Aude alte focuri de armă.

Vederea lui devine neclară, iar cioburile de pe podea de la ferestrele sparte îi taie brațele. O ploaie rece pătrunde în clădire. Pereții sunt ciuruiți de gloanțe și o perdea de fum acoperă totul, făcându-l să simtă în gât gust de metal și sulf.

Barry se târăște prin mulțimea de carcase de gloanțe de pe jos, observându-le pe cele ale pistolului lui de calibrul .40, și încearcă să o strige pe Helena, dar numele ei nu se desprinde de pe buzele lui decât ca o șoaptă.

Înaintează cu greu restul drumului, ajungând la intrare. Durează o clipă până când vederea i se focalizează în față. Helena se află la terminal, iar degetele îi zboară peste nenumăratele tastaturi și ecrane tactile. Își drege vocea, străduindu-se să îi pronunțe numele.

Ea îl privește.

— Știu că te doare. Mă mișc cât de repede pot.

— Ce faci? o întreabă Barry, în timp ce fiecare respirație îi devine mai agonizantă decât cea de dinainte.

Din ce în ce mai puțin oxigen ajunge la creierul lui.

— Mă întorc înapoi în amintirea în care m-am tăiat în acea cameră de hotel.

— Jee-woon și Sergei nu mai sunt, zice el tușind sânge. Doar… distruge totul acum.

— Slade încă este acolo, spune Helena. Dacă scapă, ar putea să construiască un alt scaun. Am nevoie să păzești ușa. Știu că ai dureri, dar poți face asta? Dă-mi de știre dacă vine.

Ea se mișcă de lângă terminal, urcându-se pe structura curbată a scaunului de memorie.

— Voi încerca, spune Barry.

Își odihnește capul pe podeaua rece.

— Următoarea dată o să fie mai bine, rostește Helena.

Întinde mâna și trage cu grijă în jos aparatul care conține microscopul cu lumină.

În timp ce își leagă curelușa sub bărbie, Barry se străduiește să-și mențină privirea pe coridor, gândindu-se că, dacă Slade ar veni, n-ar putea face nimic să-l oprească. Nici măcar nu are forță să ridice arma.

Amintirile moarte cu el – în timp ce moare – din ultima cronologie îi pătrund în sfârșit în conștiință.

Ușile liftului se deschid spre intrarea în apartamentul lui Slade.

Slade stă în sufrageria lui imaculată, cu ferestre mari, îndreptând un revolver spre lift.

Barry se gândește. La naiba! Știa.

Un fascicul de lumină fără sunet.

Apoi – nimic.

Prin ceața morții, Barry se străduiește să mai privească o ultimă dată spre laborator; o vede pe Helena dându-și jos cămașa și jeanșii și urcând în rezervorul de deprivare.

•

Barry aleargă pe coridor; din nas îi curge sânge, iar capul îi vâjâie. Durerea de a fi fost împușcat în cronologia trecută a dispărut și amintirile noi ale acesteia dau năvală în cascadă.

El și Helena, venind din camera 825.

Au ieșit din lift la etajul șaptesprezece și au luat-o pe un alt traseu spre laborator, intenționând să-i prindă pe Jee-woon și pe Slade coborând din ascensor.

În schimb, au dat de Sergei și au pierdut mult prea mult timp încercând să treacă de el.

Acum gonesc spre laborator.

Barry își șterge sângele de la nas și clipește din cauza transpirației sărate care îi face ochii să usture.

Trec de un colț și ajung la ușa laboratorului, pe care Helena o deschide cu un foc de pușcă. Barry intră primul și două gloanțe zgomotoase îi ratează capul cu mai puțin de treizeci centimetri. Spre mirarea lui, gloanțele vin dinspre un bărbat pe care l-a mai văzut înainte – cu unsprezece ani în urmă, în noaptea în care a fost trimis înapoi într-o amintire.

Marcus Slade stă la șase metri de terminal, purtând un maiou alb și pantaloni gri, ca și când tocmai ar fi venit de la sală, iar părul lui ondulat și negru este ud de sudoare.

Ține un revolver de oțel satinat și se uită la Barry, recunoscându-l.

Barry trage o serie de gloanțe spre umărul său drept, iar Slade se împleticește înapoi spre mulțimea de panouri de control, scăpând arma în timp ce alunecă pe podea.

Helena se repede la rezervorul de deprivare și trage levierul de eliberare de urgență.

Până când ajunge Barry la rezervor, ea deja a deschis trapa, expunându-l pe Jee-woon plutind pe spate în apa sărată și încercând cu disperare să scoată perfuzia din antebrațul său.

Barry pune Glock-ul în toc, bagă mâna în apa caldă și îl trage afară pe Jee-woon, aruncându-l în partea opusă a camerei.

Jee-woon se lovește de podea și se trezește, privindu-i pe Barry și pe Helena; e gol și stă în patru labe, cu apa picurând pe gresie. Se uită la arma lui Slade, aflată la doi metri și jumătate, și sare spre ea, Barry trage și imediat o face și Helena, astfel că gloanțele încasate în față îl trântesc pe Jee-woon de perete, cu pieptul plin de răni. Puterea îl părăsește rapid, odată cu sângele.

Barry se îndreaptă precaut spre el, țintind în continuare cu pistolul spre pieptul ciuruit al bărbatului, dar Jee-woon se stinge înainte să ajungă la el, având în ochi acea goliciune finală.

HELENA

7 noiembrie 2018

Să-l aibă pe Slade în vizorul puștii reprezintă unul dintre cele mai mulțumitoare momente ale existenței ei fragmentate.

Caută în buzunar și scoate un drive de memorie.

— O să șterg fiecare linie de cod. Apoi o să demontez scaunul, microscopul cu lumină…

— Helena…

— Eu vorbesc acum! Laserul… Fiecare echipament și program din clădire. O să fie ca și când scaunul nu ar fi existat niciodată.

Slade se sprijină de baza terminalului, cu durere în ochi.

— A trecut un minut, nu?

— Pentru mine, treisprezece ani, spune ea. Pentru tine, cât timp?