Pompei, singurul consul, îi cere sfatul şi sprijinul lui Cato. Condamnarea lui Munaâius Plancus.
Caesar progresează, Pompei se arată moale, Cato candidează la consulat şi este învins.
Lui Cato nu-i pare rău de înfrângere. Ce răspunde el la dojenile lui Cicero.
Cato se opune de a se face rugăciuni de mulţumire pentru victoriile lui Caesar. Cato răspunde elocvent unei scrisori a lui Caesar citită în Senat şi în care îl insultă.
Creşte popularitatea lui Caesar.
Caesar trece Rubiconul. Cato, singura nădejde a romanilor, cere şi obţine ca Pompei să ducă lupta contra lui Caesar. Pompei şi o mare parte din Senat părăsesc Roma. Cato se duce după ei şi-şi ia înapoi soţia, pe Marcia.
Caesar îl acuza iarăşi de lăcomie. Respingerea acuzaţiei.
Cato se duce la Siracuza, află de trecerea lui Pompei la Dirachium, îi sfătuieşte pe siracuzani şi se duce după Pompei.
Cato în Asia. Servilia merge cu dânsul. Pompei îi dă comanda flotei lui Bibulus, deşi o promisese lui Cato.
Lupta de la Dirachium.
Caesar se retrage în Tesalia. Pompei îl ksă pe Cato la Dirachium şi se ia după Caesar. După Farsala, Cato trece în Corciră, unde îl găseşte pe Cicero, căruia îi scapă viaţa.
Cato, în Africa, află de moartea lui Pompei. Durerea şi doliul lui Cato de după Farsala.
Cato reprimă orgoliul lui lubă şi dă comanda lui Scipio.
Scipio vrea să distrugă Utica, Cato se opune şi pune oraşul în stare de apărare. Raporturile dintre el şi Scipio.
Înfrângerea de la Tapsus.
Spaimă în Utica. Tăria lui Cato calmează spiritele.
Discursul către Cei trei Sute.
Impresia produsă de acest discurs. Se propune elibe rărea sclavilor. Cato refuză. Mesaje de la Scipio şi lubă.
Şovăielile Celor trei Sute. Unii din ei se gândesc la predare.
Cato îi răspunde lui lubă. Sosesc călăreţii scăpaţi din luptă. Cato intră în tratative şi obţine ca ei să apere şi asigure retragerea senatorilor.
Revolta Celor trei Sute. Cato nu acceptă propunerile cavaleriei. Cei trei Sute se declară de partea lui Cacsar.
Cato întoarce din drum cavaleria.
Cato ia măsuri pentru salvarea senatorilor. Refuză să se intervină pentru el însuşi la Caesar.
Aflând de sosirea lui Caesar, ia măsuri pentru sal varea şi plecarea
senatorilor. Vine Octavius. Fiul lui Cato, Statilius, rămâne lângă tatăl său.
Prin Lucius Caesar intervine pentru Cei trei Sute.
Îl opreşte pe fiul său de a mai face politică.
Ultima masa dată de Cato. Prietenii bănuiesc intenţia lui de sinucidere.
Cato, retras în camera sa, cileşte pe Fedon. Cheamă sclavii să-i aducă sabia. Scene de violenţă cu sclavii şi fiul său.
Discursul lui Cato către Apolinide şi Demelrius.
I se aduce sabia. O examinează, apoi adoarme. Pune să i se panseze mâna. Îl trimite pe Butaş în port să vadă dacă au plecat toţi. Pe urmă se loveşte cu sabia.
Ştirea morţii. Durerea Celor trei Sute. Statuia lui.
Părerea de rău a lui Caesar.
Vârsta lui Cato. Viaţa fiului său; moare la Filippi ca un viteaz. Porcia, frica lui Cato, măritată cu Brutus. Şi Statilius moare la Fihppi l
1. Neamul lui Cato a luat începutul strălucirii şi gloriei de la străbunicul său, Cato, bărbat care a avut mai cu seamă influenţa şi nume între romani prin virtutea sa, cum s-a scris în biografia lui A tost orfan de ambii părinţi, lăsat cu fratele său. Czepio, şi cu sora sa, Porcia. Toţi aceştia au fost hrăniţi şi crescuţi lângă Livius Drusus, unchiul său dună mamă, care conducea republica în vremea aceea Într-adevăr, era un foarte abil orator, înţelept, în celelalte privinţe printre cei mai de seamă şi nu era mai prejos ca deşteptăciune decât altul.
