— Am mult mai multe să-ți povestesc, îi spune Helena, punându-și centura.

— Putem merge la apartamentul meu.

— Nu suntem în siguranță acolo. Marcus Slade știe de tine și știe unde stai. Dacă, în orice moment din viitor, își dă seama că noi lucrăm împreună, te va folosi ca să ajungă la mine. Ar putea să își folosească scaunul ca să se întoarcă în seara asta și să ne găsească. Va trebui să nu mai gândești linear. Nu ai idee de ce este în stare!

•

În timp ce luminile din tunelul Brooklyn-Battery trec în viteză pe deasupra lor, Helena îi povestește cum a fugit de pe platforma petrolieră a lui Slade în propria ei amintire, ajungând apoi în Canada.

— Eram pregătită să îmi petrec tot restul vieții sub radar. Sau să mă sinucid dacă Slade m-ar fi găsit vreodată. Eram complet singură – mama mea a murit în 2011, iar tata, nu la multă vreme după aceea. Apoi, în 2016, au început să iasă la iveală primele raportări despre o boală nouă, misterioasă.

— Sindromul Amintirilor False.

— SAF n-a apărut complet în conștiința publică decât recent, dar mi-am dat seama imediat că este Slade. În primii doi ani cât am stat în ascunzătoare, n-ar fi avut nicio amintire despre timpul petrecut împreună pe platformă. În mintea lui, am dispărut după ce Jee-Woon m-a abordat cu oferta de angajare. Dar când ne-am întors în 2009, în special în noaptea în care am fugit folosind scaunul, Slade a căpătat toate amintirile timpului nostru împreună. Erau amintiri moarte, desigur, dar – și aici am calculat greșit – conțineau suficiente informații pentru ca el să construiască în cele din urmă scaunul și toate componentele de unul singur. M-am dus la New York, unde părea să fie punctul de start al izbucnirii SAF, gândindu-mă că Slade și-a construit laboratorul cel nou în oraș și că testa scaunul pe oameni. Dar nu l-am găsit. Aproape am ajuns.

Departe, în Red Hook, Barry conduce încet pe lângă un șir de depozite aflate de-a lungul apei. Helena arată spre clădirea ei, dar îi sugerează lui Barry să parcheze la cinci cvartale distanță, pe o alee întunecată care dispare în umbră, între două containere de gunoi care dau pe afară.

Ploaia s-a oprit.

Afară este îngrijorător de liniște, iar aerul miroase a gunoi ud și a băltoace de apă de ploaie murdară.

Barry deschide portbagajul și își ia pușca și o cutie de gloanțe.

Merg pe trotuare sparte cam patru sute de metri. Barry e în alertă, fiind atent la vehiculele care se apropie sau la zgomotul de pași, dar singurul sunet vine dinspre grupul de elicoptere care dau ocol orașului. În depărtare se aud sirenele joase ale barjelor de pe East River.

Helena îl conduce spre o ușă banală din metal, dintr-o clădire de pe mal care încă poartă firma fostului chiriaș, o berărie.

Tastează codul ușii, deschide și aprinde luminile. Depozitul miroase puternic a grâne vechi, iar ecoul pașilor lor umple spațiul precum într-o catedrală străveche. Trec pe lângă șiruri de rezervoare de fermentare de inox, pe lângă o cuvă de amestecare ruginită și, în cele din urmă, pe lângă rămășițele unei linii de îmbuteliere.

Urcă patru etaje și ajung într-un apartament spațios, cu ferestre înalte din podea până în tavan, ce dau spre râu, spre Governor’s Island și spre vârful sudic și strălucitor al Manhattanului.

Podeaua este plină de cabluri și de nenumărate plăci de circuite dezmembrate. Pe un perete vechi din cărămidă se află un suport special pentru servere, care bâzâie de zor, și în apropiere pare să fie un scaun în etapa de construcție – un cadru de lemn brut, cu ghemuri de cabluri expuse, prinse de brațe și de picioare. Un obiect care seamănă vag cu o cască este prins de o masă de lucru și conectat la un amestec de circuite neterminate.

— Îți construiești propriul scaun? o întreabă Barry.

— Apelez la alții pentru munca de codificare și inginerie, dar l-am construit deja de două ori, așa că am niște scurtături în mânecă – și o parte semnificativă din investițiile mele. Progresele din procesarea computerizată au scăzut cu mult costurile de când am fost pe platformă. Ți-e foame?

— Nu chiar.

— Ei bine, eu mor de foame.

Dincolo de servere se află o bucătărie modestă și, dincolo de ea, poziționate de-a lungul ferestrelor, un dulap și un pat. Fără o delimitare clară între spațiul de muncă și cel de locuit, apartamentul pare laboratorul unui cercetător disperat, poate chiar nebun.

