Mîncărurile au fost atît de gustoase, încît mi-au depăşit aştep­tările. Nu ştiu de unde venea bucătarul, dar era un om iscusit.

Ne servea Miss West, într-o colaborare atît de desăvîrşită cu chelnerul, încît s-ar fi spus că acesta era un vechi servitor al casei, deprins cu toate obiceiurile şi cerinţele.

Căpitanul West şi fiică-sa, Mr. Pike şi eu însumi, alcătuirăm la masă quartetul, care de aici înainte avea să se reunească în fiecare zi, în tot cursul călătoriei.

În vederea cinei, secundul, aşezat în faţa mea, îmbrăcase în mod special un veston negru, care făcea cute la subţiori, se umfla şi era gata să plesnească pe spatele lui larg şi vînjos şi se încovoia anevoie pe umerii lui aduşi.

Mr. Pike mînca fără să scoată un cuvînt, spre marea mea ui­mire. Fiindcă nu-mi venea să cred că nu se pricepea, sau nu avea ce să vorbească.

Mai întîi, mă gîndii că se simţea stingherit de prezenţa domni­şoarei West. Dar nu trecu mult şi înţelesei că însuşi căpitanul West statornicise această orînduială.

Oricît de mult se deosebeau moraliceşte Mr. Pike şi Mr. Mellaire de oamenii din echipaj, căpitanul West socotea că trebuie să-şi ţină locotenenţii cam la aceeaşi distanţă. Nu vorbea cu ei niciodată, decît în privinţa lucrurilor care ţineau cu adevărat de meserie.

În schimb se purta minunat cu mine. Eram călătorul lui, un mu­safir aproape şi boieria lui înnăscută îl făcea să mă considere ca pe un egal al său.

Miss West avea pentru mine aceeaşi consideraţie. Iar în ceea ce priveşte pe Mr. Pike, băgai de seamă că tînăra era mai puţin se­veră cu el, decît tatăl ei.

I      se întîmpla uneori să vorbească secundului despre felurite chestiuni şi, de fiecare dată cînd i se spunea ceva, Mr. Pike se mul­ţumea să răspundă doar atît:

—      Da, Miss. Nu, Miss.

De altfel, mînca foarte îngrijit şi din cînd în cînd mă privea peste masă cu ochii lui cenuşii, ascunşi sub sprîncenele-i stufoase.

La rîndu-mi, îl cercetam cu de-amănuntul şi, în ciuda trecutului său întunecat de conducător şi sfărîmător de oameni, nu mă puteam stăpîni de a nu-i nutri o adevărată simpatie.

Dădea impresia limpede a unui bărbat cumsecade şi sincer. Şi rîdea cu atîta poftă, cu un accent atît de cald şi copilăresc, auzind cele cîteva glume pe care mă străduiam să le istorisesc, pentru a înveseli puţin atmosfera! Nu, desigur, cu un asemenea rîs omul acesta, adesea brutal din cauza meseriei, nu era rău!

Şi mi se păru că mi-ar fi fost greu să dau un certificat ase­mănător conştiinţei lui Mr. Mellaire care, în vreme ce noi prînzeam, era de veghe pe punte.

Într-un cuvînt, mie şi domnişoarei West ne revenea oarecum îndatorirea de a deschide şi întreţine convorbirile.

La Miss West, pe care, de asemenea, o cercetai pe ascuns, mă izbea cu deosebire un lucru. Era nepotrivirea între obrazul ei oval şi gingaş şi restul corpului ei, care trăda o sănătate desăvîrşită. La această tînără, vigoarea sănătoasă şi însufleţită a membrelor ei, ca şi rotunjimea lor plină şi cărnoasă, se uneau cu subţirimea unei sălcii.

Pielea era delicată şi străvezie. Gîtul avea avîntul unei columne plăpînde, bine aşezată pe temelia ei. Mîinile, fără a fi peste măsură de mioi, erau aşa cum se potriveau unei femei de statura ei, lungi şi subţiri şi foarte îngrijite, Braţele-i erau puternice şi muşchiuloase, dar numai cît trebuia.

Nasul, uşor încovoiat al căpitanului West, vădea putere de stăpînire şi voinţă.

Şi nu mă îndoii de fel că şi tatăl şi fiica, aşa cum aveam să aflu mai sigur mai tîrziu, erau, fiecare în genul său, nişte ciudate şi minunate fructe ale mării, ca să spun aşa.

În cursul mesei, mă încumetai să-mi rostesc uimirea, pricinuită de priceperea cu care scuturase Mr. Pike amorţeala echipajului şi ajunsei la întîmplarea cu Larry, pe care secundul îl zvîrlise în aer ca pe o frunză, doar cu o singură palmă.

Mărturisii cu naivitate că acest spectacol, cu totul nou pentru mine, mă supărase mai întîi, dar că apoi mi-am dat seama că astfel de fapte aveau uneori circumstanţe uşurătoare.

