- Fără mine, în cel mai bun caz ai fi ajuns să te ţii de găinării, chiar dacă ai fi reuşit să ieşi viu din închisoare. Corect?
- Da.
- Băiatul acela, Lauder, ştia lucrul acesta. Ştia că prin mine poate ajunge mare. Mai important. De aceea venea la mine. Dar era prea plin de gânduri... prea plin de... Pe neaşteptate, căpătă un aer perplex şi bătrânicios. Apoi făcu un gest nerăbdător din mână şi zâmbetul îi înflori iarăşi pe faţă. Poate că merge prost cu adevărat. Poate că aşa este, dintr-un motiv pe care nici eu nu-l înţeleg... dar bătrânului magician i-au mai rămas câteva numere, Lloyd. Unul sau două. Ascultă-mă. Nu mai avem multă vreme, dacă vrem să punem capăt acestei... crize de încredere. Dacă vrem s-o înăbuşim în faşă, cum s-ar spune. Mâine trebuie să rezolvăm cu Underwood şi Brentner. Acum, ascultă-mă cu cea mai mare atenţie...
Lloyd se duse la culcare de-abia după miezul nopţii şi nu reuşi să adoarmă decât în primele ore ale dimineţii. Discută cu Rat-Man. Discută cu Paul Burlson. Cu Barry Dorgan, care se arătă de acord că ceea ce dorea Omul Întunecat putea - şi probabil trebuia - făcut înainte de lumina zorilor. Lucrările de construcţie începură pe pajiştea din faţa lui MGM Grand seara, pe la ora zece a zilei de 29, când la faţa locului apăru o echipă de lucru de zece oameni cu aparate de sudură, ciocane, bolţuri şi o provizie considerabilă de ţevi lungi, din oţel. Oamenii asamblau ţevile pe două camioane cu platformă dreaptă, în faţa fântânii. Lumina aparatelor de sudură atrase curând o mulţime de curioşi.
- Ia uite, mama-Angie! striga Dinny. Un spectacol cu artificii !
- Da, dar toţi băieţii cuminţi trebuie să fie în pat la ora asta.
Angie Hirschfield îl luă pe băiat din locul acela, cu o teamă secretă în inima ei, simţind că un lucru rău, poate la fel de îngrozitor ca Supergripa, era pe cale să se întâmple.
- Vreau să văd! Vreau să văd scânteile!
Dinny începu să bocească, dar ea îl prinse de mână şi-l trase de acolo repede şi hotărât.
Julie Lawry se apropie de Rat-Man, singurul tip din Las Vegas pe care-l considera prea fioros ca să se culce cu el... decât în caz de forţă majoră, poate. Pielea lui neagră lucea în lumina alb-albăstruie a sudurii. Era înţolit ca un pirat etiopian - pantaloni largi din mătase, o eşarfă roşie şi un şirag de dolari din argint atârnat de gâtul lui descărnat.
- Ce se întâmplă, Ratty? se interesă ea.
- Rat-Man nu ştie, scumpo, dar Rat-Man are o idee. Să ştii că are. S-ar zice că mâine avem o treabă neagră, foarte neagră. N-ai vrea să dăm repede o fugă şi să ne-o tragem, draga mea?
- Poate, răspunse Julie, dar numai dacă-mi spui şi mie de ce se fac pregătirile astea.
- Mâine o să afle tot Vegasul, zise Ratty. Poţi să pui pariu pe ce-ai tu mai dulce. Hai, vino cu Rat-Man, scumpo, şi-o să-ţi arate cele nouă mii de nume ale lui Dumnezeu.
Spre marea dezamăgire a lui Rat-Man, Julie o luase din loc, pe nesimţite.
Până să se ducă Lloyd la culcare, treaba fusese terminată şi mulţimea se risipise. Două cuşti mari fuseseră înălţate pe platforme. Pe laturile din stânga şi din dreapta ale fiecăreia se practicaseră orificii de formă pătrată. În apropiere aşteptau parcate patru maşini, fiecare prevăzută cu câte un cârlig pentru remorcă. De fiecare era prins câte un lanţ greu de oţel. Lanţurile şerpuiau prin iarba din faţa hotelului şi intrau în orificiile pătrate din cuşti.
