Cîlţi, îmbibaţi cu petrol şi pregătiţi din vreme, urmau să aprindă în clipa potrivită tot conţinutul căldăruşei.

Spaima pricinuită vrăjmaşilor îi va face să dea îndărăt şi dacă totuşi nu va putea fi înlăturată o încăierare, cel puţin ea nu se va mai desfăşura pe întuneric.

CAPITOLUL XXXIV

„Să ştim să fim neînduplecaţi!”

Vremea rămîne minunat de frumoasă şi plăcută, nu se produ­ce nici un atac şi oamenii mei nu mai sînt necăjiţi. Fără să se îngrijoreze prea mult de ceea ce ar urma să se întîmple, ei mănîncă şi beau cît pot, se îngraşă mereu şi se încumetă să aţipească pe dunetă chiar atunci cînd sînt de veghe.

Dacă nu-i stăpînesc aşa cum se cuvine, s-ar putea în curînd să nu mai fiu ascultat.

Cu deosebire Tom Spink dă semne supărătoare de nesupunere şi îndrăzneală, de la dispariţia lui Mr. Pike. Şi Margurite şi-a dat seama şi mi-a vorbit ieri de lucru acesta.

—      E un marinar bun, mi-a spus, dar e cam zăpăcit. Daca nu luăm măsuri va strica şi pe ceilalţi.

—      Şi eu cred aşa, îi răspunsei. La prima năzbîtie, îl voi pe­depsi cu străşnicie!

—      Da! da! Fii neînduplecat cu cei pe care-i conduci acum.

„Nietsche a spus că în viaţă trebuie, atunci cînd cer împre­jurările, să ştim să fim neînduplecaţi. E o poruncă de neînlăturat, dacă nu vrem să fim distruşi noi înşine!”

Singurul lucru neplăcut este că eu n-am fost obişnuit ca Mr. Pike, deprins de multă vreme cu meşteşugul acesta, care este de a stăpîni pe semenii mei şi a le impune cu sila voinţa mea.

E lesne de spus „Să fii neînduplecat”, dar o astfel de însuşi­re e anevoioasă în fapt.

Cu atît mai mult, cu cît Tom Spink nu e un om rău. Dar dis­pariţia pe rînd a căpitanul West şi a lui Mr. Pike l-a năucit cu desăvîrşire.

El se îndoieşte de priceperea mea de a-i înlocui, de a înfrîna răzvrătirea şi de a conduce „Elseneura” cu bine în port.

Amatorul de mine nu-i spune nimic în stare să-l încurajeze. Astfel încît e îndemnat în chip firesc să nu-mi dea prea multă ascultare şi să nu mă respecte.

Buckwheat, asiaticii şi Louis cel gras privesc zîmbind lucruri­le. Pe de altă parte, Tom Spink n-a săvîrşit încă vreo greşeală atît de gravă, ca să i se cuvină o pedeapsă aspră. Aştept, deci, prilejul.

*

* *

El s-a ivit azi-dimineaţă.

În timp ce mă aflam pe dunetă şi făceam quart-ul, Tom Spink a scuipat înaintea mea pe podea tutunul pe care-l mesteca şi l-a scuipat aproape de picioarele mele:

Pe mare, un asemenea fapt e tot atît de neiertat, ca şi ros­tirea unui blestem în plină biserică.

Tresării şi-i porunci tăios:

—      Ia, ascultă, băiete, fugi şi adu numaidecît o cîrpă ca să ştergi ce-ai scuipat!

Dar tot ce făcu Tom Spink fu să mă privească batjocoritor şi să mestece mai departe tutunul ce-i rămăsese în gură.

Desigur el nu se aştepta la ceea ce avea să se întîmple; de­altfel, fui eu însumi uimit.

Cu un gest aproape maşinal, pumnul meu ţîşni ca o săgeată ce zboară dintr-un arc şi izbi zdravăn în falcă. Omul se împletici, se dădu înapoi şi se răsturnă pe spate.