Barry se spală pe față la chiuveta din baie și, când iese, o găsește pe Helena la aragaz, supraveghind două tigăi.

— Ador huevos rancheros, spune el.

— Știu. Și chiar o să adori rețeta mea… ei bine, a mamei mele. Stai jos!

Se așază la o mică masă laminată, iar ea îi aduce o farfurie.

Barry împunge cu furculița unul dintre ouăle moi, iar gălbenușul se împrăștie pe fasole și pe salsa verde. Ia o îmbucătură mare. Avea dreptate – sunt cele mai bune ouă pe care le-a mâncat vreodată.

— Acum trebuie să îți spun despre lucrurile care nu s-au întâmplat încă, spune Helena.

Barry o privește de dincolo de masă, gândindu-se că ochii ei par cumva nesiguri, de parcă ar fi bântuiți.

— După Big Bend, mania SAF va atinge un vârf, spune ea. În mod șocant, încă va fi privită ca o epidemie misterioasă fără un patogen identificabil, deși câțiva fizicieni teoreticieni vor începe să vehiculeze idei despre găuri negre miniaturale și posibilitatea ca cineva să experimenteze cu noțiunile de spațiu și timp. Poimâine, vei duce o echipă SWAT în hotelul lui Slade. El și majoritatea celor din echipa sa vor muri în timpul raidului. Ziarele vor raporta că Slade disemina un virus neurologic care ataca zonele din creier care stochează amintirile. Știrile pe acest subiect vor fi obsedante o vreme, dar, într-o lună isteria publică se va stinge. Va părea ca și când misterul ar fi fost rezolvat și ordinea restabilită – și ca și cum n-ar mai fi cazuri noi de SAF.

În timp ce Helena înghite din mâncarea ei de câteva ori, Barry își dă seama că stă la masă cu o femeie care îi spune viitorul. Dar asta nici măcar nu este cea mai ciudată parte.

Cel mai ciudat lucru este că începe să o creadă.

Helena lasă jos furculița.

— Dar știu că nu s-a terminat, spune ea. Îmi imaginez tot ce e mai rău – că, după raidul tău SWAT, scaunul a încăput pe mâinile altcuiva. Așa că, peste o lună, voi veni și te voi găsi. Te voi convinge că afirm adevărul spunându-ți exact ce ai găsit în laboratorul lui Slade.

— Și te voi crede?

— În cele din urmă, da. Îmi vei spune că, în timpul raidului, înainte să fie ucis, Slade a încercat să distrugă scaunul și procesoarele sale, dar că o parte a fost salvată. Agenții guvernamentali – nu știi pentru cine lucrau – au venit și au luat totul. Nu am cum să știu asta, dar presupun că ei nu înțeleg ce este scaunul și nici cum funcționează. În mare parte el este distrus, dar se lucrează zi și noapte să se reconstruiască totul invers. Crezi că vor avea succes?

Barry se duce la frigider, iar mâna îi tremură când deschide ușa și scoate două sticle reci cu gât lung.

Se așază la loc.

— Deci raidul meu în laboratorul lui Slade duce la toate acestea.

— Da. Ai experimentat scaunul. Îi știi puterea. Din câte îmi pot dau seama, Slade îl folosește doar ca să trimită câțiva aleși înapoi în amintirile lor. Cine știe de ce? Dar uită-te ce teamă și ce panică provoacă! Nu e nevoie de prea mult pentru ca umanitatea s-o ia complet razna. Trebuie să-l oprim.

— Cu scaunul tău?

— Abia peste încă patru luni va fi operațional. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât crește mai tare șansa ca cineva să găsească laboratorul lui Slade înainte ca noi să intrăm acolo. Deja l-ai pus pe radarul lui Gwen. Și, odată ce oamenii află că scaunul există, amintirile lor despre el vor reveni mereu, indiferent de câte ori se schimbă o cronologie. La fel cum Julia și Meghan și-au amintit că Meghan a murit lovită de o mașină noaptea trecută.

— Amintirile lor au apărut abia când am ajuns în momentul în care am utilizat scaunul în ultima cronologie. Mereu funcționează așa?

— Da, pentru că acela a fost momentul în care conștiințele și amintirile lor din cronologia anterioară s-au unit cu aceasta. O consider un fel de aniversare a cronologiei.

— Și ce ar trebui să facem?

— Mâine, tu și cu mine vom prelua controlul asupra laboratorului lui Slade. Distrugem scaunul, programele, toată infrastructura și toate urmele existenței sale. Am deja un virus gata să fie încărcat în rețeaua lor independentă odată ce pătrundem înăuntru. Va reformata totul.

Barry își bea berea, iar stomacul i se strânge.

— Eu, cel din viitor, am fost de acord cu acest plan?

Helena zâmbește.

— De fapt, l-am pus la cale împreună.