— Nu, am venit la tine.

— Ți-ai făcut temele?

— Nu, de aceea vreau să merg.

Barry își simte sinele mai tânăr aplecându-se pe lângă Meghan cum Todd Helton dă următoarea lovitură. Alergătorul de la baza a treia nimerește, dar Helton este eliminat.

— Tată, nici măcar nu mă asculți!

— Te ascult.

Acum se uită din nou la ea.

— Mindy este partenera mea de laborator și avem de făcut chestia asta, care trebuie să fie gata miercurea viitoare.

— Pentru ce?

— Biologie.

— Cine o să mai fie acolo?

— Of, Dumnezeule, sunt eu, Mindy, poate Jacob, Kevin și Sarah. Acum se privește cum ridică brațul stâng ca să se uite la ceas – unul pe care îl va pierde când se va muta din casa asta după zece luni, în urma morții lui Meghan și a decompresiei explozive a căsniciei sale.

Este puțin peste 20:30.

— Deci pot să plec?

Spune nu!

— Să fii înapoi nu mai târziu de zece, da?

— Unsprezece.

— Unsprezece este pentru weekenduri, știi bine asta.

— Zece și jumătate.

— Bine, las-o baltă!

— Bine, zece și un sfert.

— Glumești acum?

— Îmi ia zece minute ca să ajung acolo. Asta dacă nu vrei să mă duci cu mașina. Uau! Reprimase acest moment, pentru că era prea dureros. Sugerase s-o ducă cu mașina, iar el refuzase. Dacă ar fi dus-o, ar fi fost încă în viață.

Da! Condu-o! Condu-o, idiotule!

— Draga mea, mă uit la meci.

— Zece și jumătate, atunci?

Își simte buzele curbându-i-se într-un zâmbet și își amintește acut sentimentul de mult pierdut al pierderii într-o negociere cu fiica lui. Enervarea, dar și mândria că educa o femeie hotărâtă, care lupta pentru lucrurile pe care le voia.

Își amintește că spera ca acel foc să îi rămână și în viața de adult.

— Bine. Meghan se îndreaptă spre ușă. Dar niciun minut mai târziu. Am cuvântul tău?

Oprește-o!

Oprește-o!

— Da, tată.

Ultimele ei cuvinte. Acum își amintește. Da, tată.

Sinele mai tânăr al lui Barry se îndreaptă din nou spre televizor, privindu-l pe Brad Hawpe în timp ce lovește o minge drept spre mijloc. Aude pașii lui Meghan îndepărtându-se de el și urlă pe dinăuntru, dar nu se întâmplă nimic. Este ca și cum ar locui într-un corp asupra căruia nu exercită niciun fel de control.

Sinele lui mai tânăr nici măcar nu se uită la Meghan când ea se îndreaptă spre ușă. Îi pasă doar de meci și nu știe că tocmai a privit în ochii fiicei sale pentru ultima oară, că ar putea opri asta cu un singur cuvânt.

Aude cum ușa de la intrare se deschide și se trântește.

Apoi ea pleacă, îndepărtându-se de casa ei, de el, și îndreptându-se spre moarte. Iar el stă într-un fotoliu comod și se uită la un meci de baseball.

Durerea de a nu putea să respire l-a părăsit. Nu mai simte că plutește în apa acea caldă, nici că inima îi stă locului în piept. Nimic nu mai contează în afara acelei amintiri groaznice, pe care este forțat să o îndure din motive ce sunt dincolo de capacitatea lui de înțelegere, iar faptul că fiica lui tocmai a plecat din casă pentru ultima…

Degetul mic de la mâna stângă i se mișcă.

Sau, mai degrabă, este conștient că l-a mișcat. De acțiune ca rezultat al intenției sale.

Încearcă din nou. Toată mâna se mișcă.

Întinde un braț, apoi pe celălalt.

Clipește. Respiră.

Deschide gura și scoate un sunet ca un mormăit – gutural și fără sens –, dar el e cel care l-a produs.

Ce înseamnă asta? Înainte, experimenta amintirea precum un observator care parcurge un fișier ce se poate doar citi. Ca și cum ar fi privit un film. Acum, poate să se miște, să scoată sunete și să interacționeze cu mediul său și în fiecare secundă simte că are tot mai mult control asupra trupului său.

Întinde mâna în jos și coboară partea inferioară a fotoliului. Apoi stă în picioare, privește prin casa în care a locuit în urmă cu mai mult de un deceniu și se minunează de cât de reală este.

Traversează sufrageria, se oprește în fața oglinzii de lângă ușa de la intrare și își studiază reflexia în sticlă. Are părul mai des și de culoarea nisipului, fără șuvițele argintii, care, în ultimii câțiva ani, s-au tot îndesit.

Are falca delimitată de o linie ascuțită. Nu-i atârnă pielea. Nu are pungi mari sub ochi, nici pete roșii de băutură pe laturile nasului, și își dă seama că, de când a murit Meghan, și-a lăsat corpul să decadă în ultimul hal.

Se uită spre ușă. Ușa prin care fiica lui tocmai a plecat.

Ce dracului se întâmplă? Era într-un hotel din Manhattan, lăsându-se ucis într-un fel de experiment de deprivare de simțuri.