De această dată, se aplaudă mult mai puternic. Brad îşi ridică braţele, dar aplauzele continuau să se reverse asupra lui în valuri, care nu se potoliră decât peste mai bine de treizeci de secunde. Mai târziu, Stu îi povesti lui Frannie că, dacă în ultimele doua zile nu s-ar fi petrecut ce s-a petrecut, Brad ar fi fost probabil luat de pe podium şi purtat în triumf pe braţe de mulţime, ca un halfback care a înscris încercarea prin care campionatul a fost câştigat în ultimele treizeci de secunde ale jocului. Se aflau atât de aproape de sfârşitul verii, încât, într-un fel, cam în situaţia asta ajunseseră.

Aplauzele se potoliră în cele din urmă.

- Vom porni turbinele la prânz şi aş vrea ca toată lumea să stea acasă şi să fie pregătită. Pregătită pentru ce? Sunt patru lucruri. Vă rog să mă ascultaţi cu atenţie, pentru că e foarte important. Mai întâi, închideţi toate luminile şi aparatura electrică din case pe care nu o folosiţi. În al doilea rând, procedaţi la fel în toate casele nelocuite din jur. În al treilea rând, dacă simţiţi miros de gaze, luaţi-vă după dâră şi închideţi sursa respectivă. În al patrulea, dacă auziţi o sirenă de incendiu, plecaţi spre locul de unde vine semnalul... dar în linişte şi în ordine. Să nu cumva să ne frângem gâtul în cine ştie ce accident de motocicletă. Acum... aveţi vreo întrebare?

Au fost puse mai multe întrebări, din care se putea deduce că punctul de vedere iniţial al lui Brad fusese acceptat. Răspundea fiecăruia cu răbdare, singurul semn de nervozitate fiind faptul că-şi trecea mereu dintr-o mână într-alta notesul lui mic şi negru.

După ce termină cu şirul întrebărilor, Brad zise:

- Vreau să le mulţumesc celor care au muncit din răsputeri ca să putem funcţiona din nou. Şi vreau să reamintesc, Comitetului pentru Energie că n-a fost desfiinţat. Vor apărea întreruperi de alimentare cu energie, scurgeri de energie, rezerve de combustibil pe care va trebui să le descoperim la Denver şi să le aducem aici. Sper că veţi rămâne alături de mine. Domnul Glen Bateman spune că s-ar putea să ajungem la zece mii de oameni, înainte de căderea primei zăpezi, iar la primăvară cu mult mai mulţi. Există alte centrale la Longmont şi la Denver care va trebui să intre în funcţiune înainte de sfârşitul anului următor...

- Dacă nemernicul reuşeşte să facă după voia lui, nu va mai fi nevoie! se auzi strigătul răguşit al cuiva din partea din spate a sălii.

Se lăsă o linişte mormântală. Brad rămase încleştat de pupitru , cu faţa albă ca varul. Brad nu va mai fi în stare să vorbească, îşi zise Stu, dar în aceeaşi clipă îl auzi continuând, cu o voce incredibil de sigură:

- Cui a spus asta îi răspund că treaba mea este să mă ocup de energia electrică. Dar consider că ne vom afla în continuare aici încă multă vreme după ce celălalt va fi pe lumea ailaltă. Dacă n-aş crede asta, m-aş afla de partea lui şi aş bobina turbine dincolo. După mine, individul nu face nici cât o ceapă degerată!

În timp ce Brad se retrăgea de pe podium, altcineva ţipă:

- Păi să ştii că ai al naibii de multă dreptate!

De astă dată se aplaudă cu toată puterea şi îndelung, totuşi Stu avea senzaţia că ceva nu se învârte rotund. Bătu de nenumărate ori cu ciocanul în pupitru până să izbutească să facă linişte.

- Punctul următor de pe ordinea noastră de zi...

- Dă-o-n mă-sa de ordine de zi! ţipă strident o tânără femeie. Hai să discutăm despre Omul Întunecat! Hai să discutăm despre Flaggl După mine, trebuia s-o facem mai de mult!

Urlete de aprobare. Strigăte. "Să păstrăm ordinea!" Dezaprobări pentru felul cum îşi alesese cuvintele tânăra femeie. Nenumărate bodogăneli şi discuţii aparte.

Stu bătu cu atâta forţă în blocul de pe pupitru, încât capul ciocanului zbură din coadă.

- Nu uitaţi că ne aflăm la o adunare! strigă el. Veţi avea fiecare ocazia să vorbiţi despre ce vreţi, dar atât timp cât eu conduc această adunare, vreau... să am... ORDINE!

