însă o figurină din porţelan n-ar fi încăput nici în ruptul capului pe gura unui flacon din acela.
– Deci, care e planul de rezervă? întrebă Wireman.
Rezervorul tractorului ăluia bătrân? O fi bun?
Ideea de a încerca s-o înecăm pe Perse în rezervorul unui tractor vechi îmi dădu fiori prin tot corpul. Probabil că nu mai era decât o sită ruginită.
– Nu. Nu cred că ar funcţiona.
Trebuie să fi auzit ceva aproape de panică în vocea mea, pentru că mă prinse de braţ.
– Nu te ambala. Găsim noi o soluţie.
– Sigur, dar care?
– O s-o ducem înapoi la Heron's Roost, atâta tot. Trebuie să fie ceva acolo.
Dar cu ochiul minţii continuam să văd efectele furtunilor asupra conacului care dominase odată capătul acesta al Duma Key, transformându-l doar într-o faţadă. Apoi m-am întrebat câte recipiente vom găsi acolo, mai ales că nu mai erau decât aproximativ patruzeci de minute până la venirea întunericului şi până când Perse avea să trimită pe uscat o armată care să pună capăt maşinaţiunilor noastre.
Doamne, să uităm noi de un lucru atât de elementar cum este un recipient cu închidere ermetică!
– Futu-i! am făcut. Am lovit cu piciorul un morman de cioburi şi le-am proiectat prin aer. Futu-i!
– Uşurel, vato. Asta n-o să te ajute.
Nu, aşa era. Şi ei i-ar conveni să mă vadă furios, nu?
Bătrânul Edgar furiosul ar fi fost uşor de manipulat. Am încercat să mă stăpânesc, dar mantra cu o să reuşesc nu funcţiona. Totuşi, altceva nu aveam. Şi ce faci atunci când nu poţi folosi furia ca refugiu? Recunoşti adevărul.
– Bine, am spus. Dar n-am nici cea mai vagă idee ce să
facem.
– Relaxează-te, Edgar, spuse Jack, zâmbind. Partea asta o să iasă bine.
– De ce? Cum adică?
– Ai încredere în mine, spuse el.
V
În vreme ce stăteam şi ne uitam la Charley, Gnomul de Grădină, într-o lumină care căpăta acum o nuanţă categoric purpurie, îmi trecu prin gând un cuplet fără sens dintr-un vechi blues al lui Dave Van Ronk: Mama a cumpărat o găină, că este raţă a presupus; Şi pe masă a pus-o, cu picioarele-n sus. Charley nu era nici găină, nici raţă, dar picioarele lui, care intrau nu în încălţări, ci într-un postament din fier negru, erau într-adevăr în sus. Capul, pe de altă parte, lipsea. Era înfipt într-un dreptunghi de scânduri vechi, acoperite de muşchi şi lujeri.
– Ce-i aia, muchacho? întrebă Wireman. Ai idee?
– Sunt mai mult ca sigur că e un rezervor de apă, am spus.
Sper doar să nu fie o fosă septică.
Wireman clătină din cap.
– Nu le-ar fi pus într-o hazna oricât de grav i-ar fi fost afectată sănătatea mintală. Nici într-un milion de ani.
Jack se uită de la Wireman la mine cu o expresie de groază pe chipul lui tânăr.
– Adriana e acolo jos? Şi bona?
– Da, am spus. Credeam că ai înţeles asta. Dar cel mai important lucru e că acolo jos se află Perse. Iar motivul pentru care cred că este un rezervor de apă e...
– Elizabeth ar fi insistat ca stricata aia să fie îngropată
într-un mormânt de apă, spuse Wireman pe un ton sumbru.
Un mormânt de apă dulce.
VI
Charley era greu şi scândurile care acopereau gaura din iarba înaltă erau mai putrede decât treptele scării. Şi sigur că era aşa; spre deosebire de scară, capacul de lemn fusese expus direct la toate capriciile vremii. Am operat cu grijă în pofida umbrelor tot mai dese, neştiind cât de adânc era rezervorul. În cele din urmă, am reuşit să împing gnomul acela antipatic destul de mult într-o parte, încât Wireman şi Jack să-l poată apuca de picioarele albastre, puţin strâmbe. Pentru a face asta, am călcat pe capacul de lemn putred; cineva trebuia s-o facă, iar eu eram cel mai uşor. Capacul se curbă sub greutatea mea, scoase un geamăt prelung, rău prevestitor, şi o exalare de aer acru.
– Dă-te jos de pe el, Edgar! strigă Wireman şi, în acelaşi timp, Jack urlă:
Apucă-l, mama naibii, o să cadă-năuntru!
Tocmai când coboram de pe capacul fragil, îl prinseră pe Charley: Wireman de după genunchii îndoiţi şi Jack de după
mijloc. Un moment am crezut că oricum va cădea, trăgându-i pe amândoi cu el. Atunci, prietenii mei scoaseră
la unison un strigăt de efort şi căzură pe spate cu gnomul de grădină peste ei. Faţa lui rânjită şi pălăria roşie fojgăiau de gândaci uriaşi. Câţiva se împrăştiară peste faţa crispată
