— I l-am făcut ieri-dimineață. Noaptea trecută am mapat amintirea evenimentului.

— De ce un tatuaj?

— Din cauza durerii. Am vrut o experiență puternică, recent codificată.

— Și un dependent de heroină este cel mai bun subiect de testare de care ai putut face rost?

Slade nu răspunde. Transformarea lui este uimitoare. Împinge acest proiect mai departe decât a fost ea vreodată dispusă să meargă. Nu și-a imaginat niciodată că va întâlni pe cineva mai hotărât și mai concentrat decât ea.

— Știe măcar în ce s-a băgat? întreabă ea.

— Da.

Helena privește cum timpul se scurge. Secunde și minute care trec…

— Toate acestea sunt cu mult dincolo de limitele testării științifice responsabile, spune ea, uitându-se la Slade.

— Sunt de acord.

— Și pur și simplu nu-ți pasă?

— Genul de inovație pe care o caut azi nu se întâmplă în acțiuni superficiale.

Helena studiază ecranul, care îl arată pe Reed plutind nemișcat în rezervor.

— Și ești dispus să riști viața acestui om? întreabă ea.

— Da. Dar la fel și el. Înțelege în ce stare se află. Cred că este eroic. În plus, după ce terminăm, se va duce la dezintoxicare la o clinică de lux. Iar dacă funcționează, tu și cu mine vom bea șampanie în apartamentul tău… Se uită la Rolexul său. În zece minute.

— Despre ce vorbești?

— O să vezi!

În următoarele două minute așteaptă cu toții într-o tăcere grea, până când sună cronometrul. Slade spune:

— Paul?

— Aștept.

Slade se uită apoi spre bărbatul care controlează laserul.

— Sergei?

— Sunt gata când ești și tu.

— Resuscitarea?

— Paletele sunt încărcate și pregătite.

Slade se uită la Paul și încuviințează.

Medicul trage aer în piept, apoi apasă o tastă și spune:

— Un miligram de Rocuronium, administrat.

— Ce e asta? întreabă Helena.

— Un agent neuromuscular de blocare, răspunde doctorul Wilson.

— Orice s-ar întâmpla, nu putem să-l lăsăm să se agite înăuntru, să distrugă casca aceea, adaugă Slade.

— Știe că este paralizat temporar?

— Desigur.

— Cum sunt administrate medicamentele astea?

— Printr-un port de perfuzie wireless fixat de antebrațul său stâng. Practic, este doar o versiune a cocktailului de injecție letală, mai puțin sedativul.

— Două virgulă două miligrame de tiopental sodic – administrate, spuse medicul.

Helena își împarte atenția între fluxul video de la camera nocturnă din interiorul rezervorului și ecranul pe care îl studiază medicul, care arată pulsul lui Reed, tensiunea sanguină, EKG-ul și încă zece alte măsurători.

— Presiunea sângelui scade, spune doctorul Wilson. Ritmul inimii scade la cincizeci de bătăi pe minut.

— Suferă? întreabă Helena.

— Nu, răspunde Slade.

— Cum poți fi sigur?

— Douăzeci și cinci de bătăi pe minut.

Helena se apleacă mai aproape de monitor și privește chipul în tonuri de verde al lui Reed prin camera de vedere nocturnă. Are ochii închiși și nu afișează niciun semn vizibil de durere. De fapt, pare împăcat.

— Zece bătăi pe minut. BP – treizeci și cinci.

Brusc, în camera de control răsună tonul continuu care indică oprirea bătăilor inimii.

Medicul îl oprește și spune:

— Ora decesului: 10:13 dimineața.

Reed nu arată diferit în rezervor, încă plutind în apa sărată.

— Când îl resuscitezi? întreabă Helena.

Slade nu răspunde.