📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

Cele trebuincioase spălatului şi pieptănatului erau în sertarul lavaboului. Cizmele mele marinăreşti, pălăria de pînză impermea­bilă şi mantaua unsă cu ulei erau agăţate pe cuiere, sub o perdea.

Tot ce-mi era trebuincios pentru scris era aşezat pe birou. În faţa biroului, un fotoliu învîrtitor, învelit în piele şi temeinic înşu­rubat în sol îmi întindea braţele.

Pijamaua şi halatul erau aşezate pe pat, la picioarele căruia mă aşteptau papucii, la locul lor obişnuit.

Aici, în partea dindărăt a corăbiei, totul era potrivit celor mai gingaşe cerinţe omeneşti.

Acolo sus, pe punte şi în partea din faţă a corabiei, mişuna droj­dia aceea de creaturi de coşmar, omeneşti prin presupunere, sau mai exact strîmbăturile umanităţii, cărora le era încredinţată mînuirea materialului acestei frumoase corăbii, odată cu siguranţa sa şi a mea chiar.

Iată ce era nemaipomenit şi mai presus de orice închipuire! În pofida sincerei mele admiraţii pentru Mr. Pike şi Mr. Mellaire, mă simţeam înfiorat.

În timp ce mă aşezam în minunatul fotoliu, care părea că mă îmbie cu coada ochiului şi mă răsturnai desfătat în el, după ce sco­sesem dintre cărţi un volum al lui George Moore⁹, mă simţii stăpînit de presimţirea nedesluşită că această călătorie se putea sfîrşi printr-o mare nenorocire.

Dar fotoliul care mă găzduia era atît de priicios şi de atrăgător, iar cabina era atît de încăpătoare şi de plăcută, sau mai curînd fru­moasa odaie în care mă lăfăiam într-o fericire desăvîrşită şi liniş­tită, încît gonii imediat din minte aceste gînduri negre.

Niciodată, pe nici un transatlantic, nu avusesem şi nu mă bucu­rasem de atîtea înlesniri şi plăceri şi mă gîndii la toate cărţile ne­citite pînă acum şi cu care aveam să mă desfăt în cursul atîtor săptămîni şi luni.

Totuşi, întrebai pe Wada dacă a văzut tot echipajul, sau parte din el şi ce credea.

—      Nu, îmi răspunse, eu nemişcat de aici. Dar bucătar-şef spus mine niciodată nu mers pe mare cu aşa oameni. Toţi nebuni, toţi stricaţi, toţi nu-marinari. Multe necazuri aşteptăm cu ei. Răbdare şi vedem.

„Nu prost de tot chinezul. Este cincizeci ani şi mult lucrat pe mare. Pe urmă, făcut economii, făcut negustorie mare San-Francisco. Dar avut necaz multe poliţia. Contrabandă de opiu. Asta tare rău”.

„Avut noroc şi găsit avocat bun scăpat închisoare. Dar avocat muncit foarte mult şi luat chinez tot. Casă, bani, tot.”

„Atunci, început iar meseria veche. Aici, „Elseneura” bine plă­tit la el. Şaizeci dolari pe lună. Dar tot nu mulţumit. Echipaj tare păcătos. Ţicniţi, pungaşi. Asta, foarte periculos!”

Cerînd puţin după aceea lui Wada să deschidă ferestruica mo­bilă pentru a aerisi încăperea, auzii de-a lungul cherestelei corăbiei fîşîitul valurilor pe care le spintecam.

Înţelesei că „Bretania” pornise la drum şi ne luase cu sine spre largul mării.

O      clipă mă gîndii, pentru ultima dată, că aveam încă vreme să renunţ la călătorie şi să mă înapoiez la Baltimore cu remorcherul cel mare, ce urma să se întoarcă. Dar din cămară venea un zgomot uşor de porţelan, pe care-l auzii prin uşa mea întredeschisă. Bucătarul-şef pregătea masa de seară, o masă care, fără îndoială; nu putea să fie decît delicioasă.

Aşa că... aşa că... mă lăsai în voia soartei.

CAPITOLUL VI

Convorbiri în timpul mesei

Mîncărurile au fost atît de gustoase, încît mi-au depăşit aştep­tările. Nu ştiu de unde venea bucătarul, dar era un om iscusit.

