Liza şi-a trecut un braţ peste umeri mei, strângându-mă lângă ea.
— O să mă iubeşti, ascultându-mi sfaturile romantice. Ei bine, pun rămăşag că Thomas şi-a luat la revedere foarte formal. Rece. Fără nici urmă de flirt. Pun pariu că şi-a înclinat şi pălăria în loc să îţi sărute mâna.
Liza a zâmbit larg, văzând că mă încruntam.
— Scoate-ţi masca, Audrey Rose! Mărturiseşte-i temerile tale. Te asigur că lui Thomas nu îi pasă de baston sau de piciorul tău beteag. El s-a îndrăgostit de sufletul tău. Îţi oferă ocazia de a-ţi decide singură soarta, dar, crede-mă, te iubeşte cu toată inima.
M-am întors. Nu voiam ca Liza să vadă lacrimile care începuseră să îmi curgă pe obraji.
— Cum rămâne cu tine şi cu Houdini? am întrebat, schimbând subiectul. Ştii că nu te-a minţit, nu?
Liza şi-a coborât iar privirea spre lăzile trupei de circ.
— Ştiu. Doar că, deşi îl ador, îmi doresc un alt fel de viitor. Circul a fost o experienţă palpitantă, dar, oricât de greu ţi-ar fi să crezi, îmi e dor de mama.
Acum eu am fost cea care a pufnit în râs. Liza m-a înghiontit.
— Harry va găsi o femeie care să îl facă fericit, iar eu voi găsi pe altcineva. Acum, nu mai încerca să te ascunzi de propriul adevăr. Spune-i lui Thomas că îl iubeşti sau îţi vei petrece restul zilelor regretând acest moment!
— Dar dacă pleacă din cauza accidentului? Dacă el…
— Scuză-mă, a zis Liza, dregându-şi glasul şi înclinându-şi bărbia spre capătul opus al punţii. Mi se pare că o văd pe doamna Harvey făcând cu mâna. Trebuie să merg la ea pe dată.
— Serios?
Mi-am şters lacrimile şi m-am întors la ea, iritată de plecarea bruscă a verişoarei mele. Dar dojana mi-a murit pe buze când am întâlnit privirea lui Thomas. Reuşise să se strecoare lângă mine, ca un magician adevărat. Am clătinat din cap pe când Liza mi-a făcut cu ochiul peste umăr, grăbindu-se să plece. Lacrimile au început să îmi curgă iar libere pe faţă în timp ce Thomas mă privea atent. Le-am şters cu furie. Uram că, deşi îmi puteam ţine emoţiile în frâu în timpul unei anchete, în afara laboratorului, acestea mă aveau în puterea lor.
— Cresswell! am zis, ridicându-mi bărbia. Credeam că ai treabă.
— Am avut, a zis el simplu. Vezi tu, s-a întâmplat să îl întreb pe lordul Crenshaw de unde avea un baston aşa de frumos când unchiul tău şi cu mine am realizat ultimul interogatoriu al anchetei. Imaginează-ţi ce surprins am fost când a spus că l-a cumpărat chiar de aici, din New York. De fapt, magazinul este la doar o stradă distanţă.
Thomas s-a apropiat, arătând cu mâna direcţia în care trebuie să se fi aflat magazinul.
— Cred că trandafirul acesta îl bate pe acela pe care a încercat Mefistofel să ţi-l dea.
— Poftim?
Thomas a aruncat un baston în aer cu o mână, apoi l-a prins cu cealaltă, şi mi l-a întins, aşezându-se în genunchi. Era un splendid baston din abanos, cu mânerul sculptat în formă de trandafir. Băţul arăta ca tulpina florii, cu tot cu ghimpi. M-am uitat la el. Nu ştiam ce să spun. Obiectul era o operă uimitoare de artă.
— Thomas, este…
— Aproape la fel de frumos ca mine?
Am râs, deşi câteva lacrimi trădătoare mi s-au prelins pe obraji.
— Într-adevăr!
În ochii lui Thomas se citea acum seriozitatea, iar inima mi-a tresărit.
— Munca noastră va fi întotdeauna importantă pentru amândoi. Dar inima mea este a ta, pe de-a întregul, Wadsworth. Indiferent de ce se întâmplă. Doar moartea mi te poate scoate din suflet şi, chiar şi atunci, voi lupta cu tot ce am ca să-ţi păstrez iubirea aproape. Acum şi pentru totdeauna.
Avusesem aproape aceleaşi gânduri înainte ca totul să se transforme într-un coşmar, pe scenă. Mi-am trecut mâinile prin părul lui, rotind o buclă pe când îl priveam în ochi. Privirea îi era plină de adoraţie sinceră. Sentimentele noastre nu erau simple iluzii, dar erau magice. Mi-am lăsat mâna să cadă şi am strâns noul baston, testându-i greutatea.
— Ştii, cred că acesta este cel mai preţios trandafir pe care l-am primit vreodată.
Un zâmbet jucăuş a răsărit pe buzele lui Thomas.
— Şi trucul meu magic a fost destul de impresionant. Crezi că Mefistofel mă va primi în trupa lui? Aş putea exersa. De fapt, a zis el, trecându-mi braţul pe după braţul lui şi potrivindu-şi pasul cu paşii mei nesiguri, ar trebui să facem un număr împreună. Ce zici de „Uimitorii Cressworth”? Sună plăcut.
— Cressworth? Tu chiar ne-ai combinat numele? Şi de ce este numele tău primul?
M-am uitat la el cu coada ochiului. Pe chip îmi juca un zâmbet, în ciuda eforturilor de a-l împiedica.
— Cred că partea uimitoare a numărul nostru ar fi să ţinem publicul treaz în ciuda vorbăriei tale pline de duh.
— Afurisito! a exclamat el. Ce nume sugerezi?
— Hmmm, am făcut, sprijinindu-mă pe baston şi prefăcându-mă că mă gândesc intens. Cred că vom avea suficient timp la dispoziţie să găsim o soluţie.
— Mmm! Apropo, m-am gândit!
— Ăsta este întotdeauna un lucru problematic.
— Într-adevăr.
Thomas reuşise să-şi strecoare mâinile în jurul taliei mele.
— Am pândit deja pe aleile Londrei, am umblat prin labirinturile pline de păianjeni, am supravieţuit unui carnaval mortal…