Urlă ultimul cuvânt atât de tare, încât reverberaţia trecu prin mulţime ca un fulger şi se aşternu în sfârşit liniştea.

- Şi acum, continuă Stu încet şi calm, doresc să aflaţi cu toţii ce s-a întâmplat la locuinţa lui Ralph în seara de 2 septembrie, considerând că, în calitate de reprezentant al ordinii ales de voi, îmi revine datoria să vă informez.

Deşi se făcuse linişte, ca atunci când mulţimea îl aplaudase pe Brad, nu era felul de linişte care să-i placă lui Stu. Oamenii se aplecaseră înainte, concentraţi şi cu o expresie lacomă. Faptul acesta îl neliniştea şi-l intriga, lăsându-i sentimentul că Free Zone se schimbase radical în decursul ultimelor patruzeci şi opt de ore, iar el nu mai înţelegea ce se întâmplă. Se simţea ca atunci când căuta să iasă din Stovington Plague Center - ca o muscă zbătându-se într-o plasă de păianjen invizibilă. Existau atâtea figuri pe care nu le recunoştea, atâţia străini în marea de feţe de dinaintea lui...

Dar acum nu avea timp de asemenea gânduri.

Descrise pe scurt evenimentele de dinaintea exploziei, omiţând premoniţia pe care Fran o avusese în ultima clipă; având în vedere starea lor de spirit, asta mai lipsea.

- Ieri de dimineaţă, Brad, Ralph şi cu mine ne-am dus acolo şi am scotocit prin ruine mai bine de trei ore. Am găsit ceva asemănător unei bombe cu dinamită, legată cu sârme de un walkie-talkie. Din câte se pare, bomba respectivă fusese plasată în dulapul din peretele salonului. Bill Scanlon şi Ted Frampton au găsit un alt walkie-talkie sus, în Sunrise Amphitheater şi presupunem că bomba a fost declanşată de acolo. Era...

- Ce curu' meu să mai presupunem atât! strigă Ted Frampton din rândul al treilea. A fost ticălosul ăla de Lauder şi cu putoarea aia a lui!

Un murmur neliniştit se răspândi în întreaga adunare.

Ăştia să fie oamenii cei buni? Puţin le pasă lor de Nick, de Sue, de Chad şi de ceilalţi. Se poartă ca o hoardă de sălbatici, tot ce-şi doresc e să pună mâna pe Harold şi pe Nadine, ca să-i spânzure... În chip de talisman împotriva Omului Întunecat.

Întâmplător, întâlni privirile lui Glen, care îi făcu un semn aproape imperceptibil, ridicând din umeri cinic.

- Dacă se mai întâmplă doar o dată să strige cineva din mulţime fără să i se fi dat cuvântul, am de gând să declar această adunare închisă şi atunci puteţi conversa între voi cât poftiţi, spuse Stu. Aici nu suntem la şezătoare. Dacă nu respectăm regulile, unde ne trezim?

Ted Frampton îi arunca priviri supărate, dar Stu îi susţinu privirea. După câteva momente, Ted îşi lăsă ochii în jos.

- Avem bănuieli că vinovaţii sunt Harold Lauder şi Nadine Gross. Ne bazăm pe anumite motive şi pe o logică bine întemeiată. Dar, până în momentul de faţă, împotriva lor nu există nici un fel de dovezi palpabile, lucru pe care sper să-l ţineţi minte.

Un scurt vârtej de conversaţie se aprinse şi se stinse imediat în sală.

- Nu am spus asta decât pentru eventualitatea că s-ar întâmpla să se întoarcă în Free Zone, continuă Stu. În acest caz, vreau să-mi fie aduşi mie. Eu îi voi închide, iar Al Bundell se va ocupa de judecarea lor... ceea ce înseamnă că vor avea şi ei prilejul să-şi spună punctul de vedere, dacă au aşa ceva. În mod normal, noi... noi reprezentăm gruparea cea bună. Presupun că ştim de ce parte se află oamenii răi. Dar faptul că suntem buni ne obligă să ne purtăm civilizat în situaţia aceasta.

Se uită cu speranţă în jur, dar nu văzu decât mirare şi indignare. Stuart Redman îi văzuse pe doi dintre prietenii lui cei mai buni cum sunt făcuţi fărâme, îi spuneau ochii aceia, iar el, iată, le ţinea partea făptaşilor.

