- Mi se pare un loc perfect, spuse Lloyd.

Poke era de aceeaşi părere. Se întoarse şi luă din spate arma calibru.357, verificând dacă era încărcată.

- Eşti gata?

- Ba bine că nu, îi răspunse Lloyd, înşfăcând Schmeisserul.

Traversară parcarea arsă de soare. Poliţia îi identificase pe cei doi încă de acum patru zile; îşi lăsaseră amprentele peste tot în locuinţa lui Gorgeous George şi în magazinul unde-l pocherizaseră pe bătrânul cu dantura sosită prin poştă. Camioneta moşului fusese descoperită la doar câţiva metri de trupurile celor trei persoane care călătoriseră în Continental, iar presupunerea că indivizii care-i omorâseră pe Gorgeous George şi pe proprietarul magazinului îi lichidaseră şi pe cei trei părea mai mult decât logică. Dacă ar fi ascultat radioul maşinii în loc de casetofon, ar fi ştiut că poliţia din Arizona şi New Mexico desfăşura cea mai mare vânătoare de oameni de patruzeci de ani încoace, şi asta numai din pricina a doi pungaşi mărunţi, care n-ar fi priceput în ruptul capului ce făcuseră ei atât de rău ca să stârnească un asemenea tărăboi.

Benzinăria era cu autoservire, prin urmare era musai să-l pună pe vânzător să dea drumul la pompă. Urcară treptele şi intrară în magazin. Până la tejghea, treceai pe lângă trei vitrine cu tot felul de conserve. Un tip în haine de cowboy tocmai plătea pentru un pachet de ţigări şi pentru o jumătate de duzină de trabucuri subţiri. Pe la mijlocul culoarului, o femeie cu trăsături obosite şi păr negru şi neîngrijit nu reuşea să se hotărască între două mărci de sos pentru spaghete. În aer plutea un parfum de lemn dulce stătut, soare, tabac şi vechime. Proprietarul era un bărbat pistruiat, într-o cămaşă cenuşie. Purta pe cap şapca firmei, pe care scria SHELL cu litere roşii pe fond alb. Îşi ridică privirea atunci când se trânti uşa cu plasă şi tresări uşor.

Lloyd îşi fixă patul rabatabil al Schmeisserului în umăr şi trase o serie spre tavan. Cele două becuri care atârnau de sus se sparseră, bubuind ca nişte bombe. Tipul în haine de cowboy dădu să se întoarcă spre ei.

- Dacă rămâneţi liniştiţi, nimeni n-o să aibă de suferit! strigă Lloyd.

Poke îl făcu imediat de ruşine, slobozindu-şi arma spre femeia care cerceta sosurile. Biata de ea zbură cât colo.

- Sfinte Sisoe, Poke! ţipă Lloyd. Nu era căzu' să...

- Am pocherizat-o, bătrâne! urlă Poke. N-o să se mai uite niciodată la Dallas! Hooopa! Hop!

Bărbatul în haine de cowboy îşi continua mişcarea lentă de întoarcere. Îşi ţinea ţigările în mâna stângă. Lumina crudă venind dinspre vitrine şi uşa cu plasă desena steluţe strălucitoare pe lentilele negre ale ochelarilor lui de soare. La brâu avea un pistol calibru 45, pe care şi-l scoase fără grabă, în timp ce Lloyd şi Poke se holbau la femeia moartă. Ochi, trase, iar partea stângă a feţei lui Poke se transformă brusc într-un amestec haotic de sânge, piele şi dinţi.

- M-a împuşcat! urlă Poke, scăpând la pământ Magnumul şi prăvălindu-se înapoi. Mişcările dezordonate ale mâinilor risipiră pe podeaua din lemn pachete de cartofi prăjiţi, pufuleţi şi alune. M-a împuşcat, Lloyd! Păzea! M-a împuşcat! M-a împuşcat!

Lovi uşa de la intrare, o deschise şi căzu cu toată greutatea pe prispa de la intrare, scoţând în cădere uşa dintr-una din balamalele ei îmbătrânite.

Năucit, Lloyd începu să tragă mai mult din reflex decât din spirit de autoapărare. Bubuiturile Schmeisserului umplură întreaga încăpere. Conservele zburau în toate direcţiile. Sticlele se spărgeau, într-o revărsare de ketchup, murături şi măsline. Uşa din sticlă a răcitorului pentru Pepsi se făcu ţăndări. Sticlele de răcoritoare explodau ca nişte porumbei din lut ars, la bâlci. Pe podea se adunau cele mai diverse amestecuri de lichide. Tipul în haine de cowboy - rece, calm şi concentrat - apăsă iarăşi pe trăgaci. Lloyd mai degrabă simţi decât auzi glonţul, care-i vâjâi atât de aproape de scăfârlie, încât mai să-i facă o cărare prin păr. Mătură cu Schmeisserul întreaga încăpere, de la stânga la dreapta.

