- Noi am fost odată americani! strigă el în cele din urmă. Nişte americani adevăraţi nu se poartă aşa. Eu n-am fost mare lucru la viaţa mea, recunosc, un simplu bucătar, dar ştiu bine că nişte americani adevăraţi nu se poartă aşa, nu se uită în gura unui nebun şi asasin în cizme de cowboy...
Un oftat general de teamă ieşi din piepturile acestor noi locuitori ai Las Vegasului. Larry şi Ralph schimbară între ei priviri mirate.
- Asta este el! insistă Whitney. Transpiraţia îi curgea pe obraji ca nişte lacrimi, izvorâte parcă din părul tăiat scurt, ca peria. Vreţi neapărat să-i vedeţi pe tipii ăştia doi rupţi în două, chiar înaintea voastră? Credeţi că aşa se începe o viaţă nouă? Credeţi că un asemenea lucru poate fi drept? Vă spun eu că o să vă chinuiască visele rele tot restul zilelor voastre!
Mulţimea murmură a încuviinţare.
- Trebuie să punem capăt acestei execuţii, spuse Whitney. Ştiţi? Trebuie să avem răgazul să ne gândim la... la...
- Whitney.
Vocea lui, moale ca mătasea, doar cu puţin mai tare decât o şoaptă, avu darul să reducă la tăcere vocea şovăielnică a bucătarului. Acesta se întoarse spre Flagg; buzele i se mişcau iară să scoată nici un sunet, iar ochii îi rămăseseră ficşi, ca ai unui peşte. Sudoarea i se scurgea acum pe faţă în adevărate torente.
- Whitney, ai fi făcut mai bine să taci. Vocea lui înceată ajungea până la ultimul ascultător. Te-aş fi lăsat să pleci... ce nevoie aveam de tine?
Buzele lui Whitney se mişcau mai departe, muteşte.
- Vino aici, Whitney.
- Nu, şopti el.
Nimeni nu auzi împotrivirea lui, cu excepţia lui Lloyd, Ralph, Larry şi poate Barry Dorgan. Picioarele lui Whitney se mişcară, ca şi cum n-ar fi auzit ce spusese gura. Mocasinii lui negri, rupţi, se mişcară târşâit prin iarbă; se apropia de Omul Întunecat ca o stafie.
Gloata urmărea scena cu ochii holbaţi şi gura căscată.
- Îţi ştiam planurile, spuse Omul Întunecat. Ştiam ce ai de gând să faci chiar înaintea ta. Şi te-aş fi lăsat să pleci de aici pentru un timp, până când aş fi fost din nou gata să te primesc înapoi. Poate peste un an, poate peste zece. Dar acum toate astea ţin de trecutul tău. Crede-mă, Whitney.
Whitney îşi recăpătă glasul pentru ultima oară; cuvintele ţâşniră din el într-un torent sugrumat.
- Tu nu eşti om! Tu eşti un fel de... un fel de diavol!
Flagg îşi întinse mâna stângă, cu arătătorul spre Whitney Horgan, cât pe ce să-i atingă bărbia.
- Da, asta aşa este, mărturisi el, atât de încet, încât nu-l auzi nimeni, în afară de Lloyd şi Larry Underwood. Asta sunt.
O sferă de foc albastru nu mai mare decât mingea de ping-pong cu care Leo se jucă neîncetat se ivi din vârful degetului lui Flagg, cu un uşor pârâit de descărcare electrică.
Un cor de gemete, ca un vânt de toamnă, trecu prin mulţime.
Whitney ţipă - dar nu se clinti. Globul de foc i se lipi de bărbie. Se stârni imediat un miros dezgustător, de carne arsă. Globul îi trecu peste buze, lipindu-i buzele între ele şi împiedicând astfel să iasă urletul de dincolo de ochii lui bulbucaţi. Traversă un obraz, săpând un şanţ negru, perfect şi instantaneu cauterizat.
Îi închise ochii.
