Andreas şi-a întors ochii imposibil de reci spre mine.
— Deocamdată.
Răspunsul nu mă consola, însă era mai bine decât ca verişoara mea să fi fost deja moartă.
Andreas şi-a îndreptat iar atenţia asupra ştreangului şi a tras de el, strângându-l puţin mai tare. Thomas a şuierat, iar eu aproape că mi-am pierdut minţile.
— Ştiu de ce le-ai omorât pe femeile acelea! am strigat, ignorând exclamaţiile şocate din public.
Aproape că uitasem de pasageri.
— Răzbunare. Am dreptate? Ai spus că Liesel vindea trandafiri. Lordul Crenshaw i-a făcut un compliment, iar lady Crenshaw a acuzat-o pe nedrept de furt. Doar din cauza geloziei.
Era o poveste simplă despre o dragoste pierdută în braţele morţii.
— Familiile Crenshaw şi Prescott au conspirat ca să o trimită pe Liesel l-a închisoare, nu-i aşa?
Am închis ochii. Deodată, o nouă imagine îmi răsărise în minte. Intrasem în pielea lui Thomas Cresswell şi navigam iar prin mintea criminalului. Am văzut o fată cu un zâmbet dulce şi ochi buni. O fată care nu avea prea multe, dar care se bucura din plin de ceea ce îi oferise viaţa. O fată care cucerise inima tânărului din faţa noastră.
— Lordul Crenshaw a ordonat arestarea iubitei tale, aşa este? am întrebat, riscând un pas în faţă.
Andreas nu a răspuns.
— Domnul Prescott este judecătorul care a condamnat-o fără a-i oferi un proces cinstit.
Am clătinat din cap.
— Condiţiile din închisoare sunt atroce. Logodnica ta s-a îmbolnăvit acolo, dar doctorul Arden a refuzat să o îngrijească.
— Totul a început cu femeia aceea îngrozitoare.
Andreas a strâns din dinţi aşa de tare, că aproape a mârâit cuvintele.
— A mărturisit imediat înainte de a bea otrava pe care i-am dat-o. A zis că nu mai putea trăi fără fiica ei. Ea a plătit mai mult pentru flori, deşi Liesel a încercat să o refuze.
Chipul lui Andreas era mai rece decât apa îngheţată care se prelingea pe navă.
— Soţul ei a confruntat-o în legătură cu banii lipsă, iar ea a dat vina pe florăreasa hoaţă. Aceea cu accentul ciudat. Lady Crenshaw ştia cum va reacţiona soţul ei – din câte se părea, mai trimisese la închisoare şi alţi oameni nevinovaţi.
Andreas şi-a întors privirea furioasă în direcţia mea, relaxându-şi strânsoarea.
— Au ucis-o! Toţi, împreună!
Un muşchi i-a tresărit pe obraz.
— Mi-au răpit iubita de lângă mine, aşa că le-am luat şi eu ce le era mai drag. Ochi pentru ochi! Nu mă voi opri până nu vor gusta din disperarea cu care m-am hrănit în ultimele luni.
O familie nobiliară. Un doctor. Un judecător. Şase de Romb. Asul de Pică. Cinciul de Cupă. Asul de Treflă. Rolurile lor erau acum clare. Şaptele de Spade, Steaua – pedepse conforme păcatelor lor. Era o poveste despre gelozie, dragoste, moarte, trădare şi răzbunare.
Andreas a înfăşurat ştreangul mai strâns în jurul gâtului lui Thomas. Puteam jura că abia mai respiram. Lumea mea părea că este pe cale să se sfârşească.
— Fiecare dintre ei a omorât-o. Mâinile lor sunt murdare, pătate de sânge. Toţi ne murdărim mâinile în meseria asta, nu-i aşa, şefule? Tu m-ai învăţat asta. Chiar şi tu m-ai trădat. Tu m-ai trimis să iau flori în ziua aceea. Altfel, nu aş fi întâlnit-o niciodată pe Liesel, iar ea ar trăi şi acum în Bavaria. Trupa asta blestemată ar trebui să ardă. Şi după voiajul acesta? După ce s-a petrecut aici, cred că nici măcar tu nu te mai poţi reface, Mefistofel! Deşi îţi mulţumesc pentru bani; fără ei, nu aş fi putut realiza nimic din toate acestea.
— Bani? am întrebat, uitându-mă când la unul, când la celălalt. Ce bani?
Andreas m-a privit cu ochii mijiţi.
— Le-am cumpărat tuturor bilete la clasa întâi. Strălucitul nostru maestru s-a simţit aşa de vinovat pentru ce i s-a întâmplat lui Liesel, încât a fost de acord să îmi dea o sumă frumoasă de bani ca să îi construiesc un monument. Fiind moartă, nu cred că iubita mea s-a supărat că am folosit banii ca să o răzbun. Vezi? a zis el, dând momentan drumul ştreangului. Mâinile mele sunt murdare acum, şefule!
— Oh, Andreas!
Mefistofel a clătinat încet din cap.
— Nu am vrut niciodată să… Nu acesta era scopul poveştii mele. Eu ţi-am spus că a avea o viaţă uşoară este cea mai bună răzbunare. Cât despre mâinile murdare, este doar vorbărie menită să vă motiveze. Nu un sfat adevărat. Mâinile mele sunt de obicei acoperite de ulei din cauza invenţiilor mecanice la care meşteresc. Nu de sângele celor nevinovaţi.
— Nevinovaţi? Nu ai fost deloc atent? Niciunul dintre ei nu a fost nevinovat!
Andreas a clătinat din cap.
— Cum aş mai putea trăi într-o lume în care ei mi-au ucis iubirea? Singurul lucru care mă mai ţine în viaţă este gândul răzbunării, de a-i face pe oamenii ăştia să plătească. Mâinile mele nu sunt mai murdare decât ale celor care trec drept oameni de seamă ai societăţii. Câţi alţi oameni au mai ucis şi au scăpat neatinşi de lege? Câte vieţi au distrus din cauza toanelor lor?
Din mulţime s-au înălţat câteva murmure. Cu ochii la Thomas, care se chinuia să respire, uitasem iar că spectatorii urmăreau fiecare moment al scenei ce se desfăşura în faţa lor. Eu mă concentram la două lucruri: la bătăile constante, ca de tobă, ale inimii şi la gândul că eram capabilă să lupt în mii de bătălii şi să mor în o mie de feluri înainte de a lăsa ceva rău să i se întâmple omului pe care îl iubeam. Andreas avea să-şi ducă la bun sfârşit spectacolul impresionant, mai ales că planurile lui fuseseră acum expuse în faţa tuturor.
— Dar tu nu i-ai ucis pe bărbaţii vinovaţi, am zis, apropiindu-mă de el. Le-ai ucis fiicele şi pe doamna Prescott.
Andreas abia dacă s-a uitat cu coada ochiului la mine.
— I-am lovit acolo unde îi durea mai tare. Doar când ei vor pierde tot ce au iubit vreodată, dreptatea va fi fost înfăptuită. Faptul că Prescott şi lordul Crenshaw sunt în viaţă este cea mai bună formă de tortură pentru ei. Lasă-i să-şi ducă restul zilelor chinuiţi de jale. Aşa cum m-au condamnat pe mine să o fac.
