Pe faţă i-a înflorit zâmbetul acela strâmb.
— Și mai spuneai că nu ne cunoaștem unul pe altul.
2 Fel de mâncare mexican.
3 Termen de argou desemnând pe cineva care în mod frecvent adaugă vești proaste și sentimente negative într-o adunare, coborând astfel moralul tuturor din jur.
4 Dublul, geamănul (în lb. germană, în original).
5 Locuitor al statului Indiana (nume preferat de băștinași).
Capitolul trei În acea seară am rămas trează până târziu, citind Preţul zorilor. (Avertisment: preţul zorilor este sângele.) Nu era O durere supremă, dar protagonistul, sergentul-major Max Mayhem, era oarecum plăcut, în ciuda omorurilor, după socoteala mea, nu mai puţin de 118 persoane în 284
de pagini.
Așadar, ziua următoare, care era o joi, m-am trezit târziu. Politica mamei era să nu mă trezească
niciodată, căci una dintre atribuţiile meseriei de Bolnav Profesionist este dormitul îndelungat, ca
62/462
atare, la început am fost un pic confuză când m-am trezit zgâlţâită, cu mâinile ei pe umerii mei.
— E aproape zece, mi-a spus ea.
— Somnul luptă cu cancerul, i-am zis. Am stat trează până târziu ca să citesc.
— Probabil că e o carte grozavă, mi-a spus ea, așezându-se în genunchi, pe pat, alături de mine și deșurubându-mă de la concentratorul meu de oxigen, mare și dreptunghiular, căruia îi spuneam Philip, pentru că semăna cu un Philip.
Mama m-a conectat la o butelie portabilă, apoi mi-a amintit că aveam ore.
— Băiatul acela ţi-a dat-o? m-a întrebat ea așa, din senin.
— Te referi la boala herpetică?
— Ești exagerată, mi-a spus mama. Cartea, Hazel. Mă refer la carte.
— Mda, el mi-a dat cartea.
— Îmi dau seama că-ţi place de el, mi-a spus ea, cu sprâncenele ridicate, de parcă remarca necesita un unic instinct matern.
Am ridicat din umeri.
63/462
— Ţi-am spus că Grupul de Sprijin va merita așteptarea.
— Ai așteptat afară tot timpul?
— Da. Am adus cu mine niște hârţoage de rezolvat. Oricum, e timpul să-ţi începi ziua, domnișorico.
— Mamă. Cancerul. Luptă. Cu somnul.
— Știu, iubito, dar ai ore la care trebuie să
mergi. De asemenea, azi e…
Bucuria din glasul mamei era evidentă.
— Joi?
— Chiar ai uitat?
— Poate?
— E joi, douăzeci și nouă martie! a strigat ea, cu un zâmbet demenţial lăţit pe toată faţa.
— Tu chiar te bucuri că știi data! am ţipat și eu drept răspuns.
— HAZEL! E CEA DE-A TREIZECI ȘI
TREIA SEMIANIVERSARE A TA!
— Ahhhhhh! am făcut eu.
Mama se pricepea de minune la maximizarea oricărei sărbători. E ZIUA ARBORILOR! HAI SĂ
ÎMBRĂŢIȘĂM COPACII ȘI SĂ MÂNCĂM
