— Acolo este blocul fiicei mele.
Peste unde se așterne liniștea.
Barry aruncă microfonul, apoi pornește sirena și gonește prin trafic, ocolind mașinile și traversând intersecțiile.
Când virează pe Bond Street câteva minute mai târziu, își abandonează mașina lângă baricada poliției și aleargă spre mașinile de pompieri care îndreaptă jeturi de apă spre fațada clădirii lui Meghan, unde flăcările ies de pe ferestrele de la etajul șase. Scena este guvernată de haos – o mulțime de lumini de urgență și de polițiști care pun bandă ca să țină rezidenții clădirilor vecine la o distanță sigură, în timp ce ocupanții clădirii lui Meghan ies în goană prin față.
Un polițist încearcă să îl oprească, dar Barry îi dă brațul la o parte și îi arată insigna, apoi se repede spre mașinile de pompieri și spre intrarea clădirii. Căldura flăcărilor îi face chipul să transpire.
Un pompier iese din clădire clătinându-se, pe ușa care a fost smulsă din balamale. Duce în brațe un bărbat mai în vârstă, cu fața înnegrită și roșie.
Un locotenent pompier – un bărbat uriaș, cu barbă – pășește în fața lui Barry, blocându-i calea.
— Treceți în spatele benzii!
— Sunt polițist, iar asta este clădirea fiicei mele! Arată spre flăcările care ies pe fereastra de la ultimul etaj. Flăcările vin din apartamentul ei!
Locotenentul se schimbă la față. Îl ia pe Barry de braț și îl dă la o parte din calea unui șir de pompieri care poartă un furtun spre cel mai apropiat hidrant.
— Ce e? întreabă Barry. Spune-mi odată!
— Incendiul a pornit din bucătăria acelui apartament. Acum se răspândește la etajele cinci și șase.
— Unde este fiica mea?
Bărbatul trage aer în piept și privește peste umăr.
— Unde este fiica mea, la naiba?
— Uită-te la mine, spune bărbatul.
— Ați scos-o?
— Îmi pare foarte rău să îți spun asta, dar a murit.
Barry se dă înapoi.
— Cum?
— A sărit pe fereastra aceea. Erau lucruri pe aragaz și un incendiu…
— Unde este?
— Hai să stăm jos și…
— Unde este?
— Pe trotuar, de partea cealaltă a camionului aceluia.
Barry pornește spre ea, dar, brusc, brațele bărbatului îl apucă din spate ca într-o îmbrățișare.
— Ești sigur că vrei să faci asta, frate?
— Dă-te de lângă mine!
Bărbatul îi dă drumul, iar Barry trece peste furtunuri, ajungând în fața camionului, aproape de foc. Agitația dispare. Nu vede decât picioarele fiicei sale, întinse pe trotuar. Nu e sânge, dar ea nu se mișcă. Are capul întors în partea opusă lui și încă poartă cămașa verde pe care o purta când s-au întâlnit la barul de peste drum, cu câteva ore în urmă.
Picioarele îi cedează.
Se lasă pe trotuar și izbucnește în plâns, în timp ce apa cade peste el de la jetul furtunurilor.
Oamenii încearcă să vorbească cu el, să îl determine să vină cu ei, să se miște, dar el nu îi aude. Privește direct prin ei.
Spre nimic.
Se gândește: „Acum am pierdut-o de două ori”.
•
Au trecut două ore de când Meghan a murit, iar hainele lui Barry sunt încă umede de la apa furtunurilor.
Parchează la Penn Station și începe să meargă spre nord, pe 34th Street, exact așa cum a făcut după ce se întorsese din Montauk cu trenul, în noaptea în care a dat peste hotelul Memory.
În noaptea aceea ningea.
Acum plouă, iar clădirile sunt cufundate în ceață deasupra etajelor cincizeci; aerul este suficient de rece încât respirația lui să provoace aburi.
Orașul este straniu de tăcut.
