Amănunte despre Lămia. Cuvintele glumeţe ale unui comic şi ale lui

Demohare. Lysimah şi leul. Larma despre curtezana Tonis.

Soarta lui Demetrios se schimbă. Regii se unesc împotriva lui. Încrederea în sine a lui Antigon. Greşeala de a-şi divulga planurile.

Preziceri sinistre. Lupta de la Ipsos. Moarfea lui Antigon.

Demetrios, înfrânt, vrea sa se retragă la Atena, dar atenienii îi interzic intrarea în cetate. Mânia lui Demeârios.

Reflecţiuni asupra nestatorniciei popoarelor linguşitoare.

Atenienii îi Irimit lui Demetrios vasele cerute. I] bate pe Lysimah. Seleuke i-o cere în căsătorie pe Stratonike, fata sa. El se îmbarcă şi i-o duce. Plistarh se plânge de violarea teritoriului.

Întrevederea de la Oros. Nunta lui Seleuke. Fila e trimisă la Cassandru. Moartea Deidamiei. Demeârios se împacă cu Ptolemeu şi se ceartă cu Seleuke. O reflecţie a lui Platon.

Demetrios ataca Atena şi Mcsena şi o recucereşte prin înfometare.

Atenienii îi deschid porţile. Descrierea foametei.

Demetrios se poartă blând cu atenienii, Dromoclidc îi propune să i se dea Pireul şi Munichia. Demetrios pune garnizoană în Musaion.

Succese în Sparta; ştiri rele din Asia. Alte motive de nădejde.

Tulburări în Macedonia după moartea lui Cassandru.

Feciorii se lupta între ei. Alexandru, unul din ei. Îi cheamă pe Demetrios şi pe Pyrrhus. Pyrrhus păstrează o parte din Macedonia. Demetrios îl ucide pe Alexandru în Larissa.

Demetrios e ales regele Macedoniei.

38. Dragostea lui Antioh pentru Stratonike, mama vitregă. Seleuke îl însoară cu ea şi-i dă provinciile din Asia de sus. ' – l- – sy -

Demetrios merge asupra Reoţiei; cuprinde Teba şi se poartă blând cu învinşii. Tebanii se revoltă din nou si Demetrios reasediează Teba.

Pyrrhus nu-1 poate înfrunta pe Demetrios. Acesta cucereşte Teba. Jocuri pythice extraordinare la Alena.

Lupta dintre Pyrrhus şi Demetrios. Pyrrhus îl ucide în luptă pe Pantaus. Deosebiri între eei doi regi. Pyrrhus seamănă cu Alexandru, îngâmfarea şi luxul lui Demetrios.

Nepopularitatea lui Demetrios îi supără pe macedonienî. Povestea unei babe şi regele Filip, tatăl lui Ale xandru. Porecla lui Demetrios.

Pyrrhus atacă zadarnic. Planurile măreţe ale lui De metrios. Flota şi armata sa. Tiera fenomenală a lui Ptolemeu Filopator.

Trei regi se unesc contra lui Demetrios; atrag la dânşii pe Pyrrhus. Luptă teribilă. Revolta şi înfrângerea Macedoniei. Pyrrhus şi Lysimah împart Macedonia după fuga lui Demetrios.

Demetrios se retrage la Casandrea. Fila, soţia lui, se otrăveşte. Un citat din Sofocle cu privire la Demetrios.

Acesta se întoarce la Teba. Citat, din Euripide.

Alt. Asediu al Atenei. Demetrios consimte să4 ridice.

Se duce în Asia. La Milet se însoară cu fiica lui Ptolemeu.

Multe cetăţi se dau de partea lui. Lupta cu Agatocle. Fiul lui Lysimah.

Glumele soldaţilor. Parodia lui Sofocle.

Nemaiavând încotro, Demetrios îl roagă pe Seleuke să-i fie milă de el şi de soldaţii săi. Seleuke era gata să cedeze, dar Palrocle, un general al său, îi atrase atenţia asupra primejdiei şi Seleuke refuza. Noi rugăminţi ale sale.

48. Lupta disperată a lui Demetrios cu Seleuke. Se îmbolnăveşte, se îndreaptă şi-şi aşteaptă inamicul.

Lupta dintre Seleuke şi Demetrios, Accsta-i momeşte pe mercenarii lui Demetrios. Ultimele încercări ale lui Demcârios, care se predă.

Seleuke dă ordin să-1 primească cu onoruri, potrivit rangului şi nenorocului său. Zelul curtenilor îi face rău lui Demetrios. Apolonide, un vechi prieten, vine la el, Pausanis vine pe neaşteptate şi-1 duce ca prizonier în Chersonezul Siriei, unde e bine tratat.

Durerea lui Antigon când află despre tatăl său. 11 roagă pe Seleuke să-1 elibereze şi se oferă pe sine ca ostatic. Lysimah îi oferă lui Seleuke mari sume de bani, dacă îl va ucide pe Demetrios. Oroarea lui Seleuke la această propunere. Păstrează eliberarea lui Demetrios pentru Antigon şi Stratonjke.

