Nu-i de mirare că divorţase de mine.
Am şezut în bucătărie şi am aşteptat. Secundarul ceasului de deasupra aragazului parcurse încet tot cadranul, apoi o luă de la capăt. Apa care ieşea din robinetul rupt se transformase într-un pârâiaş anemic. Apoi, foarte încet, am auzit-o pe Ilse strigând:
– M-am întors... îl am... eu...
Apoi strigă. Nu-mi dădeam seama dacă e un strigăt de surpriză, durere sau amândouă laolaltă.
– Ilse! am urlat. Ilse!
Wireman se ridică iute în picioare, lovindu-se cu şoldul de marginea chiuvetei. Ridică palmele desfăcute spre mine. Eu am clătinat din cap - Nu ştiu. Acum simţeam cum îmi curge transpiraţia pe obraji, deşi nu era foarte cald în bucătărie.
Mă întrebam ce să fac mai departe - pe cine să sun - când Ilse reveni la aparat. Părea epuizată. Părea de asemenea ea însăşi. În sfârşit, ea însăşi.
– Dumnezeule mare şi mic, zise ea.
– Ce s-a întâmplat? Trebui să mă înfrânez ca să nu strig.
Illy, ce s-a întâmplat?
– Gata cu el. A luat foc şi a ars. M-am uitat pe gemuleţ. S-a făcut scrum. Trebuie să-mi pun un plasture pe dosul palmei, tati. Ai avut dreptate. Era ceva foarte, foarte aiurea cu el.
Râse nesigură. Blestemăţia naibii n-a vrut să intre în cuptor.
L-am împăturit şi... Din nou râsul acela nesigur. Aş spune că-i o tăietură de hârtie, dar nu arată ca o tăietură de hârtie şi nici nu-mi dă senzaţia asta. Îmi dă senzaţia unei muşcături. Cred că m-a muşcat.
VIII
Important pentru mine era că ea e bine. Important pentru ea era că eu sunt bine. Eram amândoi bine. Sau aşa credea nechibzuitul artist. I-am spus c-o voi suna mâine.
– Illy? Încă un lucru.
– Da, tată.
Părea perfect trează şi din nou stăpână pe sine.
– Du-te la aragaz. Ai bec în cuptor?
– Da.
– Aprinde-l. Spune-mi ce vezi.
– Trebuie să aştepţi, atunci; telefonul fără fir e în dormitor.
Urmă o altă pauză, mai scurtă. Apoi reveni la aparat şi spuse:
– Scrum.
– Bun, am zis.
– Tati, dar celelalte lucrări ale tale? Şi alea sunt ca desenul ăsta?
– Mă ocup eu de ele, scumpa mea. E o poveste pentru altă
azi.
– Bine. Mulţumesc, tati. Rămâi eroul meu. Te iubesc.
– Şi eu te iubesc.
Atunci am vorbit ultima dată, şi niciunul dintre noi nu ştia asta. Nu ştim niciodată, aşa-i? Măcar am încheiat
împărtăşindu-ne iubirea. Îmi rămâne asta. Nu-i mare lucru, dar e ceva. Alţii n-au nici atât. Îmi spun asta în lungile nopţi când nu-mi vine somnul.
Alţii n-au nici atât.
IX
M-am trântit pe scaun în faţa lui Wireman şi mi-am proptit capul în mână.
– Transpir ca un porc.
– Poate că la asta te-a ajutat şi faptul că ai rupt robinetul domnişoarei Eastlake.
– Îmi pare r...
– Dacă o mai spui o dată te plesnesc, zise el. Te-ai descurcat bine. Nu li se întâmplă tuturor să salveze viaţa propriei lor fiice. Crede-mă când îţi spun că te invidiez. Vrei o bere?
– Aş vomita-o pe masă. Ai lapte? Se uită în frigider.