Apoi, încercă că se ridice, parcă să mă lovească. Dar nu-i dădui răgaz. Tăbărîi asupră-i şi un al doilea pumn, tot atît de zdravăn ca şi celălalt, îl scoase cu totul afară din luptă.

De la ieşirea din şcoală, era pentru prima oară cînd loveam pe cineva aşa. Şi mărturisesc, naiv, că mă cuprinsese o mare mulţu­mire faţă de isprava săvîrşită.

Poate că trebuie să caut pricina acestei mulţumiri în faptul că zării pe Marguerite, care se afla la cîţiva paşi de mine, lîngă odaia hărţilor. Ea privise pedepsirea bietului Tom Spink şi-mi zîmbi, spre a mă felicita pentru izbînda repurtată cu atîta stră­lucire.

Firea omenească este plămădită în aşa fel, încît prezenţa zînei mele fu pentru mine o întărîtare neaşteptată; îmi repetai deci cu înflăcărare loviturile asupra celui învins, pînă-mi ceru iertare.

Se dezlănţuise animalul furios care zace în fiecare din noi şi, ce vreţi? nu se mai sătura, folosindu-se de toată cruzimea împotriva altei fiinţe, doborîtă de el însuşi.

Oricum, isprava i-a priit lui Tom Spink, care a primit o lec­ţie aspră de disciplină şi a făgăduit că de acum înainte se va pur­ta cum se cuvine.

—      Ai înţeles, băiete? l-am întrebat, îngroşîndu-mi glasul, pen­tru a-l face să semene cu cel al lui Mr. Pike în astfel de împrejurări.

— Revoltă pe Atlantic

—      Da, am înţeles! a mormăit el cu buzele însîngerate, am înţeles foarte bine, Mr. Pathurst! Mă duc să iau o cîrpă ca să şterg podeaua. Am înţeles cît se poate de bine, vă asigur!

Situaţia era atît de hazlie, încît abia mă puteam stăpîni să nu pufnesc în rîs, în nasul victimei mele.

Dar nu izbutii să rămîn serios şi, cu un aer grozav de semeţ şi cu sprîncenele încruntate, supravegheai curăţirea podelelor.

Nostim este că, lovind pe Tom Spink, l-am făcut pesemne să-şi înghită tutunul, fiindcă spălînd şi frecînd pe jos, înghiţea mereu...

Trebuie să mărturisesc cinstit, că încheieturile degetelor mele, neobişnuite cu sportul acesta, erau jupuite rău şi umflate.

Scriind rîndurile acestea, le privesc cu milă şi cu nădejdea că, într-o zi sau alta, semnele dureroase ale sălbăticiei mele vor pieri.

De ieri, atmosfera s-a limpezit de tot. Tom Spink ascultă şi îndeplineşte în grabă ordinele pe care i le dau, ca şi Buckwheat, care-i tot atît de zelos.

Cît despre cei cinci asiatici, sînt mai sigur de ei acum, după ce le am arătat ce sînt în stare.

Izbind pe un om în obraz, am obţinut un rezultat la care alt­fel n-aş fi putut ajunge, iar pedeapsa dată unuia singur m-a scutit să-i bat şi pe ceilalţi.

*

* *

S-au mai scurs două zile şi se pare că răzvrătiţii au isprăvit merindele, sau sînt pe cale să le sfîrşească. Am băgat de seamă că scheletele păsărilor pe care le prind, sînt acum curăţate bine de tot, iar oscioarele cele mai mici sînt ronţăite. Oasele mari sînt sparte, spre a li se scoate măduva.

Marguerite mi-a atras atenţia asupra scăderii barometrului şi a norilor cenuşii ce se strîng pe cer.

—      Se pregăteşte un vînt puternic! îmi spuse. În starea jalnică în care se află pînzele, s-ar putea s-o păţim!

Aşadar, înălţînd steagul alb, am îndemnat pe adversar să vină să stea de vorbă.