Demetrios se deprinde cu soarta lui: se ocupă de jocuri şi desfrâu. Moare în captivitate. Părerea de rău a lui Seleuke.

Măreaţa înmormântare. Durerea lui Antigon. Urmaşii lui Demetrios. l. Cei care întâia oară au asemănat ştiinţa cu simţurile, îmi par a fi înţeles foarte bine facultatea ce îi conduce în judecăţile lor, prin care noi putem lesne percepe elementele opuse în ambele categorii. Căci o găsim deopotrivă în ştiinţă ca şi în simţuri; dar ţinta urmărită, prin deosebirile ce stabilesc, este alta Simţurile nu se opresc la a deosebi albul de negru, dulcele de amar, solidul de lichid, flexibilul de rigid; ci iuncţia lor proprie e de a fi puse în mişcare de orice obiect cu care vin în atingere şi, odată puse în mişcare, să transmită creierului senzaţia. Ştiinţa însă, ce cu chibzuinţă-şi alege tot ce se potriveşte scopului său şi se fereşte de ce-i străin, se îngrijeşte cu tot dinadinsul numai de ceea ce o priveşte, iar faţă de rest rămâne indiferentă ori se ocupă de el numai

întâmplător. Asttel, medicina nu se ocupă de boli, muzica de lipsa de armonie, decât accidental şi cu scopul de a realiza contrariul. Ştiinţele superioare însă, cum sunt a prudenţei, a justiţiei şi a cumpătării, fiind judecătoare nu numai a ceea ce este drept, util şi frumos, ci şi a ceea ce ce este nedrept, urât şi păgubitor, nu se mulţumesc cu o moralitate nesprijinită pe cunoaşterea răului şi care încă se mai şi mândreşte de asta; dimpotrivă, ele o socot ca pe o prostească ignorare a tot ce este dator să ştie oricine vrea să trăiască o viaţă virtuoasă. De aceea, odinioară, spartanii îi sileau pe iloţi să bea la sărbători peste măsură şi-i aduceau la banchete, ca să le arate tinerilor ce dezgustătoare este beţia.

În ceea ce ne priveşte, socotim că a corupe pe unii spre a îndrepta pe alţii prin pilda lor nu-i nici omenos, nici politic Totuşi, poate n-ar fi rău a introduce în aceste vieţi o pereche sau două de oameni ce au abuzat nebuneşte de puterea şi situaţia lor şi au dat vestite exemple de corupţie; nu că am voi, ferească Dumnezeu, să ne desfătăm şi să ne încântăm cititorii prin varietatea picturilor; ci facem ca Ismenias, te-banul, care, predând elevilor săi flautişti vşi buni şi răi, obişnuia să zică: „aşa trebuie cântat” apoi „aşa nu trebuie'„. Ca şi

Antigenc, ce credea că mai cu plăcere îi ascultă tinerii pe flautiştii buni după ce i-au auzit pe cei proşti, credem şi noi că-i vom imita şi privi mai cu dragă inimă pe oamenii de treabă, după ce vom fi citit în istorie viaţa celor răi şi defăimaţi.

Cartea aceasta va cuprinde viaţa lui Demetrios Poliorcetul şi a

triumvirului; bărbaţii aceştia au adeverii cuvântul lui Platon, că numai naturile puternice sunt capabile atât de virtuţi ca şi de patimi într-adevăv mari. Iubind şi unul şi altul vinul şi te-meile, fiind deopotrivă buni soldaţi, darnici, risipitori şi aroganţi, ei au avut şi în norocul lor asemănări corespunzătoare. Căci nu numai în cursul vieţii lor au avut mari victorii şi grele prăbuşiri, multe au cucerit şi multe au pierdut, au căzut când nu se aşteptau şi s-au ridicat când nu sperau, dar şi în moarte: unul a murit prins de duşman, iar celălalt cât pe ce să pată acelaşi lucru

2. Antigon a avut cu Stratomke, fata lui Coragi, doi feciori: pe unul 1-a numit, după frate-său. Demetrios, pe celălalt, după tată-său, Filip. Aşa spun cei mai mulţi. Unii pretind că Demetrios n-a fost feciorul, ci nepotul de frate al lui Antigon: căci iiind încă un copil în faşă când a murit tată-său, mama lui s-a măritat îndată cu Antigon şi el a trecut drept teciorul acestuia. Filip, ceva mai tânăr decât Demetrios, n-a trăit mult.