Se spune că încă de copil Cato arăta în voce şi pe faţă, la joacă şi la studii o fire inflexibilă, insensibilă şi solidă în toate Acţiunile sale aveau o tărie nepotrivită cu vârsta, fiind aspru cu linguşitorii şi îndărătnic cu cei care voiau să-1 înspăimânte şi la râs, de obicei, se îndupleca greu, înseninându-şi faţa rareori până la surâs, iar la mânie nu era iute, nici nu se pleca, dar când se mânia, greu putea fi împăcat Când a început să înveţe, era încet şi greoi, însă ce primea, reţinea şi-şi amintea Ceea ce vedem oricând, de altfel: cei bine înzestraţi sunt mai uituci; dar ţin minte cei ce învaţă cu osteneală şi muncă, căci ce învaţă este un foc ce aprinde sufletul Se pare că şi firea sa înclinată de a crede anevoie, făcea învăţătura, să zic, mai anevoioasă într-adevăr, a învăţa este a primi o impresie şi pot o crede mai uşor cei care înţeleg cel mai puţin ce li se spune. De aceea se conving mai lesne tinerii ca bătrânii şi cei bolnavi decât cei sănătoşi, în general, cu cât puterea de a te îndoi e mai slabă, cu atât consimţirea este mai promptă. Se spune totuşi că de pedagog Cato asculta şi făcea tot ce-i spunea, dar cerea motivul fiecărui lucru pentru a se convinge. Pedagogul său era un om cu bune maniere şi avea cuvântul mai la îndemâna decât biciul. Se numea Sarpedon.
2. Când Cato era încă copil, socii romani lucrau ca să capete cetăţenia romana. Unul, Propedius Silla, bun războinic şi care se bucura printre compatrioţi de o mare consideraţie, prieten cu Drusus, stătu la dânsul câteva zile, timp în care se împrieteni cu copiii. „Haide, zise, rugaţi-1 pe moşul vostru să lupte pentru cetăţenia noastră!” Caepio surâse şi făcu semn din cap, dar Cato nu răspunse nimic; privea la străini ţinta şi încruntat. „Dar, tu, tinere, ce ne soui? Nu poţi să-i ajuţi pe străini ca şi fratele tău?” Cato nu răspunse, ci păru prin tăcere şi privire a le respinge rugămintea. Propedius, ridicându-1
deasupra ferestrei, simula că-i va da drumul, poruncindu-i să aprobe, de nu, îl aruncă; totodată îşi făcuse glasul mai aspru şi agita în mâini de mai multe ori trupul atârnat deasupra ferestrei. După ce Cato s-a încăpăţânat să tacă, neînfricat şi fără teamă, punându-1 jos, Propedius a spus liniştit către prieteni: „Ce noroc pentru Italia că acesta-i doar un copil! De era bărbat, un vot n-am fi avut în popor!”
Şi iarăşi, la o zi de naştere, moşul său 1-a invitat la masă, şi pe dânsul şi pe alţi copii. Neavând ce face, se jucau într-o parte a casei, amestecaţi ei în de ei, mai tineri şi mai în vârsta. Jocul era de-a tribunalul; era judecată, acuzare, şi ducerea la închisoare a celui vinovat. Unul din copii, distins la chip, fiind adus la închisoare de unul mai mare, făcu apel la Cato. Acesta, când înţelese ce se întâmpla, îi dădu la o parte pe cei din faţă, care-1 împiedicau, scoase copilul şi, mânios, ţinându-1 de mână, plecă acasă; ceilalţi copii îl urmară.
3. Aşa era de vestit, încât Sylla, voind să organizeze un spectacol de curse sacre, pe care le numesc romanii Troiene, şi aducând copiii de nobili, numi doi şefi: pe unul copiii îl primiră, căci era feciorul Me-telei, soţia lui Sylla; pe celălalt, deşi era nepot de frate al lui Pompei, Sextus, nu-1 lăsau şi nu voiau să se antreneze cu dânşii, nici să-1 urmeze. Informându~se Sylla pe cuie vor, toţi strigară: „Pe Cato!” Sextus însuşi, cedând, îi lăsă onoarea ca unuia mai vrednic.
