64/462
TORT!
COLUMB
A
ADUS
VARIOLA
BĂȘTINAȘILOR;
AR
TREBUI
SĂ
NE
AMINTIM FĂCÂND UN PICNIC! etc.
— Păi, să am o a treizeci și treia semi-aniversare fericită! i-am spus.
— Ce-ai vrea să faci în această zi specială
pentru tine?
— Să mă întorc acasă de la ore și să stabilesc recordul mondial la numărul de episoade din Top Chef urmărite consecutiv?
Mama a întins mâna spre raftul aflat deasupra patului meu și l-a luat de acolo pe Bluie, ursuleţul de pluș pe care îl primisem când aveam un an —
atunci când din punct de vedere social era acceptabil să-ţi botezi prietenii după culoarea lor.
— N-ai vrea să te duci la un film cu Kaitlyn sau cu Matt sau cu altcineva?
Aceștia erau prietenii mei. Era o idee bună.
— Sigur, i-am zis. O să-i spun lui Kaitlyn și-o să vedem dacă vrea să meargă la mall sau în altă
parte după școală.
Mama mi-a surâs, strângând ursuleţul la piept.
65/462
— Încă mai e mișto să te duci la mall? m-a întrebat ea.
— Mă mândresc tare mult că nu știu ce e mișto, i-am răspuns.
* * *
I-am trimis un SMS lui Kaitlyn, am făcut duș, m-am îmbrăcat, apoi mama m-a dus cu mașina la școală. Cursul era unul de literatură americană, o prelegere despre Frederick Douglass într-un amfiteatru aproape pustiu, și a fost incredibil de greu să rămân trează. În minutul patruzeci al cursului de nouăzeci de minute, Kaitlyn mi-a răspuns printr-un SMS.
Supermișto. Semianiversare fericită. Castleton, la 15:32?
Kaitlyn avea genul acela de viaţă socială care trebuia să fie programată cu exactitate. I-am răspuns:
Sună grozav. Voi fi în zona restaurantelor.
De la școală, mama m-a dus direct la librăria lipită de mall, de unde am cumpărat atât Zorii de la miezul nopţii, cât și Recviem pentru Mayhem, con-tinuările la Preţul zorilor, apoi m-am îndreptat spre
66/462
imensa zonă a restaurantelor și mi-am cumpărat o cola light. Era 15:21.
I-am urmărit pe copii la locul de joacă, amena-jat ca un vas al piraţilor, în timp ce citeam. Era acolo un tunel în care doi puști se tot târau și nu păreau să obosească, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la Augustus Waters și la aruncările libere de agitaţie existenţială.
Și mama era în zona restaurantelor, singură, stând jos într-un colţ unde credea că n-o pot vedea, mâncând un sendviș cu friptură și brânză și citind niște hârtii. Chestii medicale, probabil. Hârţogăraia nu se mai termina.
La 15:32 fix, am observat-o pe Kaitlyn pășind încrezătoare spre Wok House. M-a văzut în clipa în care am ridicat mâna, și-a dezvelit dinţii ei albi și recent îndreptaţi și a venit spre mine.
Era îmbrăcată într-un pardesiu negru-cărbune, lung până la genunchi, care i se potrivea perfect, și purta o pereche imensă de ochelari de soare. Când s-a aplecat să mă sărute, și i-a împins pe creștetul capului.
67/462
— Draga mea, mi-a spus ea, cu un vag accent britanic. Ce mai faci?
