- Ei, care-i părerea ta, ce trebuie să facem?
- Părerea mea este că trebuie să-l pocherizăm, bătrâne, îi răspunsese Poke cu regret în glas. Este singurul lucru pe care-l putem face.
- Nu mi se pare aşa de uşor, după ce ne-a vândut pontul ăsta.
- Lumea asta e rea, prietene.
- Mda, oftă Lloyd, şi se apropiaseră amândoi de George.
- Mff, gemuse acesta, scuturându-şi capul cu disperare. Mmmmmnh! Mmmmf!
- Înţeleg foarte bine, îl alinase Poke. Ghinion, este? Îmi pare rău, George, nu mă ţin de fiţe. N-am nimic cu tine personal. Aş vrea să nu uiţi chestia asta. Prinde-l de cap, Lloyd.
Ceea ce nu era deloc uşor de făcut. Gorgeous George mişca din cap haotic, cu multă repeziciune, izbindu-şi ţeasta de pereţii camerei sale, acoperiţi cu gresie. Nu părea să fie conştient de ceea ce face.
- Pune mâna pe el, poruncise Poke netulburat, rupând încă o bucată de bandă adezivă de pe rolă.
Într-un târziu, Lloyd reuşise să-l apuce de păr şi să-l ţină atât cât i-a trebuit lui Poke să lipească cea de a doua fâşie de bandă peste nasul lui George, luându-i astfel ultima posibilitate de a respira. George păruse pur şi simplu că a înnebunit. Se rostogolise din colţul încăperii, unde se aflase până atunci, căzuse pe burtă şi apoi rămăsese acolo, executând un soi de amor macabru cu podeaua şi scoţând sunete înfundate, a căror intenţie era să fie ţipete, din câte-şi închipuia Lloyd. Bietul om. Trecuseră aproape patru minute până ce George se linişti definitiv. Se îmbăţoşase, se zbătuse şi izbise în toate părţile. Obrajii i se făcuseră la fel de roşii ca o reclamă de Coca-Cola. Ultimul lui gest fusese acela de a-şi ridica ambele picioare la câţiva centimetri, ele revenind apoi cu zgomot la podea. Chestia asta îi adusese aminte lui Lloyd de un lucru văzut într-un desen animat cu Bugs Bunny şi chicotise, simţindu-se puţin înveselit. Până în acel moment, priveliştea nu fusese deloc veselă.
Poke se lăsase pe vine şi-i luase pulsul lui George.
- Ei? se interesă Lloyd.
- În afară de ceas, nu mai bate nimic, bătrâne, îi răspunse Poke. Că tot veni vorba... Ridică braţul cărnos al lui George şi-i privi încheietura. Ia te uită, doar un Timex. Şi eu, care speram să fie vreun Casio sau ceva de felul ăsta.
Lăsă braţul lui George să cadă la pământ.
Cheile maşinii acestuia se aflau într-unul din buzunarele din faţă ale pantalonilor. Iar într-un dulap, sus, descoperiseră un borcan ce conţinuse unt de cocos marca Skippy, plin pe jumătate cu monede de zece cenţi, pe care le luaseră cu ei. În total, douăzeci de dolari şi şaizeci de cenţi, în bănuţi de zece cenţi.
Maşina lui George era un Mustang vechi şi astmatic cu patru cilindri, cu amortizoarele în ultimul hal şi anvelopele la fel de chele ca Telly Savalas. Au plecat din Texas pe US 93 către sud-est, intrând în Arizona. Până la amiaza zilei următoare, adică alaltăieri, ocoliseră Phoenix, pe drumuri lăturalnice. Ieri dimineaţă, cam pe la 9, se opriseră la un magazin prăfuit aflat cu trei kilometri dincolo de Sheldon, pe Arizona Highway 75. Au întors magazinul cu fundul în sus şi l-au pocherizat pe proprietar, un domn mai în vârstă, cu dinţi falşi, de felul celor care sunt comandaţi şi primiţi prin poştă. S-au ales cu şaizeci şi trei de dolari şi cu furgoneta moşului.
