liceul — toate chestiile. Dar el nu mi-a răspuns niciodată la niciuna dintre scrisorile mele.

ODS era singura carte pe care o scrisese Peter Van Houten și tot ceea ce se știa despre el era că, după ce a apărut cartea, s-a mutat din Statele Unite în Olanda și a devenit cumva retras. Mi-am închipuit că lucra la o continuare, a cărei acţiune să

se petreacă în Olanda — poate că mama Annei și Olandezul-cu-Lalele au sfârșit prin a se muta

81/462

acolo, încercând să înceapă o viaţă nouă. Dar tre-cuseră zece ani de la publicarea cărţii O durere supremă, iar Van Houten nu mai publicase nimic, nici măcar o postare pe blog. Nu puteam să aștept la nesfârșit.

În timp ce o reciteam în seara aceea, gândurile îmi zburau la Augustus Waters, pe care mi-l imaginam citind aceleași cuvinte. Mă întrebam dacă îi plăcea sau o abandonase, considerând-o prea pretenţioasă. Apoi mi-am amintit de promisiunea mea de a-l suna după ce voi fi citit Preţul zorilor, așa că

i-am găsit numărul pe pagina de titlu și i-am trimis un sms.

Recenzie Preţul zorilor: prea multe cadavre. In-suficiente adjective. Cum ţi se pare ODS?

Mi-a răspuns un minut mai târziu: Din câte-mi amintesc, mi-ai promis să mă SUNI, nu să-mi trimiţi mesaje.

Așa încât l-am sunat.

— Hazel Grace, a spus când a răspuns.

— Deci, ai citit-o?

— Păi, n-am terminat-o. Are șase sute de pagini, iar eu am avut numai douăzeci și patru de ore.

82/462

— Unde ai ajuns?

— La patru sute cincizeci și trei.

— Și?

— Mă abţin să o judec până n-o termin. Oricum, am să-ţi spun că mă simt oarecum stânjenit că

ţi-am dat Preţul zorilor.

— Nu-i cazul. Deja citesc Recviem pentru Mayhem.

— O continuare strălucită a seriei. Așadar, tipul cu lalelele e un escroc? Am o senzaţie neplăcută în legătură cu el.

— Fără spoilere, i-am spus.

— Dacă e orice altceva și nu un gentleman adevărat, am de gând să-i scot ochii.

— Deci, te-a captivat.

— Mă abţin de la a emite judecăţi! Când pot să te văd?

— Cu certitudine, nu înainte de a termina O

durere supremă. Îmi face plăcere să fiu rezervată.

— Atunci, mai bine închid și încep să citesc.

— Așa să faci, i-am spus, însă legătura s-a întrerupt.

83/462

Flirtul era ceva nou pentru mine, dar îmi plăcea.

A doua zi dimineaţa, la MCC, aveam cursul de poezia americană a secolului XX. Acea doamnă în vârstă ne-a ţinut un curs în care ne-a vorbit timp de nouăzeci de minute despre Sylvia Plath, fără să

citeze măcar un cuvinţel din Sylvia Plath.

Când am ieșit de la ore, mama stătea la marginea trotuarului din faţa clădirii.

— Ai așteptat aici în tot timpul ăsta? am întrebat-o pe când ea se grăbea să mă ajute să-mi salt căruciorul și butelia în mașină.

— Nu, am luat hainele de la curăţătorie și am fost și la poștă.

— Și apoi?

— Am avut o carte de citit, mi-a spus ea.

— Și cică eu aș fi aia care are nevoie să-și trăiască viaţa!

I-am zâmbit, iar ea a încercat să-mi zâmbească

la rându-i, dar era un zâmbet forţat. După o secundă, am întrebat-o:

— Vrei să mergem la un film?

— Sigur că da. E ceva ce ţi-ai dori să vezi?

84/462

— Hai să mergem și vedem la faţa locului ce film rulează.

A închis portiera de pe partea mea, a ocolit mașina și s-a urcat la volan. Am mers la cinemato-graful Castleton și am vizionat un film 3D despre gerbilii vorbitori. Chiar a fost amuzant.

Când am ieșit de la film, aveam patru mesaje de la Augustus.

Spune-mi că din exemplarul meu lipsesc ultimele douăzeci de pagini sau ceva de genul.

Hazel Grace, spune-mi că n-am ajuns la sfârșitul cărţii.

O, DOAMNE, S-AU CĂSĂTORIT SAU NU