— De la…
— Doamnelor şi domnilor, a răsunat în salon o voce cu un puternic accent. Vă rog să vă îndreptaţi atenţia spre cel mai spectaculos număr al nostru de până acum. Vă prezint… Spânzuratul!
Mefistofel, Jian şi cu mine ne-am uitat unul la celălalt cu ochii plini de groază pe când luminile din salon s-au stins ca la un semn.
TREIZECI ŞI NOUĂ,
UN SPECTACOL INCREDIBIL
Salonul-restaurant
RMS Etruria
8 ianuarie 1889
Un reflector a lucit aproape de capătul scenei, luminând într-o rază fantomatică, de un alb-albăstrui, un colţ umbrit al sălii. Lângă oglinda veche, doctorul Arden se legăna uşurel în ştreang. Ochii îi erau bulbucaţi, iar limba neagră îi ieşea dintre buzele desfăcute. Braţul lui stâng fusese retezat de la cot. Toate zgomotele din încăpere au încetat şi chiar şi viorile îndurerate au scârţâit, oprindu-se. Privirea mea se agăţa însă de o scenă cu mult mai înfricoşătoare, iar sângele mi-a îngheţat în vene văzând grozăvia.
Thomas se afla cu faţa la oglinda magică, legat la ochi şi cu un ştreang în jurul gâtului. Mâinile îi erau legate la spate. Ghicitorul trebuie să îl fi ademenit pe scenă, un truc care pesemne că nu fusese prea dificil, având în vedere cât de mult îşi dorea Thomas să fie alături de mine pentru marele final.
— Dacă mişcă cineva, a zis Andreas încet, vocea lui răsunând dintr-un dispozitiv mecanic, tânărul acesta va muri.
Mefistofel s-a mişcat lângă mine, dar şi-a ridicat mâinile, oprindu-i pe artişti să facă vreo mişcare bruscă. Mi-am aruncat iar privirea la Jian şi la cuţitele pe care le avea încă în mână. Bărbatul avea maxilarul încordat şi îl fixa cu privirea pe prietenul lui. Nu ştiam dacă Jian era cumva implicat, dar, având în vedere şocul sincer şi durerea trădării, care îi umbreau chipul, aş fi zis că Andreas fusese persoana care îi dăruise vesta.
— Tu, i-a poruncit Andreas Anisheei, stinge încet flăcările!
Fachirul s-a uitat la Mefistofel cu ochii mari.
— Nu el dă ordinele aici! Fă aşa cum am zis sau îl voi ucide pe dată!
Anishaa nu a mai ezitat, s-a năpustit asupra unor găleţi cu apă şi a scufundat torţele înăuntru. Fâsâitul focului era singurul zgomot din sală. În afară de bubuitul inimii mele.
— Cuţitele! Aruncă-le de pe scenă, ţinându-le de lame! Acum!
Jian s-a conformat fără să protesteze, în timp ce Andreas stătea în spatele lui Thomas, strângându-i ştreangul în jurul gâtului, cu chipul lipsit de emoţie. Voiam să păşesc spre el, dar m-am abţinut. Era necesar să rămân calmă sau să mor încercând. Nu exista o altă opţiune.
— Andreas! am zis încet. Te rog, lasă-l pe Thomas în pace! El nu a făcut nimic rău.
— Vom începe sesiunea de divinaţie a viitorului pentru domnul Cresswell, domnişoară Wadsworth. Destinul îşi alege semnul, a replicat Andreas. Unii oamenii au încredere în oglinda magică. Ea i-o va arăta pe viitoarea mireasă, căci Thomas crede în iubirea adevărată, scrisă în stele. Aşa cum am crezut şi eu odată.
Am încercat să vorbesc pe un ton neutru, să ţin situaţia sub control. Cu coada ochiului vedeam pasagerii foindu-se pe scaune. Speram că mişcările lor nu aveau să îl înfurie pe Andreas, încheieturile degetelor lui se albiseră din pricina efortului.
— Viitorul lui Thomas este, cu siguranţă, mai fericit fără oglindă. Dacă îi dai drumul, vom încerca să te ajutăm! Sunt sigură că ai avut un motiv foarte bun pentru tot ce ai făcut. Nu trebuie decât să îl eliberezi pe Thomas şi vom sta de vorbă.
Andreas a scuturat o dată rapid din cap.
— Mi-e teamă că nu pot face aşa ceva, domnişoară Wadsworth! Thomas vrea să îşi cunoască soarta, iar eu i-o voi arăta.
Thomas a scos un sunet gâtuit. Degetele lui trăgeau zadarnic de frânghiile care îi strângeau mâinile.
— Eu îi ştiu deja destinul, am zis, aproape implorându-l. El şi cu mine vom trăi fericiţi undeva, la ţară. El va avea laboratorul lui, iar eu, pe al meu. O să…
Am clipit, alungându-mi lacrimile. Eram furioasă că mă lăsam cuprinsă de emoţii.
— Andreas, te rog, opreşte-te! Îl iubesc!
— Nu!
Andreas a întins un braţ.
— Nu îl meriţi! Te ascunzi prin unghere cu maestrul şi abandonezi iubirea. Oglinda îi va arăta altă soartă, una fără durere. Insist să te aşezi şi să priveşti spectacolul.
— Destul, Andreas!
Mefistofel a venit lângă mine. Panica i se citea clar pe chip, deşi vocea îi era uşor autoritară, ca întotdeauna.
— Pune ştreangul jos! Căpitanul şi oamenii lui vin încoace. Salonul a fost încuiat şi nu ai cum să scapi. Membrii echipajului stau de pază afară; i-am chemat pentru orice eventualitate.
— Să scap?
Andreas a pufnit, cu mâinile strânse pe legăturile lui Thomas. Dacă trăgea mai tare, Thomas murea. Mi-am încleştat pumnii.
— Nu mi-am imaginat niciodată că voi scăpa basma curată, maestre.
Cu buzele deja vineţii, Thomas a dat să se ridice, dar Andreas l-a împins la loc. Ochii lui sclipeau de parcă ar fi putut să ne răpună pe toţi. Am dat să mă năpustesc spre oglindă, dar Mefistofel m-a prins de fustă, ţinându-mă pe loc şi salvând probabil viaţa lui Thomas.
— Aveţi două opţiuni, a zis Andreas. Fie vă comportaţi civilizat şi cu demnitate, fie voi fi nevoit să fac situaţia cu mult mai grea şi mai dureroasă.
— Unde este Liza? am întrebat, sperând să îi distrag atenţia. Este în viaţă?