În dimineaţa respectivă, furgoneta făcuse pană la două roţi. Două anvelope în acelaşi timp şi - deşi au stat aproape o jumătate de oră să caute prin jur ţinte sau cuie, trăgând cu schimbul dintr-o uriaşă ţigară cu marijuana - n-au descoperit nimic suspect pe suprafaţa şoselei. În cele din urmă, Poke declarase că a fost probabil o coincidenţă. Lloyd îi răspunsese că, pe Dumnezeul lui, auzise el chestii şi mai ciudate. Apoi îşi făcuse apariţia Continentalul cel alb, ca un răspuns la rugăciunile lor. Ceva mai devreme, trecuseră graniţa dintre Arizona şi New Mexico, fără ca vreunul dintre ei să fie conştienţi de asta, cu alte cuvinte, de cazul lor avea să se ocupe de acum FBI-ul.
Şoferul Lincolnului trăsese la marginea drumului, scosese capul pe geam şi se interesase:
- Aveţi nevoie de ajutor?
- Păi te cred, îi răspunsese Poke.
Fără să stea pe gânduri, îl pocherizase imediat pe fraier. Îl împuşcase drept între ochi cu Magnumul. Bietul de el, probabil n-a mai apucat să-şi dea seama nici măcar ce l-a lovit.
- De ce nu întorci aici? spuse Lloyd, arătând spre intersecţia de care se apropiau.
Se afla în acea stare de beatitudine provocată de drog.
- Să ştii c-ai dreptate, îi răspunse Poke vesel.
Luă piciorul de pe acceleraţie, iar viteza maşinii scăzu de la o sută douăzeci la nouăzeci de kilometri pe oră. Smuci apoi volanul spre stânga, roţile din dreapta se ridicară puţin deasupra asfaltului în viraj, apoi înaintea lor se desfăşură o nouă şosea. US 78, care ducea spre vest. Iată-i reîntorşi astfel în Arizona, neavând habar că ieşiseră de pe teritoriul acelui stat sau că erau făptaşii a ceea ce ziarele numeau CHERMEZĂ UCIGAŞĂ ÎN TREI STATE.
Cam după o oră, pe dreapta lor apăru un indicator: BURRACK 9.
- Burlap? întrebă Lloyd ca prin ceaţă.
- Burrack, îl lămuri Poke şi începu să tragă de volan încolo şi încoace, încât maşina descria cele mai ciudate şi graţioase mişcări pe suprafaţa drumului. Hooopa! Hop!
- Nu vrei să facem un popas? Mi-e foame, omule.
- Tot timpul ţi-e foame.
- Du-te-n mă-ta. Când o iau la bord, mă apucă hămeseala.
- Poate-ţi dau eu acum să-mi rozi ceva, ce părere ai? Hooopa! Hop!
- Vorbesc serios, Poke. Hai să ne oprim.
- Okay. Trebuie să punem mâna şi pe nişte bani gheaţă. Deocamdată, consider c-am reuşit să ne pierdem suficient urma. Punem mâna pe nişte marafeţi, pe urmă o tăiem spre nord. Mi s-a urât de deşertul ăsta căcăcios.
- Okay, se arătă Lloyd de acord.
Nu-şi dădea prea bine seama dacă din cauza efectului drogului, însă îl cuprinse un acces neaşteptat de paranoia, chiar mai violent decât cel de la nodul rutier. Poke avea dreptate. Cel mai bine era să se oprească lângă localitatea asta, Burrack, şi să mai dea o lovitură, cum fusese cea de la Sheldon. Puneau mâna pe nişte bani şi pe câteva hărţi de la benzinărie, schimbau Continentalul cu o maşină care să nu bată în halul ăsta la ochi, apoi îşi croiau drum spre nord-est pe drumuri secundare. Să scape naibii odată din Arizona.
- Ştii care-i adevărul, omule? zise Poke. Nu ştiu de ce, dar mă încearcă o nelinişte, parc-aş fi o pisică din cele cu coada lungă într-o cameră plină cu balansoare.
- Păi să ştii că te-nţeleg foarte bine, îi răspunse Lloyd grav, apoi situaţia li se păru amândurora nemaipomenit de caraghioasă şi izbucniră în râs.
Burrack se dovedi o aşezare ce se întindea cât vedeai cu ochii de o parte şi alta a drumului. O străbătură cu viteza fulgerului, iar la ieşire descoperiră o combinaţie de cafenea, magazin şi benzinărie.
În parcarea neasfaltată se aflau o camionetă Ford şi un Oldsmobil prăfuit, de care era agăţată o remorcă pentru animale. Poke pătrunse şi el în parcare, urmărit cu privirea de calul din remorcă.
