— Despre ce vorbești? întreabă Helena.
Slade se uită la ceas.
— Am derulat experimentul cu cinci minute în urmă. Se uită la Reed. Ai murit.
— Nu asta trebuia să se întâmple? întreabă Reed.
— Ai murit în rezervor, dar nu a avut loc o schimbare de realitate, spune Slade. Chiar ai murit.
— De unde știi toate astea? întreabă Helena.
— După ce Reed a murit, m-am urcat în scaun și am înregistrat o amintire mai timpurie de când m-am tăiat la bărbierit în dimineața asta. Slade ridică capul și atinge o tăietură urâtă de pe linia gâtului. L-am scos pe Reed din rezervor, apoi m-am urcat eu. Am murit și m-am întors la momentul în care mă bărbieream ca să pot să vin aici și să opresc experimentul.
— De ce nu a funcționat? întreabă ea. Numărul sinaptic nu a fost suficient de mare?
— Numărul sinaptic era pe verde.
— Care era amintirea?
— În urmă cu cincisprezece zile. 20 iunie. Prima oară când Reed s-a urcat în rezervor, cu tatuajul complet cu Miranda pe braț.
Este ca și cum ceva s-a detonat în creierul Helenei.
— Serios, a murit, spune ea. Asta nu este o amintire reală.
— Ce vrei să spui?
— Versiunea aceea a evenimentelor nu a avut loc niciodată. Reed nu a primit niciodată un tatuaj. A modificat acea amintire când a murit în rezervor.
Ea se uită acum la Reed, începând să pună piesele cap la cap.
— Ceea ce înseamnă că tu nu ai avut la ce să te întorci.
— Dar îmi amintesc, spune Reed.
— Cum arată în ochii minții? întreabă ea. Întunecat? Static? Nuanțe de gri?
— Ca și când timpul a înghețat.
— Atunci, nu este o amintire reală. Este… Nu știu cum să-i spun. Falsă. Artificială.
— Moartă, spuse Slade, privind din nou la ceas.
— Deci acesta nu a fost un accident. Ea se uită fix la Slade, dincolo de masă. Știai.
— Amintirile false mă fascinează.
— De ce?
— Reprezintă… o altă dimensiune a mișcării.
— Nu știu ce dracului înseamnă asta, dar ieri am căzut de acord că nu vei încerca să mapezi o…
— De fiecare dată când Reed moare în rezervor, abandonează un șir de amintiri care devin moarte în mințile noastre după ce facem mutarea. Dar ce se întâmplă, de fapt, cu acele cronologii? Au fost cu adevărat distruse sau sunt încă acolo, undeva, dincolo de puterea noastră de influență? Slade se uită din nou la ceas. Îmi amintesc totul de la experimentul pe care l-am făcut în dimineața asta, iar voi doi veți căpăta acele amintiri moarte dintr-o clipă în alta.
Stau în tăcere la masă, iar pe Helena o cuprinde o răceală inexplicabilă.
Tulburăm lucruri pe care nu ar trebui să le tulburăm.
Simte cum durerea vine în spatele ochilor. Întinde mâna și apucă mai multe șervețele din cutia de Kleenex pentru a opri sângerarea din nas.
Amintirea moartă a testului lor eșuat dă năvală.
Reed făcând stop cardiac în rezervor.
Zece minute.
Cincisprezece.
Ea țipând la Slade să facă ceva.
Grăbindu-se spre sala de testare, deschizând ușa rezervorului de deprivare.
Reed plutind liniștit înăuntru.
Mort, încremenit.
Trăgându-l afară împreună cu Slade și așezându-l ud pe podea.