Ascultîndu-mă cum istoriseam cu atîtea amănunte o întîmplare atît de neînsemnată pentru el. Mr. Pike îşi încruntă sprîncenele, privindu-mă cu o mină aspră. Dar nu mă întrerupse, ci mă lăsă să-mi sfîrşesc povestirea.

Cînd terminai, se făcu tăcere. Miss West, care se îndeletnicea cu pregătirea cafelei, nu-şi încetinise lucrul.

Nici Mr. Pike, adîncit în operaţia de spargere a unor nuci, nu spuse nimic. Dar văzui fluturînd un surîs înveselit pe chipul său.

Căpitanul West mă privea cu luare aminte, cu ochii lui azurii, ca şi cum ar fi privit cins ştie ce planetă, situată la o depărtare de nenumărate miliarde de mile.

Iar eu, îmi dădeam perfect seama, aveam aerul unui nerod.

—      Mr. Pathurst, rosti în sfîrşit căpitanul West cu seninătate, pe bord este orînduită regula absolută de a nu se face nici un fel de observaţie privitoare la disciplină.

Îmi înghiţii saliva şi, pentru a-mi cere iertare, mă grăbii să adaug:

—      Dar nu doream să mă leg de disciplină. Ci istorisind această mică întîmplare, am înţeles să stărui asupra uriaşei puteri fizice a lui Mr. Pike.

—      Îmi dau seama... reluă căpitanul West, cu acelaşi calm ne­tulburat.

„Dar vedeţi, Mr. Pathurst, asemenea poveşti n-au însemnătate nici pentru mine, nici pentru ceilalţi de la masă.

„În toate împrejurările de felul celei de care aţi vorbit, las frîu liber locotenenţilor mei. La urma urmelor, ei ştiu foarte bine că nu le-aş îngădui nici o asprime sau violenţă lipsită de îndreptă­ţire.

„Asta-i tot”.

Obrazul aspru al lui Mr. Pike, care renunţase să mai spargă nuci şi care, în timp ce vorbea căpitanul West, îşi pironise privirea în faţa de masă cu o atenţie deosebită, se înseninase cu totul, — iar ochii secundului ridicaţi spre mine, îmi exprimau, nu fără o uşoară batjocură, lipsa lui de duşmănie.

Oarecum stînjenit, îmi îndreptai privirea spre Miss West, căutîndu-i sprijinul şi simpatia.

Ea pufni în rîs, văzîndu-mi aerul mîhnit şi spuse:

—      Vedeţi, Mr. Pathurst, tata e sătul pînă în gît de echipajele lui. Se preface că nu le bagă în seamă, atît cît poate. E cel mai bun lucru.

Mr. Pike întări aceste spuse printr-o înclinare a capului şi, spre a abate cu dibăcie convorbirea, Miss West ne istorisi cu mult duh uimitoarea păţanie pe care o îndurase, chiar în ajunul ple­cării, cu un birjar din Boston, care nu voia s-o ducă acolo unde-i ceruse.

După sfîrşitul mesei, mă dusei în cabină spre a-mi lua ţigări şi, în treacăt, cerui lui Wada să-mi spună ce ştie despre bucătarul care pregătise minunatele mîncăruri ce ne fuseseră servite.

Şiret ca o maimuţă şi ştiindu-le pe toate, Wada îmi răspunse:

—      El cheamă Louis. El chinez ca bucătar-şef. Dar numai jumă­tate chinez. Ailaltă jumătate englez.

„Ştiţi cum cheamă insula unde Napoleon fost timp mult pri­zonier, pe urmă murit?”

—      Sfînta Elena...

—      Da. Acolo născut Louis. Şi vorbit foarte bine englezeşte.

În această clipă se ivi Mr. Mellaire, venind de pe punte; fusese schimbat de Mr. Pike şi se îndrepta spre odaia cea mare de dindărătul corăbiei, unde se servea a doua masă.

Trecînd pe dinaintea mea, se înclină uşor şi-mi spune „bună seara”, cu toată curtenia şi cu toată demnitatea unui gentleman.

Cu toate astea, îmi era cu neputinţă să-mi gonesc vrăjmăşia firească, de care mă simţeam cuprins împotriva acestui om. Sim­ţeam că însuşirile morale ale celui de-al doilea locotenent nu sa po­triveau cu cele fizice, îmi dădeam seama că există în el ceva nelă­murit, dar lipsit de orice preţuire.

Şi făcui îndată o asemănare între enigma pe care o ascundea omul acesta şi ceea ce se cuibărea sub ţeasta celor trei ticăloşi, goniţi cei din urmă la treabă de către Mr. Pike. Impresia era tot atît de supărătoare.

În spatele lui Mr. Mellaire, mergea greoi şi încurcat un ins ciu­dat, care avea un cap de vrabie aşezat pe un cap de uriaş.