Bărbatul din spatele tejghelei se lăsă la pământ cu atâta iuţeală, încât ai fi putut crede că sub picioare i se căscase o trapă. Un automat pentru gumă de mestecat se dezintegră, iar pacheţelele roşii, albastre şi verzi se rostogoliră peste tot. Borcanele de pe tejghea se năruiră. Într-unul fuseseră ouă murate, într-altul picioare de porc murate. Magazinul se umplu instantaneu de mirosul iute de oţet.

Trei plumbi plecaţi din Schmeisser străpunseră cămaşa kaki a cowboyului, iar măruntaiele îi ieşiră prin spate, răspândindu-se peste nişte pungi cu cartofi. Omul căzu la pământ, ţinând încă revolverul într-o mână şi pachetul de Lucky Strike în cealaltă.

Căpiat de teamă, Lloyd continuă să tragă. Pistolul mitralieră i se înfierbântase în mâini. O cutie plină cu sticle goale de sifon se clătină, apoi căzu. O fată sumar îmbrăcată, zâmbind dintr-un calendar, încasă un glonţ în coapsa ei diafană, de culoarea piersicii. Un raft de romane ieftine, fără coperte, se răsturnă, desăvârşind harababura. Magazia armei se goli, iar liniştea ce urmă păru de-a dreptul asurzitoare. Mirosul prafului de puşcă atârna greu în aer.

- Isuse Cristoase, mormăi Lloyd.

Îl cercetă precaut pe cowboy, care nu dădea semne că avea să fie primejdios în viitorul apropiat sau îndepărtat.

- M-a împuşcat! behăi Poke, apărând din nou în magazin, nesigur pe picioare. Împinse cu atâta forţă uşa cu plasă ce-i stătea în cale, încât cedă şi cealaltă balama şi se prăbuşi. M-a împuşcat, Lloyd, păzea!

- I-am făcut de petrecanie, Poke, îl consolă Lloyd, dar Poke nu păru să-l audă.

Arăta infernal. Ochiul drept îi strălucea ca un safir rău prevestitor. Cel stâng nu mai exista. Obrazul stâng îi dispăruse; când vorbea, pe partea aceea i se vedea osul fălcii în mişcare. Nici dinţi nu prea mai avea. Cămaşa îi era îmbibată de sânge. Ce să mai, Poke ajunsese într-un hal fără de hal.

- Porcul ăsta ordinar m-a nenorocit! ţipă Poke. Se aplecă şi culese de pe jos Magnumul .375. Te-nvăţ eu minte să mă mai împuşti, porc nenorocit!

Se apropie de cowboy, hotărât să se răzbune crunt. Puse un picior peste fesele bărbatului prăbuşit, în postura unui vânător care se pozează împreună cu ursul ce-i va împodobi curând peretele biroului, pregătindu-se să-i descarce pistolul în cap. Lloyd rămăsese privindu-l cu gura deschisă şi cu pistolul mitralieră bălăbănindu-i-se în mână, străduindu-se să priceapă cum de se întâmplase tot dezastrul.

În aceeaşi secundă, proprietarul îşi făcu apariţia brusc din spatele tejghelei, ca şi cum ar fi avut un arc montat în fund; ţinea în mâini o puşcă de vânătoare cu două ţevi, iar pe figură i se citea curajul disperării.

- Ha? mai apucă Poke să exclame, ridicându-şi fruntea la timp ca să încaseze loviturile ambelor ţevi. Se scurse la pământ, cu faţa şi mai boţită decât înainte, deşi lucrul acesta nu-l mai interesa câtuşi de puţin.

Lloyd hotărî că sosise timpul să-şi ia tălpăşiţa. Să-i ia naiba de bani. Bani găseşti pe toate drumurile. Era vremea să ia din nou oarece avans faţă de urmăritori. Se învârti în loc şi ieşi din scenă cu paşi mari şi grăbiţi, aproape fără să mai atingă podeaua.

Când ajunsese pe la jumătatea treptelor, o maşină de la Arizona State Police tocmai poposea în parcare. Un poliţist coborî de pe scaunul pasagerului, scoţându-şi pistolul din teacă.

- Rămâi pe loc! Ce se-ntâmplă înăuntru?

- Trei morţi! strigă Lloyd. Mare nenorocire! Individul a fugit pe uşa din spate! Eu unul o şterg de aici!

Se apropie fugind de Continental, ba chiar se şi sui la volan şi tocmai era pe cale să-şi aducă aminte de cheile rămase în buzunarul lui Poke, când poliţistul urlă la el:

- Stai! Stai că trag!

