- O, am şi eu metodele mele, răspunse Flagg amabil. Apropo, bătrâna s-a întors, draga de ca.

- Mother Abagail?

- Da. Ochii lui păreau duşi departe şi mohorâţi; trişti, poate. A murit. Ce păcat. Speram din toată inima s-o pot întâlni.

- Moartă? Mother Abagail a murit?

Tristeţea din privirile lui dispăru şi o măsură cu un zâmbet.

- Te surprinde atât de tare?

- Nu. Dar mă surprinde că s-a întors. Şi mă surprinde şi mai mult că ştii.

- S-a întors acolo ca să moară.

- A spus ceva?

Pentru o clipă doar, masca de amabilitate de pe faţa lui Flagg alunecă, lăsând să se vadă că era deconcertat şi negru de supărare.

- Nu, spuse el. Am sperat că... va vorbi. Dar a fost în comă înainte să moară.

- Eşti sigur?

Zâmbetul lui reapăru, la fel de puternic ca soarele verii atunci când alungă ceaţa de dimineaţă.

- Să nu ne mai gândim la asta, Dayna. Hai să vorbim despre lucruri mai plăcute, cum ar fi întoarcerea ta în Free Zone. Sunt convins că ai prefera să te afli acolo, şi nu aici. Am un lucru pe care aş vrea să-l iei cu tine.

Îşi vârî mâna sub cămaşă, de unde scoase la iveală o pungă din piele de căprioară şi din ea trei hărţi din cele care se găsesc la staţiile de benzină. I le întinse Daynei, care se uită la ele din ce în ce mai mirată. Ele reprezentau cele şapte state din vest. Anumite zone erau haşurate în roşu. Legenda scrisă de mână în partea de jos a fiecărei hărţi preciza că este vorba de zonele unde populaţia începuse să se concentreze.

- Chiar vrei să iau astea cu mine?

- Da. Eu ştiu unde se află oamenii voştri, şi doresc să ştiţi şi voi unde sunt ai mei. Este un gest de bună-credinţă şi prietenie. Şi când ai să ajungi acolo, aş vrea să le spui aşa: Flagg nu vrea să le facă nici un rău şi oamenii lui Flagg nu vor să le facă nici un rău. Spune-le să nu mai trimită spioni. Dacă ţin să trimită oameni aici, sfătuieşte-i să anunţe că este vorba de o misiune diplomatică... sau de un grup de studenţi în călătorie de studii... sau orice altceva le trece prin minte. Dar să vină deschis. Le spui asta?

Era năucită şi nervoasă.

- Sigur că da. Am să le spun. Dar...

- Asta-i tot.

Îşi ridică din nou palmele goale, deschise. Dayna observă ceva şi se aplecă înainte, cu nelinişte.

- La ce anume te uiţi?

În vocea lui se ghicea o undă de duritate.

- La nimic.

Dar ea văzuse ceva şi, judecând după expresia de pe figura lui, era limpede că el ştia şi ce anume. Pe palmele lui Flagg nu se vedea nici o linie. Erau netede şi imaculate ea pielea de pe burtica unui bebeluş. Lipseau linia vieţii, linia inimii, inelele, volutele şi amprentele. Nu se vedea... nimic.

Se priviră îndelung, ochi în ochi.

Apoi Flagg sări în picioare şi se apropie de birou. Dayna se ridică şi ea. Începuse să creadă că avea să-i dea drumul să plece. Bărbatul se aşeză pe marginea biroului şi trase interfonul mai aproape.

- O să-i spun lui Lloyd să schimbe uleiul, bujiile şi platinele de pe motocicleta ta, zise el. Să-i facă şi plinul. Acum nu mai avem griji din cauza crizei de benzină sau de ţiţei, ce zici? E din belşug pentru toată lumea. Deşi a existat o zi - de care eu mi-aduc aminte şi probabil că şi tu, Dayna - când se părea că lumea va dispărea într-o serie de explozii nucleare din cauza lipsei de benzină premium fără plumb. Clătină din cap. Oamenii erau foarte, foarte proşti. Apăsă butonul interfonului. Lloyd?

- Mda, aici sunt.

- Te rog să alimentezi motocicleta Daynei, s-o reglezi şi s-o laşi în faţa hotelului! Ea va pleca de la noi.

- Da.

Flagg întrerupse legătura.

- Păi, cam asta este, draga mea.

- Pot... să plec chiar acum?

- Da, doamnă. Plăcerea a fost de partea mea.

Îi arătă uşa cu mâna... de această dată cu palma în jos.

Se apropie de uşă. În clipa în care mâna ei atinsese butonul, el îi spuse:

- Mai este doar un lucru. Un... fleac, nimic mai mult.

Dayna se întoarse şi-l măsură cu privirea. Flagg rânjea spre ea prietenos, dar pentru o fracţiune de secundă îi aduse aminte de un buldog mare şi negru, cu limba atârnând peste colţii albi şi ascuţiţi, în stare să-ţi sfâşie braţul ca pe o cârpă de bucătărie.

- Ce anume?

- Încă unul dintre oamenii voştri se află aici. Zâmbetul lui Flagg se lăţi. Cine este el?

- De unde să ştiu eu? exclamă Dayna, dar în mintea ei se aprinse o lumină: Tom Cullen... Oare chiar el era?

- Vai, draga mea, credeam că ne-am lămurit.

- Serios, insistă ea. Încearcă să judeci drept şi ai să-ţi dai seama că spun adevărul adevărat. Comitetul m-a trimis pe mine... şi pe Jude... şi cine mai ştie pe câţi alţii... şi au fost cât se poate de grijulii. Tocmai ca să nu putem ciripi dacă se întâmpla... Înţelegi, ceva.

- Dacă ne hotăram să smulgem nişte unghii?

- Okay, da. Pe mine m-a abordat Sue Stern. Presupun că Larry Underwood... şi el face parte din comitet...

- Ştiu cine este domnul Underwood.

- Ei, bine, cred că el i-a făcut Judelui propunerea. Cât despre ceilalţi... Clătină din cap. Ar putea fi oricine. Şi oricât de mulţi. Nu este exclus ca fiecare dintre cei şapte membri ai comitetului să fie responsabil de recrutarea unui spion.

- Da, s-ar fi putut să fie aşa, dar nu este. Aici se mai află doar unul, şi tu ştii cine este el.

Rânjetul i se lăţi pe toată faţa, înspăimântând-o. Flagg arăta nefiresc, obrajii lui amintindu-i de un peşte mort, de ape poluate, de suprafaţa lunii văzută prin telescop. Îşi simţi deodată vezica plină de lichid fierbinte, pe care-i venea greu să şi-l reţină.