Mingea sărea în sus şi-n jos, în sus şi-n jos.
(Notorious. La nord prin nord-vest.)
- Nu-l ştii? îl întrebă pe Joe.
- A fost actor, îi răspunse Leo. A jucat în Notorious. Şi în Nord-vest.
(Nord prin nord-vest.)
- Nord prin nord-vest, vreau să spun, încuviinţă Leo.
Ochii lui nu se dezlipeau de mingea albă.
- Chiar aşa, spuse Larry. Ce mai face mama-Nadine, Leo?
- Ea îmi spune Joe. Pentru ea, eu sunt Joe.
- Ah.
Un fior rece urca încet pe spinarea lui Larry.
- E rău de ei.
- Rău?
- E rău de amândoi.
- De Nadine şi...
(Harold?)
- Da, el.
- Nu sunt fericiţi?
- I-a păcălit. Cred că el are neapărată nevoie de ei.
- El?
- El.
Cuvântul vibră în aerul nemişcat al verii.
Toc-toc-toc.
- Vor pleca spre vest, continuă Leo.
- Isuse, murmură Larry.
Acum îi era foarte frig. Vechea teamă puse stăpânire pe el. Oare dorea să afle mai mult de atât? Avea sentimentul că urmăreşte deschiderea uşii unui cavou dintr-un cimitir încremenit, că se iveşte o mână...
Poate să fie ce-o fi, nu vreau să mai aud, nu vreau să ştiu.
- Mama-Nadine vrea să creadă că este vina ta, spuse Leo. Îşi zice că tu ai alungat-o la Harold. Dar ea a aşteptat dinadins. A aşteptat până ce tu ai iubit-o pe mama-Lucy prea tare, a aşteptat până ce-a fost sigură. Ca şi cum el i-ar fi şters partea aceea din creier care ştie să deosebească binele de rău. Încetul cu încetul, el îi şterge porţiunea aceea. Iar când va dispărea cu totul, ea va fi la fel de nebună ca toţi ceilalţi din vest. Poate chiar mai nebună.
- Leo..., şopti Larry, iar Leo răspunse pe dată:
- Ea îmi spune Joe. Eu sunt Joe pentru ea.
- Să-ţi spun şi eu Joe? îl întrebă Larry cu îndoială.
- Nu. În tonul băiatului se strecurase o undă de implorare. Nu, te rog nu.
- Ţi-e dor de mama-Nadine, nu-i aşa, Leo?
- Ea este moartă, replică Leo cu o simplitate ce te înfiora.
- De aceea te-ai întors atunci atât de târziu?
- Da.
- De aceea n-ai vorbit?
- Da.
- Dar acum vorbeşti.
- Acum pot să discut cu tine şi cu mama-Lucy.
