Greierii îşi porniseră cântecul. Stele cuprinseseră tot cerul. Oamenii vorbeau despre răceala ce se lăsa seara. Trăgeau câte o duşcă din sticlele de lângă ei. Pipele şi ţigările licăreau în întuneric.
Am auzit că tipii de la Energie s-au apucat de treabă şi au scos din prize aparatele.
Foarte bine. Dacă nu pornesc lumina şi căldura cât mai repede, am dat de bucluc.
Murmur continuu de voci anonime, pentru că feţele nu se mai vedeau în întuneric.
Cred că în iarna asta nu are ce să ni se întâmple. Sigur că da. Nu poate să vină prin trecători. Sunt blocate cu maşini şi va fi şi gheaţă. Dar la primăvară...
Şi dacă aruncă vreo câteva bombe atomice?
Ce bombă atomică, dacă are nişte afurisite de bombe cu neutroni? Sau celelalte şase peceţi din cele şapte ale Mielului?
Sau avioane?
Ce-i de făcut?
Nu ştiu.
Să mă bată dacă ştiu.
N-am idee.
Sapă o groapă, bagă-te în ea şi trage pământ peste tine.
Pe la ora 10 apărură în mijlocul lor Stu Redman, Glen Bateman şi Ralph Brentner; le vorbiră cu calm şi le împărţiră foi de hârtie, rugându-i să le dea de ştire şi celor care nu se aflau acolo. Glen şchiopăta uşor, pentru că un ciob mare de marmură îi sfârtecase o bucăţică de carne din gamba dreaptă. Pe afişe se putea citi: ÎNTRUNIREA FREE ZONE * MUNZINGER AUDITORIUM * 4 SEPTEMBRIE * ORA 20.00.
Asta păru să declanşeze semnalul de plecare. Oamenii se răspândiră tăcuţi în beznă. Majoritatea luară cu ei foile de hârtie, însă nu puţini le făcuseră ghem şi le aruncaseră. Se îndreptau spre casele lor, cu gândul să doarmă, dacă reuşeau.
Poate să şi viseze.
În seara următoare, când Stu deschise şedinţa, sala era plină ochi, însă extrem de tăcută. În spatele lui Redman se aflau Larry, Ralph şi Glen. Fran încercase să se ridice, dar spinarea o durea încă prea tare. Fără să-i pese de ironia amară a situaţiei, Ralph îi dăduse un walkie-talkie prin care putea urmări întreaga desfăşurare a şedinţei în direct.
- Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le discutăm, începu Stu cu un calm studiat, în încercarea de a atenua gravitatea celor petrecute. Vocea lui, deşi foarte puţin amplificată, se auzea bine în liniştea sălii. Presupun că a auzit toată lumea despre explozia în care au pierit Nick, Sue şi ceilalţi şi despre întoarcerea lui Mother Abagail. Trebuie să discutăm despre aceste lucruri, dar mai întâi aş vrea să vă dau nişte veşti bune. Pentru asta îi dau cuvântul lui Brad Kitchner. Brad?
Brad veni la podium, nici pe departe la fel de nervos pe cât fusese cu două seri în urmă, fiind întâmpinat cu aplauze anemice. Ajuns la pupitru, se prinse de el cu putere şi declară simplu:
- Mâine dăm drumul la curent.
De această dată, se aplaudă mult mai puternic. Brad îşi ridică braţele, dar aplauzele continuau să se reverse asupra lui în valuri, care nu se potoliră decât peste mai bine de treizeci de secunde. Mai târziu, Stu îi povesti lui Frannie că, dacă în ultimele doua zile nu s-ar fi petrecut ce s-a petrecut, Brad ar fi fost probabil luat de pe podium şi purtat în triumf pe braţe de mulţime, ca un halfback care a înscris încercarea prin care campionatul a fost câştigat în ultimele treizeci de secunde ale jocului. Se aflau atât de aproape de sfârşitul verii, încât, într-un fel, cam în situaţia asta ajunseseră.
Aplauzele se potoliră în cele din urmă.
- Vom porni turbinele la prânz şi aş vrea ca toată lumea să stea acasă şi să fie pregătită. Pregătită pentru ce? Sunt patru lucruri. Vă rog să mă ascultaţi cu atenţie, pentru că e foarte important. Mai întâi, închideţi toate luminile şi aparatura electrică din case pe care nu o folosiţi. În al doilea rând, procedaţi la fel în toate casele nelocuite din jur. În al treilea rând, dacă simţiţi miros de gaze, luaţi-vă după dâră şi închideţi sursa respectivă. În al patrulea, dacă auziţi o sirenă de incendiu, plecaţi spre locul de unde vine semnalul... dar în linişte şi în ordine. Să nu cumva să ne frângem gâtul în cine ştie ce accident de motocicletă. Acum... aveţi vreo întrebare?
