"Nu e posibil să fi fost chiar Tom. Şi totuşi?"

- Trezeşte-te! Trezeşte-te! Fir-ai să fii, trezeşte-te, putoare!

Ieşi la suprafaţă din somnul obscur când un şut o nimeri în şale, aruncând-o pe podea din patul mare şi rotund. Se trezi de îndată, clipind des şi încercând să se dezmeticească.

Lloyd se afla acolo, măsurând-o cu mânie şi răceală. Whitney Horgan. Ken DeMott. Ace High. Jenny. Figura de obicei deschisă a lui Jenny era şi ea distantă şi impenetrabilă.

- Jen?...

Nici un răspuns. Dayna se ridică în genunchi, fără să-i pese de goliciunea ei, dar pe deplin conştientă de cercul de feţe glaciare din jurul ei. Expresia lui Lloyd lăsa să se ghicească faptul că fusese trădat şi descoperise această trădare.

"Visez, oare?"

- Îmbracă-te odată, căţea mincinoasă, spioană ce eşti!

Okay, deci nu era vis. Avu o senzaţie de teribilă spaimă în stomac, deşi totul părea să fi fost dinainte stabilit. Ştiuseră despre Jude, acum aflaseră adevărul şi despre ea. El le zisese. Aruncă o privire spre ceasul de pe noptieră. Era 3.45 dimineaţa. Ora Poliţiei Secrete, îi trecu prin minte.

- Unde este? întrebă ea.

- Prin preajmă, îi răspunse Lloyd sumbru. Obrajii lui erau palizi şi strălucitori, iar amuleta i se vedea în deschizătura cămăşii. Ai să regreţi curând că este pe aproape.

- Lloyd?

- Ce vrei?

- Ţi-am dat o boală venerică, Lloyd. Sper să-ţi putrezească.

O lovi cu piciorul chiar sub osul pieptului, răsturnând-o pe spate.

- Sper să-ţi putrezească, Lloyd.

- Taci din gură şi îmbracă-te.

- Ieşiţi de aici. Nu mă îmbrac de faţă cu nici un bărbat.

Lloyd o izbi iarăşi, de astă dată în bicepsul braţului drept. În pofida durerii îngrozitoare, nu ţipă, doar colţurile buzelor se lăsară, tremurând, în jos.

- Ai intrat cu fundul în apă rece, Lloyd? Te culcai cu Mata Hari?

Rânji spre el, cu lacrimi de durere în ochi.

- Haide, haide, Lloyd, interveni Whitncy Horgan. Văzuse licărul ucigaş din ochii lui Lloyd şi se apropie în grabă, punându-şi mâna pe braţul tânărului. Noi ne ducem în salon. Jenny rămâne aici şi o supraveghează în timp ce se îmbracă.

- Şi dacă se decide să sară pe fereastră?

- Nu va avea prilejul, îi asigură Jenny.

Figura ei era ca de piatră şi Dayna observă abia acum că purta un revolver la şold.

- N-ar putea, oricum, spuse Ace High. Ferestrele de la nivelul ăsta de sus sunt doar de formă, n-aţi ştiut? Celor care pierd din gros la jocurile de noroc le vine nu o dată cheful să facă un plonjon de la mare înălţime, ceea ce înseamnă o proastă publicitate pentru hotel. Prin urmare, nu se deschid. În ochii lui Ace se putea citi o urmă de compasiune. Cât despre tine, iubito, continuă el, tu ai pierdut chiar totul.

- Hai, Lloyd, repetă Whitney, dacă nu ieşi imediat de aici, ai să faci un gest pe care mai târziu ai să-l regreţi, o să-i dai una la cap sau cine mai ştie ce.

- Bine. Se apropiară împreună de uşă, iar Lloyd se uită în urmă, peste umăr. Va avea el grijă de tine, căţea!

- Ai fost cel mai amărât iubit din viaţa mea, Lloyd, îi replică ea dulce.

Încercă să se repeadă la ea, însă Whitney şi Ken DeMott îl ţinură şi-l scoaseră afară. Uşile duble se închiseră în urma lor cu un zgomot uşor.

- Îmbracă-te, Dayna, o îndemnă Jenny.

Dayna se ridică, frecându-se încă la locul de pe braţul ei unde urma loviturii începuse să se coloreze în purpuriu.

- Tare vă mai place vouă ce se întâmplă, zise ea. De asta aveţi nevoie? De oameni ca Lloyd Henreid?

- Tu te-ai culcat cu el, nu eu. Pe figura ei se citea pentru prima oară o emoţie: enervare şi reproş. Dar tu crezi că e frumos să vii aici ca să spionezi? Îţi meriţi soarta pe care o s-o ai. Şi, crede-mă, sor-mea, n-ai să poţi duce cât o să primeşti.

- M-am culcat cu el dintr-un anumit motiv, zise Dayna, trăgându-şi chiloţii pe ea. Şi am spionat tot dintr-un anumit motiv.

- Ai face bine să-ţi ţii gura!

Dayna se întoarse şi o privi ţintă pe Jenny.

- Care-i părerea ta despre ce se întâmplă aici, fato? De ce crezi că se antrenează bărbaţii pe reactoarele alea de la Indian Springs? Şi ai impresia că Flagg vrea să-i câştige iubitei o păpuşă Kewpie la bâlci cu rachetele Shrike?

Jenny îşi strânse buzele şi spuse:

- Asta nu-i treaba mea.

- Şi dacă avioanele vor traversa la primăvară Munţii Stâncoşi ca să distrugă cu rachetele orice urmă de viaţă de acolo? Nici asta nu e treaba ta, nu?

- Sper că aşa vor face. El ne-a spus că este care pe care, noi sau voi. Şi eu îl cred.

- Şi Hitler a fost crezut. Dar de fapt nu-l crezi, pur şi simplu ţi-e frică de el de mori.

- Îmbracă-te, Dayna.

Dayna îşi trase pantalonii, îşi încheie nasturele şi-şi trase fermoarul. Apoi îşi duse mâinile la gură.

- Cred... vai, îmi vine să vărs... Doamne!

Apucându-şi în fugă bluza cu mâneci lungi, Dayna se răsuci şi o zbughi în baie, încuind uşa în urmă. Icni de mai multe ori, puternic.

- Deschide uşa, Dayna! Deschide, altfel trag în broască şi-o deschid eu!

- Mi-e rău...

Gemu şi icni iarăşi. Ridicându-se pe vârfuri, pipăi deasupra dulapului cu medicamente, mulţumind lui Dumnezeu că-şi lăsase aici cuţitul şi rugându-se să-i mai fie îngăduite doar douăzeci de secunde...