Este absolut sigur de asta.

O parte din el ar vrea să alerge într-acolo, să dea buzna înăuntru și să împuște orice nenorocit pe care l-ar vedea în hotel, terminând cu bărbatul care l-a pus pe scaun. Creierul lui Meghan a cedat din cauza lui. Este moartă din cauza lui. Hotel Memory trebuie să dispară.

Dar, cel mai probabil, asta nu va face decât să-i provoace moartea.

Nu, o va suna în schimb pe Gwen și îi va propune o operațiune neoficială, nedetectată, cu doar câțiva colegi SWAT. Dacă insistă, va duce o declarație sub jurământ la un judecător. Vor opri curentul în clădire, vor intra cu echipament de vedere nocturnă și vor parcurge etaj cu etaj.

E limpede că unele minți, precum cea a lui Meghan, nu pot face față modificării realității lor, iar daunele colaterale sunt și ele tragice – pe lângă fiica lor, trei oameni au murit în clădirea ei din cauza focului, iar la radio, în drumul său spre Penn Station, a auzit mai multe raportări despre oameni – dezechilibrați de apariția clădirii Big Bend – care provoacă haos în oraș.

Minți sănătoase sunt făcute nesănătoase, minți nesănătoase sunt împinse dincolo de limită.

Scoate telefonul și deschide agenda, derulând până la G.

În timp ce e cu degetul deasupra lui Gwen, cineva îl strigă pe nume.

Privește spre stradă și vede pe cineva alergând spre el.

Aude vocea unei femei strigând:

— Nu suna!

Deja caută în haină, apăsând butonul tocului de umăr și apucând ferm pistolul Glock subcompact. Se gândește că lucrează probabil pentru cel care a construit scaunul, ceea ce înseamnă – la naiba! – că au aflat că pândește clădirea.

— Barry, te rog, nu suna!

Încetinește în mers și ridică mâinile. Palmele sunt deschise, goale.

Îl abordează cu precauție, se gândește el. Abia ajunge la un metru cincizeci și poartă cizme și o jachetă neagră de piele, cu stropi de ploaie. Coama de păr roșcat, ce îi ajunge până la bărbie, este umedă. L-a așteptat în ploaie. Lucrul care îl dezarmează este bunătatea din ochii ei verzi și încă un lucru care i se pare – în mod ciudat – familiar.

— Știu că ai fost trimis înapoi în cea mai urâtă amintire din viața ta, spune ea. Bărbatul care a făcut asta este Marcus Slade. El deține această clădire. Și știu ce tocmai s-a întâmplat cu Meghan. Îmi pare foarte rău, Barry. Știu că vrei să faci ceva în privința asta.

— Lucrezi pentru ei?

— Nu.

— Citești mințile?

— Nu.

— Atunci, cum ai putea să știi ce mi s-a întâmplat?

— Mi-ai spus.

— Nu te-am mai văzut în viața mea.

— Mi-ai spus în viitor, peste patru luni de acum încolo.

Lasă pistolul în jos, iar mintea lui face eforturi să înțeleagă.

— Ai folosit scaunul acela?

Ea îl privește în ochi cu o intensitate care îi trimite fiori reci pe șira spinării.

— Eu am inventat scaunul.

— Cine ești?

— Helena Smith, iar dacă intri în clădirea lui Slade cu Gwen, totul se va sfârși.

CARTEA A TREIA

Singurul motiv pentru care există timpul

este să nu se întâmple totul simultan.

Albert Einstein

BARRY

6 noiembrie 2018

Femeia cu părul de foc îl apucă pe Barry de braț și îl trage pe trotuar, departe de intrarea în garajul subteran.

— Nu suntem în siguranță aici, spune ea. Hai să mergem la mașina ta! Penn Station, da?

Barry își retrage brațul și începe să se deplaseze în direcția opusă.

Ea îi strigă:

— Ai stat pe aleea casei tale din Portland, privind o eclipsă totală de soare cu tatăl tău. Ți-ai petrecut verile cu bunicii tăi la ferma lor din New Hampshire. Stăteai în livada de meri și îți spuneai poveștile elaborate.

El se oprește și se întoarce spre ea.

— Când a murit mama ta, deși ai fost distrus, ai fost și recunoscător, pentru că știai că îi va sosi ceasul și ai avut șansa să îți iei adio, continuă ea. Să te asiguri că știa că o iubeai. Nu ai avut parte de asta cu tatăl tău, care a murit brusc pe când aveai cincisprezece ani. Încă te mai trezești în toiul nopții uneori și te întrebi dacă a știut.

•

Până ajung la mașina sa Crown Vic, începe să tremure. Helena se lasă în genunchi pe pavajul ud și își trece mâinile pe sub scutul mașinii.

— Ce faci? întreabă Barry.

— Mă asigur că nu e niciun dispozitiv de urmărire pe mașina ta.

Se urcă în mașină, la adăpost de ploaie, iar el pornește încălzirea și așteaptă ca motorul să îndepărteze aerul rece.

Pe drumul de patruzeci de minute de pe 50th Street, ea i-a spus o poveste nebunească, pe care nu este complet sigur că o crede, despre cum a construit scaunul absolut accidental, pe o platformă petrolieră dezafectată, într-o cronologie anterioară.