era valabil pentru situaţiile naturale, dar lucrurile erau acum departe de a fi naturale, nu?

Se aşezară din nou. Se lăsă întunericul. Din casa în care zăcea bătrâna răzbătea licărul lămpilor Coleman. Hotărâseră să se întoarcă pe la casele lor mai târziu, deocamdată mai rămâneau să vegheze.

Conversaţia devie, cu unele ezitări, către Omul Întunecat. Dacă Mother Abagail moare, asta nu înseamnă că el este mai puternic?

Adică ce vrei să spui cu "nu neapărat"?

După părerea mea este Satana în carne şi oase.

Anticristul, eu aşa-i zic. Noi am apucat vremurile Apocalipsei... mai aveţi vreo îndoială? "Iar cele şapte peceţi au fost desfăcute..." Vouă nu vi se pare că aici e vorba de Supergripă?

Ei, fugi de-aici, oamenii ziceau că Anticristul a fost Hitler.

Dacă încep iarăşi visele alea, eu unul mă sinucid.

Mie mi se arăta că eram într-o staţie de metrou, iar el era omul care adună biletele, doar că nu puteam să-i văd faţa. Mă lua groaza şi o porneam la fugă prin tunel. Apoi îl auzeam şi pe el, alergând în urma mea şi apropiindu-se tot mai mult.

Eu mă visam coborând în beci, ca să scot un borcan cu felii de pepene verde murat, şi vedeam pe cineva lângă cuptor... doar o formă. Dar ştiam că este el.

Greierii îşi porniseră cântecul. Stele cuprinseseră tot cerul. Oamenii vorbeau despre răceala ce se lăsa seara. Trăgeau câte o duşcă din sticlele de lângă ei. Pipele şi ţigările licăreau în întuneric.

Am auzit că tipii de la Energie s-au apucat de treabă şi au scos din prize aparatele.

Foarte bine. Dacă nu pornesc lumina şi căldura cât mai repede, am dat de bucluc.

Murmur continuu de voci anonime, pentru că feţele nu se mai vedeau în întuneric.

Cred că în iarna asta nu are ce să ni se întâmple. Sigur că da. Nu poate să vină prin trecători. Sunt blocate cu maşini şi va fi şi gheaţă. Dar la primăvară...

Şi dacă aruncă vreo câteva bombe atomice?

Ce bombă atomică, dacă are nişte afurisite de bombe cu neutroni? Sau celelalte şase peceţi din cele şapte ale Mielului?

Sau avioane?

Ce-i de făcut?

Nu ştiu.

Să mă bată dacă ştiu.

N-am idee.

Sapă o groapă, bagă-te în ea şi trage pământ peste tine.

Pe la ora 10 apărură în mijlocul lor Stu Redman, Glen Bateman şi Ralph Brentner; le vorbiră cu calm şi le împărţiră foi de hârtie, rugându-i să le dea de ştire şi celor care nu se aflau acolo. Glen şchiopăta uşor, pentru că un ciob mare de marmură îi sfârtecase o bucăţică de carne din gamba dreaptă. Pe afişe se putea citi: ÎNTRUNIREA FREE ZONE * MUNZINGER AUDITORIUM * 4 SEPTEMBRIE * ORA 20.00.

Asta păru să declanşeze semnalul de plecare. Oamenii se răspândiră tăcuţi în beznă. Majoritatea luară cu ei foile de hârtie, însă nu puţini le făcuseră ghem şi le aruncaseră. Se îndreptau spre casele lor, cu gândul să doarmă, dacă reuşeau.

Poate să şi viseze.

În seara următoare, când Stu deschise şedinţa, sala era plină ochi, însă extrem de tăcută. În spatele lui Redman se aflau Larry, Ralph şi Glen. Fran încercase să se ridice, dar spinarea o durea încă prea tare. Fără să-i pese de ironia amară a situaţiei, Ralph îi dăduse un walkie-talkie prin care putea urmări întreaga desfăşurare a şedinţei în direct.

- Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le discutăm, începu Stu cu un calm studiat, în încercarea de a atenua gravitatea celor petrecute. Vocea lui, deşi foarte puţin amplificată, se auzea bine în liniştea sălii. Presupun că a auzit toată lumea despre explozia în care au pierit Nick, Sue şi ceilalţi şi despre întoarcerea lui Mother Abagail. Trebuie să discutăm despre aceste lucruri, dar mai întâi aş vrea să vă dau nişte veşti bune. Pentru asta îi dau cuvântul lui Brad Kitchner. Brad?

Brad veni la podium, nici pe departe la fel de nervos pe cât fusese cu două seri în urmă, fiind întâmpinat cu aplauze anemice. Ajuns la pupitru, se prinse de el cu putere şi declară simplu:

- Mâine dăm drumul la curent.