Este a doua cea mai bună din clasă și susține un discurs grozav.

Plânge.

Și apoi vine o toamnă în care rămâne doar cu Julia, într-o casă foarte tăcută.

•

Într-o noapte, în pat, ea se întoarce spre el și spune:

— Așa vrei să-ți petreci restul vieții?

Nu știe ce să îi spună. Ba nu. Știe. Mereu a dat vina pe moartea lui Meghan pentru decăderea lui și a Juliei. Familia lor – ei trei – era cea care îi unea pe el și Julia. Când a murit Meghan, acea legătură s-a dezintegrat în decurs de doar un an.

Doar că acum poate să recunoască faptul că au fost mereu sortiți eșecului. A doua lui călătorie prin căsnicia lor a fost doar o moarte mai lentă, mai puțin dramatică, provocată de creșterea lui Meghan, retragerea ei și croirea propriului drum în viață.

Așa că, da, știe. Doar că nu vrea să o spună.

Relația lor era menită să reziste un anumit timp, nu mai mult.

•

Mama lui moare exact așa cum își amintește.

•

Când ajunge el, Meghan este deja la bar, sorbind dintr-un martini și trimițând cuiva un mesaj-text. Pentru o clipă, nu o vede, pentru că este doar o altă femeie frumoasă într-un bar șic din Manhattan, care bea un cocktail la începutul serii.

— Bună, Megs!

Ea pune telefonul cu fața în jos și se dă jos de pe scaun, îmbrățișându-l mai puternic ca de obicei, trăgându-l mai aproape și ținându-l îndelung.

— Ce mai faci? întreabă ea.

— Sunt bine, sunt bine.

— Ești sigur?

— Da.

Ea îl studiază cu îndoială, apoi se așază la bar și comandă un San Pellegrino și o farfurie mică de lămâie verde.

— Cum e la serviciu? o întreabă el.

Este primul ei an de organizator de comunități al unei fundații nonprofit.

— Extrem de agitat și uimitor, dar nu vreau să vorbesc despre muncă.

— Știi că sunt mândru de tine, da?

— Da, îmi spui asta de fiecare dată când mă vezi. Uite, trebuie să te întreb ceva!

— Bine.

El soarbe din apa minerală cu lămâie.

— Cât timp ai fost nefericit?

— Nu știu. O vreme. Ani, poate.

— Tu și mama ați rămas căsătoriți din cauza mea?

— Nu.

— Juri?

— Jur. Am vrut să fac lucrurile să meargă. Știu că și mama ta a vrut. Uneori, pur și simplu durează o vreme până când, în sfârșit, te oprești. Se poate să fi contribuit la faptul că noi nu am observat cât de nefericiți eram, dar niciodată nu ai fost motivul pentru care am rămas.

— Ai plâns?

— Nu.

— Aiureli!

E bună. În urmă cu o oră, a semnat acordul de separare în biroul avocatului și, dacă nu intervine nimic, un judecător va semna într-o lună hotărârea de divorț.

A fost un drum lung până aici și, da, o mare parte din el a plâns. Acesta este unul dintre lucrurile cele mai grozave în New York – nimănui nu-i pasă în ce stare emoțională te afli atâta vreme cât nu se vede sânge. A plânge pe trotuar în mijlocul zilei nu este mai puțin privat decât a plânge în propriul dormitor la miezul nopții. Poate pentru că nimănui nu-i pasă. Poate că pentru că este un oraș brutal și toți trec prin asta la un moment dat.

— Ce face Max? o întreabă Barry.

— Pa, Max!

— Ce s-a întâmplat?

— A văzut cum stă treaba.

— Și cum stă?

— Meghan este dependentă de muncă.

Barry mai comandă o apă minerală.

— Arăți foarte bine, tată!

— Așa crezi?

— Da. Abia aștept să aud povești de la întâlnirile tale groaznice.

— Abia aștept să încep să experimentez.