Se opri deasupra frunţii lui Whitney, iar Larry îl auzi pe Ralph vorbind, repetând mereu acelaşi lucru, şi Larry îşi uni vocea lui cu a lui Ralph, înălţând împreună litania lor:
- Nu mă voi teme de nici un rău... nu mă voi teme de nici un rău... nu mă voi teme de nici un rău...
Mingea de foc porni din dreptul frunţii lui Whitney spre spate, lăsând în urmă o fâşie cheală, grotescă; acum se simţea miros de păr ars. Whitney se clătină pe picioare pentru o clipă şi apoi se prăbuşi, din fericire cu faţa în jos.
Din pieptul mulţimii ţâşni un sunet prelung şi şuierător: Aaaahhhh. Era sunetul care se auzea pe 4 Iulie, atunci când oamenii erau deosebit de încântaţi de jocul de artificii. Mingea de foc plutea acum în aer, mai mare şi prea luminoasă ca să o mai poţi privi fără să strângi din ochi. La un semn al Omului Întunecat, porni încet spre mulţime. Cei din primul rând - printre care şi Jenny Engstrom, cu faţa albă ca varul - se traseră înapoi.
Flagg provocă mulţimea, cu voce tunătoare:
- Mai este cineva care să nu fie de acord cu sentinţa mea ? Dacă-i aşa, să vorbească acum!
Linişte profundă.
Flagg păru mulţumit:
- Atunci să...
Deodată, capetele începură să se îndrepte într-altă direcţie. Şoapte de mirare, tot mai năvalnice. Flagg părea luat prin surprindere. Câţiva oameni din mulţime începuseră acum să strige în gura mare cuvinte ce nu se puteau înţelege. Mingea de foc se lăsă în jos şi se roti nesigur.
Larry auzi bâzâitul egal al unui motor electric. Şi din nou numele acela uimitor trecu din gură în gură, niciodată limpede, niciodată întreg: Man... Can Man... Trash... Trashy...
Cineva venea prin mulţime, ca un răspuns la sfidarea Omului Întunecat.
Lui Flagg i se strecură groaza în inimă. Groaza aceea pe care ţi-o inspiră necunoscutul şi neaşteptatul. Prevăzuse totul, până şi discursul ad-hoc şi dement al lui Whitney. Prevăzuse totul, doar asta nu. Mulţimea - mulţimea lui - se desfăcea, se trăgea înapoi. Se auzi un ţipăt, înalt, limpede şi cutremurător. Cineva o rupse la fugă. Apoi altcineva. Echilibrul emoţional şi aşa fragil al mulţimii se frânse apoi: cuprinşi de panică, oamenii începură să se risipească în toate direcţiile.
- Rămâneţi pe loc! strigă Flagg cât îl ţineau puterile, însă zadarnic.
Gloata se transformase într-un vânt tare, şi nici măcar Omul Întunecat nu se putea pune în calea vântului. Furia teribilă a neputinţei crescu în el nemăsurat şi, împreună cu teama, alcătui un amestec nou şi extrem de periculos. Iar îi ieşise strâmb. În ultima clipă apăruse ceva care-i răsturnase planul, cum se întâmplase cu bătrânul avocat din Oregon, cu femeia care-şi retezase gâtul în sticlă... şi Nadine... căderea Nadinci...
Oamenii o rupseră la fugă, risipindu-se în cele patru vânturi, ropăind peste pajiştea clin faţa lui MGM Grand, peste stradă, către Strip. Apucaseră să-l vadă pe cel din urmă oaspete, ajuns în sfârşit, ca o imagine sumbră dintr-o povestire plină de orori. Văzuseră, poate, obrazul grosolan fardat al infernalei clipe a Judecăţii de Apoi.
Şi mai văzuseră ce adusese cu el călătorul întors din peregrinările lui.
O dată ce gloata se topi, văzu şi Randall Flagg, ca şi Larry, Ralph şi Lloyd Henreid, care îngheţase, ţinând încă pergamentul sfâşiat în mâini.