Demetrios nu era aşa de înalt ca tată-său. Totuşi era destul de trupeş; avea însă o lată şi un cap aşa de frumos, că n-a fost sculptor ori pictor care să- 1 poată face asemenea. Faţa lui exprima o drăgălăşenie plină de seriozitate, ceva ce te înspăimânta şi-ţi plăcea totodată; se îmbina un aer de erou, o gravitate de rege cu o vioiciune şi o semeţie tinerească inimitabilă Firea lui, tot aşa de ciudată era: îi speria şi-i încânta pe oameni în aceeaşi clipă. Fermeca prietenii cu vorba lui la beţii, la petrecerile cu femeile; la masă era însă cel mai molatec rege, deşi neostenit şi îndrăzneţ la culme când era vorba de treabă De aceea năzuia dânsul să-1 imite, dintre toţi zeii, cu deosebire pe Dionysos, ca pe unul ce era foarte harnic la războaie, dar se şi pricepea să se bucure de toate plăcerile şi de dulceaţa păcii

3. Foarte muit îl iubea pe tatăl său. Din respectul ce-1 arăta mamei sale, se vedea că-1 cinsteşte pe tată din iubire adevărată, nu din pricina puterii. Antigon era odată ocupat şi vorbea cu nişte soli; iată că vine Demetrios de la vânătoare: se apropie, îl sărută si, aşa cum era, cu suliţele în mână, se aşeză lângă dânsul. Iar Antigon le zise cu glas tare solilor ce primiseră răspunsul şi tocmai plecau acum: „Spuneţi şi asta despre noi, cum trăim unul cu altul'„, le dădea a înţelege că tăria domniei şi dovada puterii sale este încrederea şi unirea dintre fecior şi părinte.

Aşa de mult nu poate suferi puterea domnului părtaş, aşa-i de plină de bănuieli şi răutate, încât cel mai tare şi mai bătrân urmaş al lui Alexandru se fălea ea nu se teme de feciorul său şi-i îngăduie să vină la el cu lancea în mână De altfel, e drept că, timp de multe veacuri de om, casa asta n-a fost pătată de crime de acestea Numai Filip, dintre urmaşii lui An-tigou, şi-a ucis feciorul, în vreme ce toate celelalte familii regale au fost pline de omoruri de feciori, mame, soţii Cât despre uciderea fraţilor, era un fel de postulat geometric, obişnuit şi admis de regi pentru siguranţa lor

4 Că în tinereţe a fost o inimă blândă şi că Demetrios şi-a iubit prietenii,

o probează fapta următoare Avea ca tovarăş de o vârstă cu el şi prieten, pe Mitridate, copilul lui Ariobar/an Mitri-date căuta să câştige bunăvoinţa lui Antigon. Dar nu era şi nici nu se arăta răutăcios Un vis îl tăcu pe Antigon să intre la bănuieli. I se părea că merge pe un şes mare şi frumos şi că semăna pulbere de aur. Din care răsărea o mândră holdă aurie, se întoarse curând înapoi şi nu mai văzu decât miriştea goală Umbla el aşa, mâhnit, şi i se păru că aude nişte oameni ce-i spun că Mitridate a secerat holda şi a fugit în Pontul- Euxm Tulburat de visul acesta, îl chema pe fecioru-său, îl puse să jure că va tăcea, îi spuse visul şi că-i hotărât să-1 omoare pe Mitridate. Se întrista Demetrios daca auzi vorba asta, că-i era tare drag prietenul Acesta veni, ca de obicei, la el să-şi petreacă vremea împreună Demetrios nu cuteza a-i spune, căci îi închidea jurământul gura: îl trase încet, mai la o parte de prieteni si, când erau numai ei amândoi, scrise pe nisip cu vârful lăncii, uitându-se în ochii lui. „Fugi. Mitridate!” El a înţeles şi noaptea a fugit în Ca-padochia Nu mult după aceea soarta a împlinit visul lui Antigon, fiindcă Mitndale a pus mâna pe o ţară bogată şi mare şi a întemeiat neamul regilor din Pont, care a fost stârpit de romani după opt generaţii ' Acesta-i un semn de firea dreaptă şi omenoasă a lui Demetrios

5 Dar, precum spune Empedocle, în sistemul sau despre elemente, că ura şi iubirea menţin între ele

0 eternă luptă şi neînţelegere, mai ales între cele apro-piate şi vecine, tot astfel, urmaşii lui Alexandru erau într-un veşnic război unii cu alţii, război cu atât mai aprig şi mai aprins cu cât erau mai apropiaţi prin interese şi hotare, ca de pildă Antigon şi Ptolemeu Antigon petrecea în Frigia când auzi că Ptolcmeu a trecut din Cipru în Siria, unde împrăştia pustiul şi cucerea oraş după oraş II trimise împotrivă-i pe ţiul său, Demetrios, în vârstă de douăzeci şi doi de ani, care atunci pentru întâia oară avea să conducă o oaste într-un război de seamă.

Tânăr şi neştiutor, dânsul trebuia să lupte cu un general ieşit din scoală lui Alexandru, ce purtase războaie grele şi multe: fu învins la Gaza şi pierdu opt mii de prizonieri şi cinci mii de morţi Pierdu chiar şi cortul cu banii şi toate bagajele Dar baga|ele

1 le trimise înapoi Ptolemeu împreună cu prietenii prinşi; îi trimise şi o vorbă cuminte şi omenoasă: că nu pentru orice se bat ei, ci numai pentru glorie şi domnie Demetrios, primindu~le, s-a rugat zeilor să nu-i rămână multă vreme dator lui Ptolemeu cu tăcerea asta de bine, ci să i-o plătească la tel, cât mai iute.