Un document pe care l-a semnat în ceea ce este acum o amintire moartă.
— Un acord de angajare și de confidențialitate. Nenegociabil. Cred că termenii financiari ți se vor părea foarte generoși.
BARRY
ianuarie 2008 – mai 2010
Și apoi, viața pare din nou la fel. Zilele trec însoțite de o senzație de asemănare și de accelerare, dar cele mai multe trec fără ca el să se gândească vreun pic că își trăiește viața din nou.
HELENA
22 octombrie 2007 – august 2010
Mirosul apei de colonie a lui Jee-woon încă persistă în ascensor când Helena urcă la primul etaj al clădirii de neuroștiințe. Au trecut aproape doi ani de când a pus piciorul prima oară în campusul de la Stanford. De când a pus piciorul pe uscat. Verdele arborilor și al ierbii o impresionează până la lacrimi. Felul în care trece lumina soarelui prin frunzele tremurătoare. Mirosul florilor. Sunetul păsărilor care nu trăiesc pe mare.
Ziua de toamnă este luminoasă și caldă, iar ea continuă să privească data pe ecranul telefonului cu clapetă, pentru că unei părți din ea încă nu-i vine să creadă că este 22 octombrie 2007.
Jeepul ei o așteaptă în parcarea profesorilor. Se urcă pe scaunul încălzit de soare și scoate cheia din rucsac.
După puțin timp gonește pe autostradă, ascultând șuieratul vântului. Platforma petrolieră pare un vis cenușiu și estompat, la fel ca și scaunul, rezervorul, Slade și ultimii doi ani, care, din cauza unui lucru construit de ea, nici nu s-au întâmplat încă.
Ajunsă la casa ei din San Jose, își împachetează o valiză cu haine, adăugând o fotografie înrămată cu părinții ei și șase cărți care înseamnă totul pentru ea: De Humani Corporis Fabrica (Arhitectura corpului uman) de Andreas Vesalius, Physica de Aristotel, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (Principiile matematice ale filosofiei naturale) de Isaac Newton, Originea speciilor a lui Darwin și două romane – Străinul de Camus și Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Márquez.
La bancă, își lichidează conturile de economii – puțin sub cincizeci de mii de dolari. Scoate zece mii bani gheață, pune restul de patruzeci într-un cont de brokeraj, apoi iese în soarele după-amiezii cu un plic alb ce pare extrem de subțire.
Aproape de Autostrada 1, se oprește la un magazin ca să facă plinul. Când tranzacția este gata, aruncă la gunoi cardul de credit, coboară softtopul și se urcă la volan. Nu știe unde se duce. Până aici a planificat totul noaptea trecută, pe platformă, iar mintea ei e cuprinsă atât de entuziasm, cât și de groază.
Într-unul dintre suporturile de pahare este o monedă. O aruncă în aer și o prinde pe dosul mâinii stângi.
Cap, o ia spre sud.
Pajură, o ia spre nord.
•
Drumul șerpuiește pe coasta zimțată, iar marea se întinde înspre ceața cenușie la câteva zeci de metri dedesubt.
Gonește prin pădurile de cedru.
Pe lângă istmuri de coastă.
Peste pustiuri bătute de vânt.
Prin orașe care abia merită un nume – mici avanposturi la marginea lumii.
În prima noapte, se oprește câteva ore la nord de San Francisco, la un motel de pe marginea drumului numit Timber Cove, ce stă cocoțat pe o stâncă înaltă care dă spre mare.
Stă singură lângă un șemineu, cu un pahar de vin fabricat la doar treizeci de kilometri spre continent, privind cum apune soarele și gândindu-se la ce a devenit viața ei.
Scoate telefonul ca să își sune părinții, dar ezită.
În acel moment, Marcus Slade o așteaptă să sosească pe platforma lui petrolieră de ultimă generație pentru a începe munca la scaun, crezând fără îndoială că informațiile despre adevărata și uluitoarea sa capacitate îi aparțin exclusiv. Când va înțelege că ea nu o să apară, nu doar că va bănui ce a făcut, ci va răsturna lumea cu susul în jos pentru a o găsi, pentru că fără ea nu are nicio șansă să construiască – sau, într-un anumit sens, să reconstruiască – scaunul.
S-ar putea folosi chiar de părinții ei pentru a o găsi.
Pune telefonul jos și îl zdrobește cu tocul cizmei.
•
Înaintează spre nord pe Autostrada 1, făcând un mic ocol pentru a vedea un loc pe care și-a dorit mereu să-l vadă pe Lost Coast – Black Sands Beach, în Shelter Cove.
Apoi continuă prin dumbrăvi de sequoia și comunități marine liniștite spre regiunea Pacific Northwest.
Peste câteva zile se află în Vancouver, îndreptându-se în sus spre coasta din British Columbia și mergând din oraș în oraș și din sat, printr-unul dintre cele mai frumoase și izolate peisaje pe care le-a văzut vreodată.
Trei săptămâni mai târziu, în timp ce cutreieră zonele sălbatice din nordul Canadei, o prinde din urmă o furtună la căderea nopții.
Se oprește la o tavernă de lângă drum, la marginea unui sat ce pare o relicvă a perioadei goanei după aur, și se așază la barul cu lambriuri de lemn, bând bere și stând de vorbă cu localnicii, în timp ce într-o vatră uriașă de piatră arde focul, iar prima zăpadă a anotimpului mustăcește la fereastră.
•
În unele privințe, satul Haines Junction, Yukon, pare la fel de izolat precum platforma petrolieră a lui Slade – acest cătun din cel mai îndepărtat punct al Canadei este pitit într-o pădure veșnic verde de la poalele unui lanț muntos cu ghețari. Pentru toți cei din sat, ea se numește Marie Iden, prenumele fiind inspirat de prima femeie care a câștigat premiul Nobel și a cărei muncă a dus la descoperirea radioactivității, iar numele fiind al unuia dintre scriitorii ei preferați de thrillere.
Locuiește într-o cameră deasupra tavernei și este plătită la negru ca să servească la bar în weekenduri. Nu are nevoie de bani. Cunoștințele ei despre viitorul piețelor îi vor transforma investițiile în milioane în anii care vor urma. Dar este bine să-și ocupe timpul și ar putea bate la ochi dacă nu ar avea o sursă aparentă de venituri.
Camera ei nu este mare lucru – un pat, un dulap și o fereastră cu vedere spre cea mai goală autostradă pe care a văzut-o vreodată. Dar, cel puțin pentru moment, nu are nevoie de mai mult. Își face cunoștințe, nu prieteni, iar pe la bar și prin oraș trec suficient de mulți cutreierători încât să-și permită o legătură ocazională de douăzeci și patru de ore, pentru a evita singurătatea.
Și, deși este singură, această emoție pare aici ceva obișnuit. Nu a durat mult până să observe că Haines Junction este un refugiu pentru un anumit tip de oameni.
