Laboratorul lor se află în Lakewood, o suburbie din vestul Denverului, într-o clădire din cărămidă roșie care a fost cândva o stație de pompieri.
Acum se află la un kilometru și jumătate distanță, iar Barry se uită pe fereastră, gândindu-se cât de ciudat este să vadă atât de puțină mișcare în jur.
Nicio altă mașină nu circulă pe drum.
Aproape că nu există oameni.
După estimarea lui, au trecut cel puțin zece minute de când au auzit prima alertă de urgență.
Se uită la Helena cu gândul de a-i spune ceea ce i-a zis deja și înainte, că ar vrea să facă asta din nou tot cu ea, orice ar fi, când prin geamul ei zărește cea mai strălucitoare lumină pe care a văzut-o vreodată – o floare incandescentă care apare la orizontul estic, lângă grupul de zgârie-nori din centrul orașului, atât de intensă, încât îi arde corneele pe măsură ce aceasta cucerește cerul.
Chipul Helenei devine strălucitor și tot ce se află în câmpul său vizual, inclusiv cerul, este jefuit de culoare, devenind de un alb mistuitor.
Devine orb timp de cinci secunde și, când reușește să vadă din nou, totul se întâmplă simultan.
Toată sticla din Jeep explodează…
Pinii dintr-un parc aflat în față se apleacă atât de mult în lateral, încât vârfurile lor ating pământul…
Resturi ale structurii unui mall dezintegrat zboară pe deasupra drumului, suflate de un vânt furios…
Un bărbat care împingea un cărucior de cumpărături pe trotuar este aruncat la cincisprezece de metri prin aer…
Apoi Jeep-ul lor se răstoarnă, iar metalul care zgârie pavajul devine asurzitor. Unda de șoc îi suflă peste drum și o mulțime de scântei zboară prin fața lui Barry.
În timp ce Jeep-ul se oprește pe trotuar, la ei ajunge zgomotul exploziei, cel mai asurzitor sunet pe care Barry l-a auzit vreodată, ca de sfârșitul lumii, și îi zdrobește pieptul. Prin minte îi trece un singur gând: unda sonoră a detonării a ajuns la ei prea repede.
În câteva secunde.
Sunt mult prea aproape de locul de impact ca să supraviețuiască prea mult.
Totul încremenește.
Urechile îi țiuie.
Îmbrăcămintea îi este arsă peste tot.
O chitanță din unul dintre suporturile de pahare a ars cu totul.
Prin gurile de aerisire se revarsă fum.
Jeep-ul este întors pe partea pasagerului, dar Barry încă este ținut pe scaun de centura de siguranță, văzând dintr-un lateral tot ce a mai rămas din lume. Se întoarce ca să se uite la Helena, care este încă la volan, cu centura de siguranță. Capul îi atârnă, și nu pare să se miște.
O strigă, dar nu își aude nici propria voce.
Nimic în afară de vibrația laringelui.
Își desface centura și se întoarce cu fața la soția lui, săgetat de durere.
Are ochii închiși și fața de un roșu-aprins, iar partea stângă îi este acoperită de cioburile de la geamul spart.
Întinde brațul și îi desface centura și, în timp ce cade din scaun deasupra lui, Helena deschide ochii și începe să respire brusc, gâfâind.
Buzele i se mișcă, încercând să spună ceva, dar se oprește când își dă seama că niciunul dintre ei nu aude nimic. Ridică o mână, care e roșie din cauza arsurilor profunde, și arată spre parbrizul fără sticlă.
Barry dă din cap și ies amândoi prin el, ridicându-se în picioare în cele din urmă și oprindu-se în mijlocul drumului, pentru a privi distrugerea imaginată numai în coșmaruri.
Cerul a dispărut.
Copacii s-au transformat în schelete, iar frunzele topite cad din ei ca o ploaie de foc.
Helena înaintează pe drum împleticindu-se. În timp ce Barry se grăbește după ea, își observă mâinile pentru prima oară de la explozie. Sunt de aceeași culoare precum cea de pe chipul Helenei și deja se formează bășici de la flacăra albă și fierbinte a radiației termice.
Ridică mâinile să își atingă fața și capul și un smoc de păr i se desprinde de pe scalp.
O, Iisuse!
Îl cuprinde panica.
O ajunge din urmă pe Helena, care aleargă șchiopătând pe șoseaua acoperită de resturi fumegânde.
Este deja întuneric, iar soarele nu se mai vede.
Apare durerea.
Pe față, pe mâini, în ochi.
Îi revine auzul.
