Când i-au tăiat soldaţii capul, dascălul său i-a luat o piatră scumpă de marc preţ, pe care-o purta la gât şi a cusut-o la brâu. Întrebat fiind, a tăgăduit; 1-au supus la cazne până a spus, şi apoi I-au răstignit pe o cruce. Copiii Cleopatrei trăiau sub pază, dar li se arăta toată cinstea cuvenită rangului lor. Cleopatra îl trimisese pe Caesarion, fiul lui lui lulius Caesar, cu multe bogăţii prin Etiopia în India; şi un dascăl al lui, care semăna eu Teodor, 1-a adus cu minciuni la Rodos; îi spunea că-1 cheamă Octavian la domnia Egiptului. Se zice că Octavian chibzuia ce să facă şi Areos i-a recitat stihul:

Bună nu e niciodată policesaria.

L-a ucis mai târziu, după moartea Cleopatrei.

Regi şi generali mulţi cereau trupul lui ca să-1 îngroape, dar Oclavian n-a voit să-1 ia de la Cleopatra.

Ci ea, cu mâinile sale, 1-a îngropat cu multă cheltuială şi pompă crăiască; îi fu îngăduit să facă tot ce vroia.

De multă întristare şi durere (că i se umflase pieptul şi se umpluse de bube) o prinseră frigurile; se bucură de boală că-i dădea pricină să nu mănânce şi putea, deci, muri neîmpiedicată. Avea dânsa un doctor de casa, Olimp, căruia îi spuse gândul ei adevărat; acesta o ajută şi-o sfătui ce să facă. Cum singur mărturiseşte într-o istorie despre aceste lucruri. A simţit însă Octavian şi-a ameninţat-o, speriind-o că-i va ucide copiii; de frică să nu şi-i piardă, s-a lăsat îngrijită şi hrănită de cine şi cum a vrut.

La puţine zile veni şi Octavian s-o vadă şi s-o mângâie. O găsi culcată pe nişte paie aşternute direct pe pământ. Când a intrat Octavian, ea a sărit îmbrăcată numai într-o tunică şi i-a căzut la picioare, cu părul despletit şi l'aţa galbenă, cu vocea tremurătoare şi privirea stinsă; pe sânul ci erau urme multe de zgârieturi şi tot atâta jale era pe trup câtă era şi-n sullet. Nu se topise cu totul, însă. Gingăşia şi tinereţea îmbietoare a formelor sale. Din întunecata amărăciune a inimii sale, lucea ceva ca o lumină de tulger, parcă, şi-i însenina o clipă mişcările tetei.

O pofti Octavian să stea pe pat; se lăsă alături şi el. Începu dânsa a se apăra: zicea că toate le-a tăcut din silă şi din frică de. Dacă îi dovedi Octavian că nu-i aşa, prinse a se jelui, a plânge şi a se ruga, ca şi cum mult ar li dorit să nu moară. La urmă, i-a dat izvodul scris, ce-1 avea la dânsa, de toate averile. Seleuke, un intendent al său, o învinui că doreşte să ascundă scule de preţ; atunci ea sări, îl apucă de par şi-1 plesni cu palma peste obraz. Octavian surâse şi-o potoli.

„Dar nu-i îngrozitor, Octavian. – zise ea. – când tu te pleci şi vii să stai de vorbă cu o sărmană femeie ca rnine, robii mei să vie şi să mă înviuuiască a ti pus deoparte ceva din podoabele femeieşti? N-am strâns, nenorocita, pentru mine, ci pentru Oetavia şi Livia, ca să am şi eu ceva să Ic dau, sa te pot îmbuna şi îndupleca pe tine, prin ele!” Octavian fu încântat: era sigur ca vroia să trăiască, li spuse deci că-i lasă şi acestea şi că el va fi mai omenos decât are dânsa nădejde. Ieşi încredinţat c-a înşelat-o, el, amăgitul.

84. Era între prietenii lui Octavian un tânăr de neam mare, Cornelius Dolabella. Acesta se înduioşa de nefericirea Cleopatrei; ca să-i facă plăcere,

ascultă atunci de rugămintea ei şi-i trimise pe ascuns ştire că Octavian pleacă pe jos prin Siria, iar pe ea a hotărât s-o trimită împreună cu băieţii, peste trei zile, la Roma. Dacă auzi aceasta, îl rugă pe Octavian să-i îngăduie a face libaţii pe mormântul lui; i se dădu voie şi tu dusă la mormânt. Aici se aşeză în genunchi lângă femeile sale de casă şi zise: „Iubite, când te-am îngropat aici, mâinile melc erau libere; astăzi, roabă, torn vinul pe mormântul tău, păzită fiind să nu sluţesc prin vaiete şi bocete trupul acesta, păstrat pentru triumluî ce-1 vor sărbători împotriva ta. De acum libaţii şi îngrijiri nu mai aştepta, căci Cleopatra ţi le-aducc pe cele din urmă. Cât am trăit, nimic nu ne-a putut desparţi; dar, murind, noi schimbăm locurile unul cu altul. Tu, roman, vei odihni aicea, iar eu, nefericită, în Italia, căci numai liniştea mormântului voi gusta-o în patria ta. Dar, de zeii ţării tale ne sunt de vreun ajutor şi sprijin (căci ai noştri nc-au părăsii), nu mă alunga, te rog. Pe mine, soţia ta, şi nu şuieri ca duşmanul sa se lălească cu trupul meu în triumluî lui. Ascunde-mă la tine, aici, îngroapă-mă alaiuri de tine; căci din miile de nenorociri ale viforoasei mele vieţi n-au fost ceasuri mai amare şi mai pline de jale ca puţintică vreme ce-am lrăit-o Iară tine”.