Au fost puse mai multe întrebări, din care se putea deduce că punctul de vedere iniţial al lui Brad fusese acceptat. Răspundea fiecăruia cu răbdare, singurul semn de nervozitate fiind faptul că-şi trecea mereu dintr-o mână într-alta notesul lui mic şi negru.
După ce termină cu şirul întrebărilor, Brad zise:
- Vreau să le mulţumesc celor care au muncit din răsputeri ca să putem funcţiona din nou. Şi vreau să reamintesc, Comitetului pentru Energie că n-a fost desfiinţat. Vor apărea întreruperi de alimentare cu energie, scurgeri de energie, rezerve de combustibil pe care va trebui să le descoperim la Denver şi să le aducem aici. Sper că veţi rămâne alături de mine. Domnul Glen Bateman spune că s-ar putea să ajungem la zece mii de oameni, înainte de căderea primei zăpezi, iar la primăvară cu mult mai mulţi. Există alte centrale la Longmont şi la Denver care va trebui să intre în funcţiune înainte de sfârşitul anului următor...
- Dacă nemernicul reuşeşte să facă după voia lui, nu va mai fi nevoie! se auzi strigătul răguşit al cuiva din partea din spate a sălii.
Se lăsă o linişte mormântală. Brad rămase încleştat de pupitru , cu faţa albă ca varul. Brad nu va mai fi în stare să vorbească, îşi zise Stu, dar în aceeaşi clipă îl auzi continuând, cu o voce incredibil de sigură:
- Cui a spus asta îi răspund că treaba mea este să mă ocup de energia electrică. Dar consider că ne vom afla în continuare aici încă multă vreme după ce celălalt va fi pe lumea ailaltă. Dacă n-aş crede asta, m-aş afla de partea lui şi aş bobina turbine dincolo. După mine, individul nu face nici cât o ceapă degerată!
În timp ce Brad se retrăgea de pe podium, altcineva ţipă:
- Păi să ştii că ai al naibii de multă dreptate!
De astă dată se aplaudă cu toată puterea şi îndelung, totuşi Stu avea senzaţia că ceva nu se învârte rotund. Bătu de nenumărate ori cu ciocanul în pupitru până să izbutească să facă linişte.
- Punctul următor de pe ordinea noastră de zi...
- Dă-o-n mă-sa de ordine de zi! ţipă strident o tânără femeie. Hai să discutăm despre Omul Întunecat! Hai să discutăm despre Flaggl După mine, trebuia s-o facem mai de mult!
Urlete de aprobare. Strigăte. "Să păstrăm ordinea!" Dezaprobări pentru felul cum îşi alesese cuvintele tânăra femeie. Nenumărate bodogăneli şi discuţii aparte.
Stu bătu cu atâta forţă în blocul de pe pupitru, încât capul ciocanului zbură din coadă.
- Nu uitaţi că ne aflăm la o adunare! strigă el. Veţi avea fiecare ocazia să vorbiţi despre ce vreţi, dar atât timp cât eu conduc această adunare, vreau... să am... ORDINE!
Urlă ultimul cuvânt atât de tare, încât reverberaţia trecu prin mulţime ca un fulger şi se aşternu în sfârşit liniştea.
- Şi acum, continuă Stu încet şi calm, doresc să aflaţi cu toţii ce s-a întâmplat la locuinţa lui Ralph în seara de 2 septembrie, considerând că, în calitate de reprezentant al ordinii ales de voi, îmi revine datoria să vă informez.
Deşi se făcuse linişte, ca atunci când mulţimea îl aplaudase pe Brad, nu era felul de linişte care să-i placă lui Stu. Oamenii se aplecaseră înainte, concentraţi şi cu o expresie lacomă. Faptul acesta îl neliniştea şi-l intriga, lăsându-i sentimentul că Free Zone se schimbase radical în decursul ultimelor patruzeci şi opt de ore, iar el nu mai înţelegea ce se întâmplă. Se simţea ca atunci când căuta să iasă din Stovington Plague Center - ca o muscă zbătându-se într-o plasă de păianjen invizibilă. Existau atâtea figuri pe care nu le recunoştea, atâţia străini în marea de feţe de dinaintea lui...