Lloyd rămase pe loc. După ce văzuse cu ochii lui păţania lui Poke, nu-i trebui prea mult să aleagă calea pe care s-o urmeze.

- Sfinte Sisoe, mormăi el jalnic.

Un al doilea poliţist îi puse un revolver imens la tâmplă, în vreme ce primul îi punea cătuşele.

- Treci în maşină, îngeraşule.

Bărbatul cu şapcă SHELL ieşise în pridvor, cu puşca în mână.

- L-a împuşcat pe Bill Markson! ţipă el cu o voce curioasă, foarte ascuţită. Ălălalt a omorât-o pă doamna Storm! Iadul pă pământ! Eu l-am lichidat p-ălălalt! E ţapăn ca scândura! V-aş ruga să va daţi puţin într-o parte, băieţi, ca să-i fac şi ăstuia de petrecanie!

- Stai calm, bunicule, îl sfătui unul dintre poliţişti. Distracţia s-a terminat.

- Îl dobor pă loc! ţipă moşul. Îl bag sub pământ!

Apoi se aplecă înainte, ca un majordom englez care face o plecăciune, şi începu să dea la boboci.

- Am să vă rog să mă scăpaţi de individul ăla, da? îi rugă Lloyd. Cred că e nebun.

- Am un mesaj pentru tine, îngeraş, îi zise poliţistul care se legase primul de el.

Ţeava revolverului acestuia descrise un arc generos, sclipi în soare, apoi se abătu asupra capului lui Lloyd Henreid, care nu se mai trezi decât la spitalul închisorii din Apache County, după căderea serii.

CAPITOLUL 17

STARKEY RĂMĂSESE înaintea monitorului numărul 2, urmărindu-l cu atenţie pe tehnicianul categoria a doua Frank D. Bruce. Ultima oară când îl văzuse, Bruce zăcea prăbuşit, cu faţa într-un bol de supă Chunky Sirloin. Între timp nu survenise nici o schimbare, cu excepţia faptului că i se confirmase identificarea. Situaţia era normală, adică într-un hal fără de hal.

Gânditor, cu mâinile împreunate la spate, ca un general care-şi trece în revistă trupele - aşa cum făcea generalul Black Jack Pershing, idolul copilăriei lui -, Starkey se deplasă până în dreptul monitorului 4, unde situaţia se îmbunătăţise. Doctorul Emmanuel Ezwick stătea în continuare inert, întins pe podea, în schimb centrifuga se oprise. Ieri seara, la ora 19.40, aparatul începuse să emită fuioare subţiri de fum. La 19.55, microfoanele din laboratorul lui Ezwick transmiseseră un zgomot ritmat, vâj-vâj-vâj, care coborî treptat la tonuri mai grave, mai pline şi mai satisfăcătoare, cron-cron-cron. La ora 21.07 centrifuga scosese cel din urmă geamăt mecanic, apoi palele se rotiseră tot mai încet, înainte de a se opri definitiv. Nu cumva Newton era cel care afirmase că undeva, dincolo de cea mai îndepărtată stea, s-ar putea să existe un corp în nemişcare absolută? Newton avusese dreptate din toate punctele de vedere, cu excepţia distanţei, se gândi Starkey. Nu trebuia să te duci chiar atât de departe. Project Blue se afla în stare de încremenire absolută. Starkey era foarte bucuros. Centrifuga constituise ultima iluzie a vieţii, iar el chiar îl pusese pe Steffens (acesta se uitase la el de parcă ar fi înnebunit, fapt pe care, da, Starkey nici nu-l scotea neapărat din calcul) să-i pună computerului următoarea problemă: cât se estima că avea să mai funcţioneze centrifuga? Răspunsul, obţinut în exact 6,6 secunde, fusese următorul: +/-3 ANI DAR O DEFECŢIUNE POATE SĂ APARĂ ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. DOAR 0,009% REPREZINTĂ ZONE DE POSIBILE DEREGLĂRI, DIN CARE LAGĂRELE 38%, MOTORUL PRINCIPAL 16%, TOATE CELELALTE 54%. Un computer foarte deştept. Starkey îi sugerase lui Steffens să-l întrebe din nou, după arderea centrifugei lui Ezwick. Computerul intrase în legătură cu banca de date a sistemelor mecanice şi confirmase că, într-adevăr, lagărele centrifugei se arseseră.

Nu trebuie să uit, îi trecu lui Starkey prin minte în momentul în care telefonul începuse să facă apeluri urgente în spatele lui. Zgomotul pe care-l fac lagărele înainte de a ceda definitiv este cron-cron-cron.

Se duse la aparat şi apăsă pe butonul prin care se stabilea legătura.