85. După ce s-a saturai de plâns, a pus coroana pe sicriu şi 1-a sărutat. Porunci apoi să i se pregătească baia. Dacă s-a îmbăiat, se culcă să mănânce Masa, splendid împodobită, ca în zilele ci cele bune In vremea cinei veni un om de la ţară cu un paner. Paznicii îl întrebară ce aduce şi el dădu frunzele deoparte şi le arată coşuleţc pline cu smochine; se minunară, căci erau frumoase şi mari. Omul zâmbi şi-i pofti să guste; dar ei, încredinţaţi de buna lui credinţă, îi spuseră să intre şi să i le ducă reginei. După masă, Cleopalra îi Irimise lui Oclaviau tăbliţele scrise şi pecetluite de ea: scorni apoi alte pricini să rămână numai cu cele două femei şi încuie uşa.

Octavian, cum deschise scrisoarea şi dădu de jelanii şi rugăminţi s-o îngroape alături de Auloniu, pricepu că s-a întâmplat ceva. Întâi purcese el singur să alerge în ajutor, apoi se răzgândi şi trimise iute pe alţii să vadă. Dar moartea fusese lulgerătoare. Sosiţi în grabă, înţeleseră că paznicii nu bănuiesc nimic. Deschiseră uşile şi o găsiră pe Cleopatra. Moartă, întinsă pe un pat de aur şi gătită ca o regină. Din cele două femei, una numită Iras îşi dădea sufletul la picioarele ci, iar Charmion, cealaltă, se clătina ameţită şi încerca s-aşeze coroana pe capul Cleopatrei. Se răsti mânios unul: „Frumos e asta, Charmion?” „Tare inimos, răspunse ea; aşa se cade strănepoatei atâtor regi.” Nu mai rosti nicio vorbă şi căzu, moartă, lângă patul reginei.

86. Se zice că vipera a fost adusă odată cu smochinele acelea şi acoperită deasupra cu frunze. Aşa poruncise Cleopatra: să se arunce şarpele asupra ei fără să ştie. Dacă a dat smochinele deoparte, a văzut-o şi-a zis: „Aici era, deci!” şi a întins braţul gol să i-I muşte. Alţii spun că vipera era păstrată închisă într- un ulcior şi Cleopatra o îmboldea şi-o aţâţa c-un tuş de aur; ea a sărit mânioasă şi-a muşcat-o de braţ.

Dar ce a fost, prea bine nu ştie nimeni. Aşa, alţii spun că ar fi avut dânsa otravă ascunsă într-un fier de încreţit părul, bortelit, şi că fierul 1-ar ti purtat ascuns în păr. Sigur e că nu s-a arătat pe trupul ei nici pată, nici alt semn de otravă, nici şarpele nu s-a găsit în odaie; spuneau unii c-ar fi observat dâra

viperei înspre marc. Unde era faţa casei şi ferestrele. Alţii pomenesc de două semne negre şi tare mici, de înţepături de dinţi pe braţul Cleopatrei. Pare că şi Octavian a crezut în semnele acelea, căci la triumt s-a purtat şi statuia Cleopatrei. Pe al cărei braţ era încolăcită o viperă. Acestea se povestesc despre moartea ei.

Octavian iii tare mâhnit de moartea reginei, dar s-a minunat de tăria şi mărimea ei de suflet. Porunci să iie îngropat trupul ei cu pompă regească, alături de; tot din porunca lui şi roabele au fost îngropate c” cinste.

S-a săvârşit din viaţă Cleopatra ia treizeci şi nouă de ani; domnise douăzeci şi doi, şi ca regină împreună cu, mai mult de paisprezece. Despre unii spun că avea sase, alţii trei ani peste cincizeci. Statuile lui au ibst doborâte toate, iar ale Cleopatrei au rămas pe loc, căci a dat un prieten de-aî ei 2000 de talanii Ini Octavian şi n-a avut nimeni voie a se atinge de ele.

