— Repede, daţi-mi o pernuţă și aţă, căci asta trebuie să fie o Încurajare, a spus Augustus, iar tatăl lui a părut puţin supărat, dar apoi Gus l-a cuprins de gât și i-a zis: Glumesc, tată. Îmi plac În-curajările astea năstrușnice. Zău că da. Însă nu pot să recunosc, deoarece sunt adolescent.
Tatăl lui și-a dat ochii peste cap.
— Sper că ni te alături la cină, nu? m-a întrebat mama lui.
Era scundă și brunetă și oarecum sfioasă.
— Știu și eu? am răspuns. Trebuie să fiu acasă
la zece. Și, de asemenea, eu nu… ăăă… mănânc carne.
— Nicio problemă. Vom face câteva veget-ariene, a zis ea.
— Animalele sunt prea drăguţe? m-a întrebat Gus.
— Vreau să minimalizez numărul morţilor de care să fiu responsabilă, i-am răspuns.
Gus a deschis gura să spună ceva, dar s-a oprit. Mama lui a umplut tăcerea.
47/462
— Păi, cred că asta e minunat.
Mi-au mai vorbit o vreme despre cum enchil-adele erau Faimoasele Enchilade Care Îţi Lasă
Gura Apă și pe Care Nu Le Poţi Uita și despre faptul că și pentru Gus ora limită la care trebuia să fie acasă era tot zece, și despre cum n-aveau încredere în mod firesc în nimeni care le permitea copiilor să
vină acasă la altă oră decât ora zece, și dacă eram la școală — „e elevă de colegiu“, a intervenit Augustus —, și despre cum vremea era cu adevărat și absolut extraordinară pentru luna martie, și despre cum primăvara toate sunt noi, și nu m-au întrebat nici măcar o dată despre oxigen sau despre diagnostic, ceea ce era ciudat și minunat, apoi Augustus a spus:
— Hazel și cu mine avem de gând să ne uităm la V de la Vendetta, astfel încât ea să-și poată
vedea doppelgänger-ul4 din film, Natalie Portman la începutul anilor două mii.
— Televizorul din camera de zi vă aparţine, a spus tatăl lui pe un ton vesel.
— De fapt, cred că o să vedem filmul la subsol.
48/462
Tatăl lui a izbucnit în râs.
— Bună încercare. Camera de zi.
— Dar vreau să-i arăt lui Hazel Grace subsolul, a insistat Augustus.
— Doar Hazel, i-am spus.
— Așadar, arată-i lui Doar Hazel subsolul, a replicat tatăl lui. Apoi veniţi sus și uitaţi-vă la film în camera de zi.
Augustus și-a umflat obrajii, s-a legănat pe picior, și-a răsucit șoldurile, aruncându-și piciorul cu proteza în faţă.
— Bine, a bombănit el.
L-am urmat pe treptele acoperite cu covoare spre un dormitor imens aflat la subsol. La nivelul ochilor mei, pe toată lungimea pereţilor se afla un raft, care era plin cu tot felul de obiecte legate de baschet: zeci de trofee cu omuleţi de plastic aurit sărind, driblând sau întinzându-se spre un coș invizibil pentru a înscrie. De asemenea, existau o grămadă de mingi și de bascheţi.
— Cândva, am jucat baschet, mi-a explicat el.
— Probabil că ai fost foarte priceput.
49/462
— Nu eram chiar nepriceput, dar toate încălţările și mingile sunt Indemnizaţii pentru Canceroși.
S-a îndreptat către televizor, unde erau stivuite o mulţime de DVD-uri și de jocuri video sub forma vagă a unei piramide. S-a aplecat și a înhăţat V de la Vendetta.
— Probabil eram prototipul de puști Hoosier5, a spus. Eram în întregime pentru renașterea artei pierdute a săritorului de la distanţă medie, dar, într-o zi, exersam aruncări libere — stând pur și simplu dincolo de linie în sala de sport de la North Central și aruncând mingile dintr-un rastel. Deodată, nu-mi puteam da seama de ce aruncam metodic un obiect sferic spre un alt obiect toroidal. Părea să fie cel mai prostesc lucru pe care puteam să-l fac. Am început să mă gândesc la puștimea care introduce o pietricică de formă cilindrică într-o gaură circulară, și cum o fac ei întruna timp de luni întregi până își dau seama, și cum mingile de baschet erau versiun-ea mai aerobică a aceluiași exerciţiu. Oricum, o bună bucată de vreme am tot continuat să arunc liber la coș. Am reușit opt lovituri la rând, cel mai
50/462
bun record personal, dar pe măsură ce continuam, mă simţeam tot mai mult ca un copilaș de doi ani.
Apoi, din nu știu ce motiv, am început să mă gândesc la atleţii care aleargă în cursele cu obstacole.
Ești bine?
Mă așezasem pe un colţ al patului său nefăcut.
Nu încercam să bat niciun apropo; pur și simplu oboseam când trebuia să stau mult timp în picioare.