La capătul fiecărui lanţ era prinsă câte o singură cătuşă de oţel.
În zorii zilei de 30 septembrie, Larry auzi cum se deschide uşa de la capătul blocului de celule. Zgomotul de paşi se apropie repede pe coridor. Larry stătea întins pe pat, cu mâinile sub ceafă, în noaptea aceea nu dormise. În acele ore
(se gândise? se rugase?)
Era unul şi acelaşi lucru. Indiferent ce anume făcuse, vechea rană din el se închisese în sfârşit şi rămăsese împăcat cu sine. Simţise cum cele două fiinţe din el - cea reală şi cea ideală - se uniseră într-o singură făptură vie. Mamei sale i-ar fi plăcut Larry. Şi Ritei Blakemoor. Era un Larry căruia Wayne Stukey n-ar fi trebuit niciodată să-i explice pe ce lume se află. Era un Larry pe care l-ar fi plăcut până şi de mult uitata specialistă în igienă bucală.
Voi muri. Dacă există Dumnezeu - iar acum cred că trebuie să existe - este voinţa Lui. Vom muri şi, ca urmare a morţii noastre, tot coşmarul acesta va cunoaşte un sfârşit.
Bănuia că Glen Bateman murise. Ieri auzise împuşcături dintr-una din celelalte aripi, multe împuşcături. Direcţia corespundea mai degrabă cu aceea în care-l duseseră pe Glen, nu pe Ralph. Ei bine, fusese bătrân, artrita îl chinuise, iar ceea ce le pregătise Flagg pentru dimineaţa aceasta avea să fie cât se poate de neplăcut, fără îndoială.
Paşii ajunseră în dreptul celulei sale.
- Scoală, băi, minunea lumii, se auzi o voce veselă. Rat-Man a venit să te salte, faţă palidă!
Larry se întoarse spre cel care-i vorbea. Un pirat negru şi rânjit, cu o salbă de dolari din argint la gât, stătea la uşa celulei, ţinând în mână o sabie. În spatele lui stătea funcţionarul ăla, cu ochelari pe nas. Burlson, parcă aşa-i chema.
- Ce este? întrebă Larry.
- Dragă domnule, îi explică piratul, este sfârşitul. Sfârşitul sfârşitului.
- Foarte bine, acceptă Larry, ridicându-se.
Burlson începu să-i vorbească repede, iar Larry simţi cât era de înfricoşat.
- Vreau să ştii că n-a fost ideea mea.
- Din câte înţeleg eu, nimic din ceea ce se întâmplă nu este, îl linişti Larry. Cine a fost omorât ieri?
- Bateman, mărturisi Burlson, lăsând privirile în jos. A încercat să fugă.
- A încercat să fugă, murmură Larry.
Începu să râdă. Rat-Man râse cu el, maimuţărindu-l. Râdeau împreună.
Uşa celulei se deschise. Burlson se apropie, cu cătuşele pregătite. Larry nu opuse nici un fel de rezistenţă, ci-i întinse mâinile. Burlson îi prinse brăţările.
- A încercat să fugă, repetă Larry. Într-o bună zi ai să fii şi tu împuşcat pe când vei încerca să fugi, Burlson. Ochii săi se îndreptară asupra piratului. Şi tu, Ratty. Tot aşa, într-o tentativă de fugă.
Începu din nou să râdă, dar de data asta Rat-Man nu se mai distra. Îi aruncă lui Larry o privire ursuză, apoi îşi ridică sabia.
- Lasă sabia jos, tâmpitule, îi porunci Burlson.
Porniră în şir - Burlson, Larry şi Rat-Man încheind plutonul. Când trecură de uşa de la capătul aripii, li se alăturară încă cinci bărbaţi. Unul dintre ei era Ralph, şi el în cătuşe.
- Hei, Larry, i se adresă Ralph întristat. Ai auzit? Ţi-au zis?
