La jumătatea coridorului, ușa camerei 825 se deschide și de acolo iese o femeie de vârstă mijlocie, purtând un halat bleumarin cu HM brodat pe margine și ținând o găleată argintie cu gheață.

Barry privește spre Helena, care dă din cap.

Acum sunt la trei metri de oaspetele hotelului, care nu i-a văzut încă.

— Doamnă? spune Barry.

Când femeia privește în direcția lor, îndreaptă arma spre ea.

Găleata cu gheață cade pe jos.

Barry duce un deget la buze în timp ce se apropie rapid.

— Niciun sunet, spune el, apoi o împing amândoi dincolo de pragul ușii și o urmează în cameră.

Helena trage zăvorul și pune lanțul.

— Am niște bani și carduri de credit…

— Nu suntem aici pentru asta. Stai pe podea și ține-ți gura, spune Barry.

Femeia pare că tocmai a ieșit de la duș. Părul ei negru este umed și nu are nicio urmă de machiaj pe față. Helena nu o privește în ochi.

Barry lasă geanta jos, trage fermoarul și scoate colierele de plastic.

— Te rog, îl imploră ea. Nu vreau să mor.

— Nimeni n-o să-ți facă niciun rău, spune Helena.

— Soțul meu v-a trimis?

— Nu, zice Barry. Se uită apoi la Helena și adaugă: Pune niște perne în cadă.

Helena ia trei perne de pe patul decadent, cu baldachin, și le pune în cada cu picioare aflată pe o mică platformă, cu vedere spre apusul care se așterne peste oraș, făcând clădirile să strălucească.

Când se întoarce în dormitor, îl vede pe Barry legând încheieturile și gleznele femeii, care e pe burtă, întinsă pe jos. Într-un final o ridică pe umăr și o duce în baie, unde o așază cu blândețe în cadă.

— De ce ești aici? întreabă el. Știi ce este locul acesta?

— Da. Lacrimile i se scurg pe față. Am făcut o greșeală groaznică cu cincisprezece ani în urmă.

— Ce anume? o întreabă Helena.

— Nu l-am părăsit pe soțul meu când ar fi trebuit. Mi-am irosit cei mai buni ani din viață.

— Cineva o să vină după tine, spune Barry.

Apoi rupe o fâșie de bandă adezivă și o apasă ușor peste gura ei.

Închide ușa la baie. Șemineul cu gaze emană o căldură plăcută. Sticla de șampanie pe care se pare că femeia urma să o bea stă pe măsuța de cafea lângă un pahar și un jurnal deschis, în care se văd două pagini umplute cu un scris de mână.

Helena nu se poate abține. Aruncă o privire spre scrisul elegant și își dă seama că este relatarea unei amintiri, poate cea la care urma să se întoarcă femeia din cadă.

Începe astfel: Prima oară când m-a lovit, stăteam în bucătărie la ora zece seara, întrebându-l unde fusese. Îmi aduc aminte roșeața de pe chipul lui, mirosul de băutură din respirație și ochii apoși…

Helena închide jurnalul și se duce la fereastră, dând la o parte draperia.

În încăpere intră o lumină palidă.

Privește în jos spre East 49th, văzând mașina lui Barry puțin mai departe pe cvartal.

Orașul este ud, abătut.

Femeia plânge în baie.

— Nu știu dacă am fost descoperiți, spune Barry apropiindu-se. Indiferent însă, ar trebui să mergem după Slade chiar acum. Zic să riscăm și să mergem cu liftul.

— Ai un cuțit?

— Da.

— Pot să-l văd?

Barry se caută în buzunar și scoate un briceag, iar Helena se dezbracă de jacheta de piele și își ridică mânecile cămășii gri.

Ia cuțitul de la el, se așază pe unul dintre fotolii și deschide lama.

— Ce faci? o întreabă el.

— Fac un punct de salvare.

— Un ce?

Ea înfige vârful cuțitului în brațul său stâng, deasupra cotului, și trage lama peste piele.

În timp ce apare durerea, sângele începe să curgă…

BARRY

7 noiembrie 2018

— Ce dracului faci? o întreabă Barry.

Helena are ochii închiși și gura ușor deschisă, stând complet nemișcată.

Cu grijă, Barry îi ia cuțitul din mână. Preț de un moment lung, nu se întâmplă nimic. Apoi, ochii ei verzi și strălucitori se deschid.

Ceva s-a schimbat în ei. Transmit o nouă teamă, cu mult mai intensă.