Ne servea Miss West, într-o colaborare atît de desăvîrşită cu chelnerul, încît s-ar fi spus că acesta era un vechi servitor al casei, deprins cu toate obiceiurile şi cerinţele.

Căpitanul West şi fiică-sa, Mr. Pike şi eu însumi, alcătuirăm la masă quartetul, care de aici înainte avea să se reunească în fiecare zi, în tot cursul călătoriei.

În vederea cinei, secundul, aşezat în faţa mea, îmbrăcase în mod special un veston negru, care făcea cute la subţiori, se umfla şi era gata să plesnească pe spatele lui larg şi vînjos şi se încovoia anevoie pe umerii lui aduşi.

Mr. Pike mînca fără să scoată un cuvînt, spre marea mea ui­mire. Fiindcă nu-mi venea să cred că nu se pricepea, sau nu avea ce să vorbească.

Mai întîi, mă gîndii că se simţea stingherit de prezenţa domni­şoarei West. Dar nu trecu mult şi înţelesei că însuşi căpitanul West statornicise această orînduială.

Oricît de mult se deosebeau moraliceşte Mr. Pike şi Mr. Mellaire de oamenii din echipaj, căpitanul West socotea că trebuie să-şi ţină locotenenţii cam la aceeaşi distanţă. Nu vorbea cu ei niciodată, decît în privinţa lucrurilor care ţineau cu adevărat de meserie.

În schimb se purta minunat cu mine. Eram călătorul lui, un mu­safir aproape şi boieria lui înnăscută îl făcea să mă considere ca pe un egal al său.

Miss West avea pentru mine aceeaşi consideraţie. Iar în ceea ce priveşte pe Mr. Pike, băgai de seamă că tînăra era mai puţin se­veră cu el, decît tatăl ei.

I      se întîmpla uneori să vorbească secundului despre felurite chestiuni şi, de fiecare dată cînd i se spunea ceva, Mr. Pike se mul­ţumea să răspundă doar atît:

—      Da, Miss. Nu, Miss.

De altfel, mînca foarte îngrijit şi din cînd în cînd mă privea peste masă cu ochii lui cenuşii, ascunşi sub sprîncenele-i stufoase.

La rîndu-mi, îl cercetam cu de-amănuntul şi, în ciuda trecutului său întunecat de conducător şi sfărîmător de oameni, nu mă puteam stăpîni de a nu-i nutri o adevărată simpatie.

Dădea impresia limpede a unui bărbat cumsecade şi sincer. Şi rîdea cu atîta poftă, cu un accent atît de cald şi copilăresc, auzind cele cîteva glume pe care mă străduiam să le istorisesc, pentru a înveseli puţin atmosfera! Nu, desigur, cu un asemenea rîs omul acesta, adesea brutal din cauza meseriei, nu era rău!

Şi mi se păru că mi-ar fi fost greu să dau un certificat ase­mănător conştiinţei lui Mr. Mellaire care, în vreme ce noi prînzeam, era de veghe pe punte.

Într-un cuvînt, mie şi domnişoarei West ne revenea oarecum îndatorirea de a deschide şi întreţine convorbirile.

La Miss West, pe care, de asemenea, o cercetai pe ascuns, mă izbea cu deosebire un lucru. Era nepotrivirea între obrazul ei oval şi gingaş şi restul corpului ei, care trăda o sănătate desăvîrşită. La această tînără, vigoarea sănătoasă şi însufleţită a membrelor ei, ca şi rotunjimea lor plină şi cărnoasă, se uneau cu subţirimea unei sălcii.

Pielea era delicată şi străvezie. Gîtul avea avîntul unei columne plăpînde, bine aşezată pe temelia ei. Mîinile, fără a fi peste măsură de mioi, erau aşa cum se potriveau unei femei de statura ei, lungi şi subţiri şi foarte îngrijite, Braţele-i erau puternice şi muşchiuloase, dar numai cît trebuia.

Nasul, uşor încovoiat al căpitanului West, vădea putere de stăpînire şi voinţă.

Şi nu mă îndoii de fel că şi tatăl şi fiica, aşa cum aveam să aflu mai sigur mai tîrziu, erau, fiecare în genul său, nişte ciudate şi minunate fructe ale mării, ca să spun aşa.