- Dacă asta vă ajută cu ceva, părerea mea este că vinovaţii sunt chiar ei, le comunică el. Dar totul trebuie să se desfăşoare corect. Iar eu mă aflu aici ca să vă asigur că aşa se va întâmpla.

Ochi care îl săgetau. Peste o mie de perechi, în spatele lor ascunzându-se acelaşi gând: Ce mai e şi porcăria asta? Aia au şters-o spre vest, iar tu te porţi de parcă ai fi într-o excursie de două zile, cu scopul de a cerceta viaţa păsărilor.

Îşi turnă un pahar de apă şi bău, sperând să scape de uscăciunea din gâtlej. Apa era caldă şi gustul ei neplăcut îl făcu să se strâmbe.

- În orice caz, asta-i situaţia în momentul de faţă, continuă el fără energie. Primul lucru pe care cred că trebuie să-l facem acum este să completăm comitetul. Nu în această seară, dar ar fi bine să vă gândiţi la cei pe care aţi dori să-i propuneţi.... Stu zări o mână ridicată. Spune ce ai de spus, dar mai întâi prezintă-te, ca să ştie toată lumea cine eşti, îl invită el.

- Sunt Sheldon Jones, începu bărbatul, un tip masiv, îmbrăcat într-o cămaşă de lână în carouri. De ce să nu-i numim pe cei doi noi membri chiar în seara asta? Eu îl propun pe Ted Frampton.

- Hei, susţin propunerea! urlă Bill Scanlon. Minunată idee!

Ted Frampton îşi prinse mâinile deasupra capului şi le agită, ca răspuns la aplauzele risipite, iar Stu se simţi din nou atins de senzaţia aceea de disperare şi dezorientare. Adică să-l înlocuiască pe Nick Andros cu Ted Frampton? Suna a banc prost. Ted încercase să lucreze în Comitetul pentru Energie, dar ajunsese la concluzia că prea semăna a muncă. Se mutase în Comitetul pentru înhumări, care părea să-l mulţumească mai tare, deşi Chad îi spusese lui Stu că Ted făcea parte din categoria aceea de tipi în stare să tragă de o pauză de cafea până ce se transforma în pauză de prânz, şi de pauza de prânz până ce devenea o jumătate de zi liberă. Se grăbise să se ofere voluntar pentru urmărirea lui Harold şi Nadine, probabil tocmai pentru că avea prilejul unei schimbări de decor. El şi cu Bill Scanlon dăduseră peste aparatul walkie-talkie de pe Sunrise din pură întâmplare (şi, ca să spunem adevărul curat, Ted recunoscuse), dar de când cu descoperirea asta devenise tare fudul, ceea ce nu-i făcea nici o plăcere lui Stu.

Stu căută încă o dată privirea lui Glen, în care citi gândul cinic: Dacă ar fi Harold aici, poate că ne-ar ajuta încă o dată să ieşim din încurcătură.

Lui Stu îi veni deodată în minte un cuvânt pe care Nixon îl folosea adesea şi, cugetând la el, înţelese cauza disperării şi dezorientării lui. Termenul respectiv era "mandat". Mandatul lor încetase. Se mistuise în flacăra şi în explozia de acum două seri.

- Fireşte, Sheldon, s-ar putea ca tu să fii sigur pe cine vrei, dar cred că ceilalţi ar dori să aibă un timp de gândire. Să votăm chestiunea asta. Îi rog pe aceia dintre voi care doresc să facem acum alegerea să spună "da".

Se auziră nu puţine strigăte afirmative.

- Şi acum, cei care vreţi cam o săptămână de gândire, spuneţi "nu".

Deşi strigătele păreau de astă dată mai puternice, diferenţa nu era prea mare. Şi mulţi dintre cei prezenţi se abţinuseră, ca şi cum subiectul respectiv nu-i interesa.

- Bine, zise Stu. Ne vom întâlni iarăşi aici, la Munzinger Auditorium, de azi într-o săptămână, adică pe 11 septembrie, ca să-i propunem şi să-i votăm pe candidaţii pentru cele două scaune din comitet rămase vacante.

Cam nepotrivit epitaf, Nick. Te rog să mă ierţi.

- Doctorul Richardson se află aici ca să ne vorbească despre Mother Abagail şi despre cei răniţi în explozie. Doctore?

Când ieşi înaintea adunării, ştergându-şi ochelarii, Richardson fu întâmpinat cu un ropot zdravăn de aplauze. Le aduse la cunoştinţă că, în urma atentatului, nouă persoane muriseră, trei se aflau încă în stare critică, doi în stare gravă, iar opt ajunseseră într-un stadiu satisfăcător.