87. A lăsat şapte copii de la trei neveste. Din ei, numai Antilus. Feciorul mai mare, a fost ucis de Octavian; pe ceilalţi i-a luat Octavia şi i-a crescut împreună cu feciorii săi. Pe Câcopatra, fata Câeopatrei, a măritat-o după lubă cel mai distins rege, iar pe. Născut din Fulvia, aşa î-a ridicat, încât cel dintâi în cinste la August fiind Agripa, în al doilea rând, feciorii Liviei, în al treilea urma. Octavia, din căsătoria cu Marcelus, avusese două fete şi un băiat; pe acesta August îl înfiase şi-i făcuse şi ginere, iar o fală i-o dăduse lui Agripa, Cum însă Marcelus a murit îndată după nuntă. Octavian socotea pe cine s-aleagă ginere credincios dintre prieteni. Octavia puse la cale ca Agripa s-o ia pe fata lui Irate- său şi s-o lase pe a ei. Octavian a primit şi a primit apoi

1) Rege cărturar, autor al multor stadii şi cercetări şi Agripa. Octavin şi-a luat fata şi a dat-o după An-toniu, iar Agripa a luat-o pe fata lui Octavian. Mai erau doua fete ale Octaviei şi: pe una a lual-o Domitius Ahenobarbus, iar pe cealaltă, tare cuminte şi frumoasă, a luat-o Drusus, feciorul Liviei şi copilul vitreg al lui Octavian. Din ci s-a născut Germauicus şi Claudiu, care a ajuns a ti şi împărat pe urmă. Din copiii lui Germanicus, Caius domni puţină vreme, cu strălucirea ştiută, şi fu ucis împreună cu femeia şi copilul său, iar Agripina, după ce avu cu Ahcnobarhus un copil, pe Lucius Domitius, se mărită după Caesar Claudiu, care-i adopta copilul şi-1 numi Ncro Germanicus. Acest Nero. Domnind în vremea noastră, a ucis-o pe mama lui şi a fost cât pe ce să dea pierzării Imperiul Roman cu nebunia şi lipsa lui de ruşine. El a fost al cincilea urmaş din sămânţa lui.

— 283 Î. H.)

SUMARUL:

De ce-1 compară pe Demetrios cu.

Naşterea, portretul, obiceiurile, caracterul său. Vrea să-1 imite pe Dionysos.

Dragostea lui pentru tatăl său. Încrederea şi iubirea lui Antigon pentru fiul său.

Prietenia lui Demelrios cu Mitridate.

Războiul generalilor lui Alexandru. Demetrios merge contra lui Ptolemeu şi e bătut, la Gaza.

Victoria lui Demetrios în contra lui Kiles, legalul lui Ptolemeu. Bucuria lui

Anligon.

7. Demetrios merge contra nabateenilor. Seleuke ia înapoi Babilonul, care e luat iarăşi de Demetrios. Demetrios se duce să ajute Halicarnasul, asediat de Ptolemeu.

Planul lui Anligon şi Demetrios. Antigon e sfătuit să cucerească Atena şi s-o păstreze. Demetrios vine în faţa Atenei; proclamaţia sa.

Solia lui Demetrios din Falera către Demetrios Poliorcctul. Demetrios îl trimite la Teba şi goneşte garnizoana macedoneană din Atena. Se duce la Patras, cucereşte Megara. Întrevedere cu filosoful Slilpon.

10. Se întoarce la Atena, dărâmă fortul Munichiei şi reda Alenei regimul democratic. Atenienii îi dau onoruri; înfiinţează două Iriburi: demetriad şi antigonad.

11. Linguşirea josnică a lui Stratocle; obrăznicia lui fată de popor.

Luna Munichion se numeşte Demetrion. Zeii se mânie. Versurile contra lui Stratocle ale poetului Philippide.

Decretul lui Dromoclide în cinstea lui Demetnos, Demetrios se însoară cu Euridice, strănepoata lui Miltiade. Alte soţii ale lui Demetrios; dragostele cu helairele.

Războiul pentru Cipru între Demetrios şi Ptolemeu.

Menelaus îi dă Salamina lui Demetrios.

Lupta de la Salamina dm Cipru, înfrângerea lui Ptolemeu. Dragostea cu flautista Lămia.

Generozitatea lui Demetrios. Cum îi anunţa Aristodem lui Antigon victoria.

Toţi urmaşii lui Alexandru se numesc regi, afară de Cassandru. Orgoliul regilor.

Antigon şi Demetrios merg cu război contra lui Ptolemeu. Visul lui Media care prevesteşte neizbânda. Pur tarea lui Demetrios în vreme de pace şi război. Antigon e îngăduitor cu destrăbălările lui Demetrios.

Dibăcia lui Demetrios în născocirea maşinilor de război. Lysimah, după ce vede manevrând flota şi maşinile, nu mai îndrăzneşte să-i declare război.

Descrierea helepolelor lui Demetrios la asediul Rhodosului şi a doua platoşe din Cipru, date lui Demetrios de armurierul Zoii.

De ce s-a supărat Demetrios pe rhodieni. Un minu nat tablou. Protogene respectat de Demetrios.

Demetrios îl învinge pe Cassandru şi-i eliberează pe grecii de dincoace de Termopile. Atenienii holărăsc ca Demetrios să locuiască în epistodomul Partcnonului.

Demetrios este nerespectuos cu zeiţa Atena. Episodul Damocles. Purtarea lui Clenet. Josnicia atenienilor.

Demetrios progresează în Peloponez. La Argos se însoară cu Deidamia, sora lui Pyrrhus. Demetrios la Skyon.

Este ales generalissim al Greciei. Ura lui Lysimah.

Iniţierea în misterele eleusine a lui Demetrios. Satira lui Philippide.